NATIONALISMUL in politica

autor: FrontPress 07.02.2012

Politica asta e o mocirlă atât de adâncă încât vom fi nevoiți să intrăm în ea fără cizme de cauciuc. Fără pregătire anterioară. Și de ce e mocirlă? În timp ce alții sar dintr-o albie în alta, intrarea în politică nu e decât o altă mocirlă plină cu același noroi care nici nu mai pare mocirlă. La noi e o diferență. Intrăm curați și cu lopeți. Niște fețe noi care nu vor întinde mâna să ajute porcii la îngrășat din teica neamului, alimentată cu sudoarea orelor grele de muncă la care este supus românul în schimmbul unei bătăi de joc alias salariu.

Cum putem înțelege aparatul ăsta de stat? Populația aleargă și face o friptură, nume de cod „ciolan”. Mare și gustoas. Și alegem niște oameni, dintre noi, să o scoată din cuptor împartă la fiecare după merit. Din ea se mai gustă înainte. Știi, când gătești ceva și îți este atât de poftă încât iei pe furiș o bucățică mică. Asta fac cei care nu muncesc cu noi la ciolan. Trișează, nu își aduc contribuția. Aleșii noștri ne trimit la plimbare. După ușile închise, aleșii scot friptura din cuptor. Și cum e ea suculentă, rumenă, completă, se începe rosul de ciolan. Se ceartă pe el, trag de carne, se mârâie ca la hrănitul de câini maidanezi. Atunci când vezi că vagabontul de câine poate fi și cel mai rău companion – când vine vorba de ciolanul lui. După ce mai rămân două fire de carne, plătim medicii, plătim pe cei care ne învață să procurăm ingredientele, plătim pe cei care ne înregistrează contribuția, îi plătim pe cei care scot și împart ciolanul. Și pentru noi, care tragem greul, nu mai rămâne nimic. Și cei care l-au împărțit ne trimit să mergem la vecini sau la alte FeMeI să luăm de mâncare. Și așa ne facem datori. În timp ce aleșii își se scobesc între dinți cu mângâieri tandre pe pântece. Acum vin naționaliștii. Oamenii ce le bagă degetele pe gât numai prin prezență.

Cum stă treaba? Cum e cu naționalismul? Cum se manifestă? Cum se dobândește?

Eu cred că naționalismul este în fiecare. Ne naștem cu sentimente bune și rele în egală măsură. Timpul și îmrejurările ne sculptează aceste sentimente ca în final, la sfârșitul maturizării să ne traseze destinul, drumul, calea, viitorul. Ierarhia ta de valori. Ce e important pentru tine.

Poți fi patriot sau naționalist. Să nu încurcăm termenii. Patriotul este cel care își pune pe facebook de 1 decembrie chestie la poza lui cu „și eu iubesc România”. În patriotism, iubești România dar nu-i arăți fapte. Vedeți voi, patriotul pe 1 decembrie sparge semințe acasă, la televizor. Naționalistul e în punctele fierbinți. Simte că este ziua lui. Sărbătorește, cântă și chiar ciocnește un pahar cumpătat de vin. Am mers la Târgu Mureș, la Miercurea Ciuc. „ooo să vă bateți cu ungurii” – nu prietene, să fiu alături de frații mei puțini și români adevărați de acolo. Să simtă și ei că e ziua lor. După 22 de ani de comemorări anti-românești. Și dacă „ungurul” ăla, cetățean român, părtaș la ciolanul nostru, îmi respectă ziua mea de român și își vede treaba lui, pe 15 martie de ziua lui o să-mi văd și eu de treaba mea.

Nu fac decât să-mi apăr demnitatea și valoarea de român. Pentru că nu știi cum e ca un om să-și pună copii de 8-10 ani să-ți arate degetul mijlociu pentru că îți sărbătorești ziua. Atunci devii naționalist. Când asta te doare.

Naționalismul e un sentiment. Și el va ieși la suprafață atunci când o să spui: „mă, ăștia care zic de români că-s așa și pe dincolo nu prea au dreptate. Parcă la istorie am învățat altceva. Adică, ăștia câștigau bătălii de 1 român la 5 turci, Coandă avea viziuni fizice revoluționare, Nadia Comăneci lua primul 10 curat. Și eu nu-s așa cum arată ăștia pe la televizor. Eu nu ascult manele, nu mă iau de lume pe stradă și chiar vreau să fac ceva cu viața mea.” Cam asta e revelația. Și din gând în gând, din întrebare în întrebare ajungi să deschizi o carte de istorie, să citești despre tine, ca român, ca moștenitor al unui set de valori. Începe să-ți placă Tricolorul, și să te deranjeze când vreun neica nimeni zice că-și face nevoile pe el. Știi în ce ceață erai tu dar nu ai timp să-i explici. Nici nu-l bagi în seamă. Începi să fii supărat pe cei din jurul tău. Și să-ți iubești mai mult valorile.

Cu cât iubești mai mult valorile cu atât se mărește crevasa ce te desparte pe tine de restul lumii. Începi să citești despre un Codreanu, o lumină românească stinsă prematur și necinstit. „Necinstit sufletește, domnule Iorga”. Și începi să te superi pe cei din jur, îți vine să-i strângi de gât. Gloanțele primite de Codreanu încep să te doară și pe tine. Și-l citești mai mult. Mai mult. Și dacă nu pui cap la cap învățăturile lui vei înțelege greșit. ABIA DUPĂ CE pui la cap toată istoria și vezi ce vroiau oamenii ăștia să facă, ce destine, ce sacrificii, ce oameni, ce valori a dat țara asta, ce învățături vei înțelege. Crevasa asta dintre tine și cei mulți, cei ignoranți, va crește atât de mult încât nu vei mai vrea să-i vezi sau să-i salvezi. Aici intervine plafonare. „Mlaștina deznădejdii”, scria într-o carte. Cine a citit știe despre ce vorbesc, iar cine nu, să nu dispere. Dacă ia aminte va ajunge să o citească fără să o recomand cartea. Însă, ce înveți când pui toate astea cap la cap. Că trebuie să rămâi ancorat de ceilalți. Să construiești punți peste crevasă, peste prăpastie și să salvezi cât mai mulți de la dezastru. Încep să-i înțelegi că sunt doar orbi. Și tu poți să le redai vederea dacă faci aceste punți. Altfel riști să sfârșești pe insulă pustie, doar tu cu ai tăi. Și nu veți putea salva nimic, pentru că ești departe de restul lumii. Te desprinzi prea mult. Aici înțelegi menirea naționalismului și ce spunea Căpitanul în ale sale cărți. Că nu trebuie să te izolezi, ci trebuie să ajuți. Schimbarea începe prin oameni.

Naționalismul este un sentiment pentru Țară și un instrument pentru suflet, pentru moral. Patriotismul este un sentiment fals. După primul pumn în gură nu mai ești patriot. Ori devii naționalist ori intri la loc în turmă. Naționalismul deranjează. Credeți voi că această clasă politică vrea să stea la masă cu niște oameni cu care nu se poate negocia? Cu niște oameni cu care nu mai merge cum a mers cu alții? Interesul Național și libertatea nu se negociază. De asta naționalismul este periculos pentru unii. Cine se teme de naționalism se teme de principiile lui verticale: dragostea de Dumnezeu, dragostea de Neam și dragostea de Țară. Se teme de practica lui verticală: sinceritate, corectitudine, sete de adevăr, sete de aplicare a legilor. Se tem de asta. În fuga lor disperată aruncă cu tot ce le pică în mână: informații false, noroi (vezi presa „obiectivă”), cuțite, piedici. Ei, de acolo de sus, știu că nu se poate negocia cu noi. Nu se pot înțelege.

Naționalismul educă spiritul. Scoate elita din tine. Ambiția și angajamentul. Știi cum să reacționezi. Ești pregătit și informat. Ai principii clare pe care nu le calci. Ai un sentiment. Ai un angajament față de Țara ta. Pe care nu o poți minți, nu o poți face la buzunare. În dreptul acestor fapte există doar o încadrare juridică și morală. Se numește trădare și este echivalentul unui genocid. Ucizi visele a 19 milioane de compatrioți după 22 de ani de speranțe și așteptare. Nu vorbim aici de vrăjeală. Facem blog să prostim lumea cu povești de adormit copii, ne batem cu pumnii în piept că noi ajutăm și suntem cu voi, hai cu noi, ei cu ei, noi cu ei, ăștia cu aia, dar cu Țara asta, cine e oameni buni? Că ne suportă pe toți și ne dă un nume. Te naști român și împărțim o pâine. Îți furi frații? Îți vinzi din casă?

Cine crede că eu închid fereastra asta, vă dau un os, îmi dați un like și plec în club să agăț niște pipițe. Ce vă zic e minciunică și voi chiar mă credeți. Îmi dă cineva bani să vă sufoc timpul cu informații și voi credeți. Nu e așa. Naționalismul este o ocupație full-time. 3 noaptea? Aceleași principii dragilor. Antartica? Aceleași principii. Și nu e ca în reclama aia – Londra – ploaie – freaza rezistă. Că nu câștig nimic pentru mine. Aici e interesant. Că nu-mi bagi nimic în buzunar și nimeni nu-mi bagă. Nu că nu s-ar fi încercat, dar am principii. Sunt naționalist. Aș putea mâine să-mi iau banul și să tac spre distrugerea voastră morală. Dar nu pot. Că așa e naționalismul. Principii. Sentiment curat. Nu vrăjeală, la TV. Eu nu plec de la proteste par-avion in junglele amazonului cum face Mazăre. Că nu-s vreo legumă. Am suflet, am principiile mele.

Naționalismul sculptează omul și apoi se schimbă, ca om, în raport cu socialul și politicul. „Trebuie să devii un altul”.

Nu poți ști care sunt problemele românilor din Brazilia de la carnaval. Știm noi despre cine este vorba. În schimb știi care sunt problemele românilor când vii dintr-o scară de bloc cu 18 apartamente și nu ai de gând să te muți. Naționalismul se naște în situații de criză. Sentimentul acesta. Și nu vorbim de criză ca sinonim pentru slăbiciune. Vorbim de momente în care se strânge zgarda la gâtul neamului. Vorbim de momente când trebuie să găsim o soluție. Când îți simți viața și identitatea pătată. Știi că naționalistul nu se vinde. Naționalismul este un sentiment, sentimentele nu se hrănesc cu foloase materiale. Așa credeți voi, poate, pentru că nici dragostea nu mai e ce era. E pe bani. Dar dacă nu mai e ce era nu înseamnă că forma actuală este cea corectă. Căci, fetelor, dacă vă transcriu articolul 328 Cod Penal voi lovi în prea multă lume. Iar dacă afirmația asta te-a deranjat nu înseamnă decât un singur lucru. Te vizează. E o regulă și nu eu am facut-o.

Dacă ar exista un eventual articol 328, într-un Cod Moral, am găsi politicienii noștri cât se poate de vinovați. Naționalismul îți dă acest cod moral. Un set de norme pe care tu le respecți, iar respectându-le îi respecți pe cei din jur și pe tine, MAI ALES. Te învață că termenul de cuvânt nu este același lucru cu termenul vorbă. Vorba mai poate fi luată de vânt și devine vorbă-n vânt. Te învață că jurământul nu este o condiție, o formalitate ci este un angajament. Noi, naționaliștii, respectăm un jurământ pe care nici nu l-am depus. Noi considerăm că jurmântul l-am primit ca pe o datorie de respectat. Suntem gata să intrăm și-n politică. Dar marea „bătălie” se dă cu mentalitățile oamenilor ce văd lucrurile greșit. Politica este doar o formalitate necesară pentru corectarea cadrului în care trăim cu toții. Noi îl și iubim, pe deasupra. E o țară din Europa. Se numește România. De ce ne-am născut aici? Dacă citiți puțină istorie lucrurile nu vor mai părea atât de banale, întâmplătoare. Avem o datorie și încercăm să ducem mai departe o ștafetă lăsate foarte sus de valorile României ce au purtat-o prin forma lor de naționalism. Muzică, politică, arta, fizică, sport și lista poate merge până la jertfe și fapte eroice. Vrei să duci ștafeta sau o privești așa cum privea vulpea hoață strugurii în bolta la care nu putea ajunge?

PS: Nu am timp să corectez articolul, sunt în plină sesiune și credeți-mă, timpul este o substanță foarte prețioasă în perioada asta. Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli. De Ion Negoiaș