Moartea

Si moartea nu mai vine

autor: FrontPress 12.01.2013

Bunicu-meu are 80 de ani. De când s-a născut a mâncat doar legume din grădină, găini din bătătură și pâine făcută la țest din grâul pe care l-a secerat cu mumă-sa, baba Sârba, o tanti acră originară din Serbia, normal. A lucrat ca tractorist de la 20 de ani. N-a fost stresat de șefi, a făcut mișcare în fiecare zi – de la prima alarmă a cocoșilor – fără snooze – până târziu, după telejurnal. A respirat doar aer curat și a simțit poluarea doar când mergea în vizită la fiu-său – tata, la Craiova. Foarte, foarte rar. Nu a fumat în viața lui o țigară și n-a pus gura pe alcool. Singurul lui viciu este ciorba de găină. Bagă câte două farfurii la fiecare masă. Sigur, când mănâncă nu aude dacă-l strigă cineva la poartă, da’ spune că supa care nu e sorbită nu are niciun gust. Chiar dacă trăiește viața la care visează orice ecologist adevărat, nu Remus Cernea, acum suferă de Parkinson și uită și dacă s-a spălat pe picioare.

Vecinul lui, dom’ învățător Petrescu, are tot pe la 80 de ani. E vegetarian de cel puțin 30 de ani. Bagă în el corcodușe cu lucernă ce nu s-a pomenit. Totuși, e ramolit la trup și minte. Nu te mai înțelegi cu el. Își lega pantalonii cu sârmă când avea gardilopul plin cu curele.

Ion Iliescu a trăit cea mai mare parte a vieții în cimentul Bucureștiului. Stres a avut suficient. Nu e ușor să depășești planul în orice domeniu. Nu e ușor să păcălești o țară întreagă să te voteze după ce ai plănuit cu dracu’ știe cine o lovitură de stat deghizată în revoluție. Nu e ușor să convingi oamenii însetați de libertate să se întoarcă la aproximativ aceiași politicieni. Nu e ușor să fii atât de disperat încât să transformi niște amărâți bețivi cu cărbuni sub unghii în propria ta armată gata să ucidă pentru tine. Presupun că zeci de ani de uneltiri și griji trebuie să îți afecteze inima. Presupun că atâtea nopți nedormite ar trebui să îți afecteze măcar tenul. Presupun că atâtea minciuni ar trebui să te mănânce pe dinăuntru. Presupun că blestemele a milioane (sper) de români ar trebui să îți dea o palmă în încredere de sine. Dar nu e cazul lui nea Nelu. Râde mai des decât Rodica Popescu Bitănescu. La televizor pare un tip romantic. Mulți îl consideră unul dintre puținii politicieni adevărați. La față arată ca unu’ de 50 de ani, unu’ care l-ar putea cuceri oricând pe Adrian Năstase cu zâmbetul lui. L-am văzut de Sf. Ion la declarații. Prea puține riduri. Nu tu tremuratul bărbii specific vârstei șahiștilor de pe bănca din fața blocului. Nu tu vocea ruginită a oamenilor care au prins al Doilea Război Mondial. Nimic. Parcă e bun de însurătoare.

Când lucram la o revistă cu care nu-mi place să mă laud, la câteva săptămâni un reporter îl suna pe tovarăș să facă un material despre rețeta tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de mori în morții mă-tii odată. Niciodată nu a acceptat. După doi ani, altă revistă, același refuz. Ăștia mai vechi ziceau că mănâncă cam ca dom’ Petrescu. Alții că, din contră, mănâncă normal, dar face mișcare zilnic. Mai târziu am auzit de faza cu schimbatul sângelui. Ca să te revigorezi la trup și la minte, cică unora li se schimbă sângele. Cel mai bun e cel de copil. Îți dă energie. Bine, nu de copil din ăsta de acum. Sângele lui îți dă doar o viață în plus la World of Warcraft. Dacă stau să mă gândesc un pic, tind să cred ultima variantă. De asta nici nu (mai) are copii. De pe De capul meu