A fi anti-liberal nu înseamnă a fi împotriva libertăţii. Ca român şi creştin nu pot fi împotriva libertăţii având în vedere că strămoşii noştri şi-au dat viaţa pentru pentru libertatea neamului românesc şi pentru credinţă. Ca tânăr nu pot fi împotriva libertăţii având în vedere că în ’89 tinerii şi-au dat viaţa pentru libertatea generaţiilor următoare. Ca om nu pot fi împotriva libertăţii deoarece una din caracteristicile firii umane este nevoia de libertate spirituală şi materială. A se ţine bine minte că nu există libertate adevărată atâta timp cât mintea şi corpul împreună, nu sunt libere.
A fi anti-liberal nu înseamnă a fi pro-dictatura. Istoria României oferă destule exemple de subjugare a poporului nostru de către imperiile de la est sau de la vest, de dictaturi ideologice sau economice şi de ocupaţii străine. Ca fiinţă umană simt repulsie faţă de orice tip de dictatură sau totalitarism.
A fi anti-liberal înseamnă a fi împotriva liberalismului ca ideologie politică, economică şi socială. A fi anti-liberal înseamnă a nu accepta viziunea liberală asupra relaţiei dintre stat şi societate pe deoparte, şi dintre stat şi economie pe de altă parte.
Liberalismul împarte realitatea în “sfere”, cele mai importante fiind “sfera” economică, cea politică şi cea privată. Conform liberalismului cele trei “sfere” nu ar trebui să se intersecteze. Astfel, economia, conform teoriei “mâinii invizibile”, se autoreglementează, conducându-se după propriile principii şi mecanisme, nefiind nevoie de intervenţia vreunei autorităţi publice (cel puţin în viziunea ultra-liberală). După cum statul nu trebuie să intervină în economie, acesta nu trebuie să influenţeze nici “sfera” privată, adică societatea. Ori rolul statului este să asigure protecţie cetăţenilor, să redistribuie echitabil bogăţiile, să asigure justiţia socială şi să se îngrijească de sănătatea fizică şi psihică a locuitorilor. Însă pentru ca un stat să se poată ocupa de datoriile faţă de cetăţeni, este necesară intervenţia statală cu scopul de a ordona piaţa economică şi de a promova anumite valori, principii sau conduite umane.
Dacă ne raportăm la planul economic, atunci liberalismul devine liberism. După cum aminteam mai sus, conform liberismului pur, există o “mână invizibilă” care reglează automat orice exces al pieţei economice. Astfel intervenţia statului în economie trebuie să fie minimă, căci piaţa se auto-corectează. Companiile şi firmele private, pentru a-şi maximiza profitul, trebuie să se asigure ca nu există distorsiuni ale pieţei economice, deci orice practică care ameninţă să deranjeze echilibrul pieţei va fi eradicată de către ceilalţi actori economici. Criza din ultimii ani a demonstrat că această teorie nu este validă. Intervenţia guvernului SUA (principalul promotor al principiilor liberiste/neoliberiste) cu scopul de a salva, din banii contribuabilor, mari companii americane de la faliment, este edificatoare. S-ar putea conclude că liberismul propune “privatizarea profitului şi socializarea pierderilor”.
Pe plan social liberalismul propune statul minimal; astfel, statul nu trebuie să asigure cetăţenilor nici un minim de educaţie, sănătate sau sistem pensionistic, pentru că o va face în mod ineficient. Privaţii se vor ocupa de acestea. Şcoală privată, spitale private, sistem de pensii privat. Cine are bani merge la şcoală, cine are bani se poate trata, cine câştigă destul de mult va primi la bătrâneţe pensie.
Cât despre acţiunea pe plan moral/spiritual, statul liberal permite difuzarea oricăror idei şi credinţe atât timp cât acestea nu lezează “pudoarea şi moralitatea publică”. Deasemenea, sunt relativizate conceptele, iar un adevăr absolut sau noţiunile de „bine” şi „rău” nu mai există. Statul liberal nu mai face ceea ce este bine ci ceea ce este just, ori „bine” şi „just” sunt două lucruri total diferite. Aşadar concepte fundamentale odată, precum credinţa sau identitatea, pot fi astăzi uşor atacate de către orice “produs” frumos ambalat. Statul care ar trebui să se ocupe de educaţia poporului oferind modele şi promovând anumite valor etice/morale, este înlocuit cu statul indiferent faţă de educaţia şi mentalitătile propriilor cetăţeni.
Sunt anti-liberal pentru că după 22 de ani de la căderea lui Ceauşescu, viziunea organizatorică liberală/neoliberală care s-a dorit a fi implementată artificial la noi, a transformat poporul român în masă de înfometaţi lipsită de identitate şi în mână de lucru ieftină.
Observaţiile mele din acest articol sunt mult simplificate, liberalismul fiind un fenomen mult prea complex pentru a fi dezbătut în câteva rânduri. Deasemenea trebuie precizat că există diverse curente ale liberalismului care propagă viziunea liberală în diferite nuanţe, mai mult sau mai puţin accentuate.
La sfârşit, să dăm cuvântul lui Mihai Eminescu (anti-liberal declarat) referitor la liberalismul din perioada respectivă (1879): “Nu trebuie să uităm că liberalismul cosmopolit, de care au suferit ca de o boală cronică pături întregi ale societăţii noastre, ne-a adus cele mai mari rele, din care cel mai mare e că nenumărate nulităţi, sub pretextul liberalismului şi al democraţiei, se servesc de stat şi de demnităţile lui pentru a câştiga o pâine pe care pe calea muncii oneste n-ar putea-o câştiga; să nu uităm asemenea că acest câştig, la care oricine poate ajunge fără muncă, deprinde pe oameni de-a spera totul de la schimbările politice, demoralizându-i sistematic, făcându-i linguşitori şi servili către mărimile zilei, prefăcându-i adesea în denunţători şi calomnitori, încât liberalismul în România, în loc de-a avea ca rezultat oţelirea caracterelor, a avut din contra pe acela de-a bizantiniza şi a veşteji oamenii ce erau încă neatinşi de acel rău” (“Triumful principiilor conservatoare”, ziarul Timpul, 14 octombrie 1879). Nu-i aşa că istoria se repetă?
http://blog.nouadreapta.org/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu