BASESCU- UNGUREANU ….DOSAR SECRETIZAT PENTRU 50 DE ANI
SECRETUL lui HAYSSAM – BASESCU este initiatorul rapirii din IRAK SI AR PUTEA LUA PUSCARIE GREA PENTRU TERORISM
Imediat dupa ce a fost ales presedinte, la inceputul anului 2005, BASESCU s-a hotarat sa dea prima lovitura dubla, o lovitura de imagine, ca eliberator si salvator al unor cetateni romani rapiti in Irak dar si o lovitura financiara, preluand o parte din averea lui hayssam si suma platita ca recompensa “rapitorilor”.
OVIDIU EDUARD OHANESIAN (n. 1 ianuarie 1968, Bucureşti), era jurnalist la cotidianul România Liberă când a fost răpit în Iraq, la 28 martie 2005, împreună cu SORIN MISCOCI (cameraman), jurnalista marie jeanne ion şi ghidul Muhamad Munaf. Ei au fost eliberaţi la 22 mai 2005.
Se pare ca exista si telegrame Wikileaks despre aceasta afacere,trimise atat de la Bucuresti dar si din Irak.
Ovidiu Eduard Ohanesian: Răpirea a fost iniţiată la Bucureşti cu concursul serviciilor secrete şi al unui cerc restrâns de politicieni sub acoperire din vechea Securitate din jurul Palatului Cotroceni. Preşedintele ţării Traian Basescu a declarat imediat după eliberarea noastră că acţiunea a fost instrumentată în România. Am să vă fac o dezvăluire din volumul 2 al cărţii mele Răpirea din Irak – Terorism de Stat cu Luare de Ostatici – Ancheta. Unul dintre iniţiatorii răpirii este generalul (r) Ion Ştefănuţ, fost şef al Direcţiei Antitero din cadrul SRI. Numele său figurează în raportul generalului (r) Ion Maranda, şef al Direcţiei de Protecţie Internă din SRI in anul 2005.
Omar Hayssam a fost doar o unealtă, o rotiţă în mecanismul răpirii. Conform declaraţiilor sale olografe date în 2007-2008 în faţa unui notar libanez, asupra lui Hayssam s-au făcut presiuni imense să treacă de la PSD la PD (actual PD-L) la începutul anului 2005. A fost înlocuit cu dr. Yassin Mohammad, un apropiat al lui Traian Basescu, încă de când acesta era primar al Bucureştiului. Spun înlocuit pentru că Yassin nu a preluat numai o mare parte din averea lui Hayssam, ci şi responsabilităţile acestuia in afacerile Cotrocenilor pe zona Hamas-Hezbollah.
Într-o primă fază, răpitorii au fost membrii şi prieteni ai familiei americanului Mohamad Munaf. Ulterior ziaristii rapiti au fost preluaţi de o echipă condusă de un ofiţer al trupelor speciale ale lui Saddam Hussein, poreclit Abu Sahar. Aceştia i-au dus in zona Triunghiul Mortii (zona Iskandaria, Yussufia, Mahmudia), la 29 Km sud de Bagdad. Acolo au putrezit 51de zile în susbolul unei ferme. Ohanezian a reuşit să fac rost de un film din beci, realizat de trupele speciale american Hostage Working Group. Abu Sahar este posibil să fi fost membru în brigăzile Moudh Ibn Jabal. Cert este ca a participat la execuţia britanicului Kenneth Bigley din 07 Octombrie 2004. Răpitorii urmareau să obţină bani.
S-a dovedit faptul că Basescu a folosit evenimentul Răpirii în scopuri personale, electorale, acoperind adevăraţii vinovaţi şi dovezile pentru 50 de ani.
Basescu a platit o suma foarte mare rapitorilor, nu se stie cat din ea a ajuns la rapitori si cat a ajuns in alte conturi secrete ,oficial rapitorii cereau retragerea trupelor, neoficial se cereau bani. Eliberarea s-a produs în momentul în care poliţia irakiană, condusă de colonelul Moaied Abdel Kazem şi serviciul secret al Ambasadei SUA în Irak Hostage Working Group, condus de Daniel O’Shea au arestat o parte din răpitori şi au ajuns la familiile şi prietenii lui Abu Sahar.
Pe jurnalista franceza Florence Aubenas au gasit-o în beci. Era răpită cu vreo 3 luni înaintea romanilor. Cel mai probabil ea este ofiţer sub acoperire. Ea a dat declaraţie semnată că a fost cu jurnalistii romani în beci. Acum a dispărut de la ziarul Liberation, unde lucra. Au mutat-o. Altfel, o femeie deosebită.
Multe servicii secrete irakiene, americane, româneşti (SIE, SRI, DGIPI), au fost implicate in aceasta actiune. Din păcate, unii ofiţeri din cadrul acestor servicii, politicieni, jurnalişti, afacerişti sub acoperire au facut joc dublu.
MUNAF este cetăţean american şi cel mai probabil, agent infiltrat pe langă teroristul Omar Hayssam pentru controlul acestuia. Munaf a fost doar o unealtă ca şi Hayssam. Împreună cu fratele său Yussuf au concretizat prima răpire în teren, adică în cartierul Al Yarmook din centrul Bagdadului, zonă cunoscută ca Patru strazi, lângă Universitate. Munaf a fost obiectul unui troc între serviciile SUA şi cele româneşti. A fost predat după eliberearea jurnalistilor romani, la ordinul Cotroceniului, de pe pamânt romanesc, de către fostul ambasador al Romaniei în Irak – ofiţerul deplin conspirat al SIE Mihai Stefan Stuparu acum ambasador NATO al lui Basescu. Este în mâinile forţelor americane la închisoarea din Camp Crooper din 2005. Munaf a fost judecat şi condamnat de tribunalul irakian Shark El Kanat la moarte. In 2008 S-AU PIERDUT DOCUMENTELE DE LA DOSARUL IRAKIAN AL LUI MOHAMAD MUNAF !!!!! Muşamalizare totală. Condamnarea la moarte a fost casată. Se reia ancheta. Asta ca să vedeţi ce implicare uriaşă internaţională are cazul Rapirea din Irak.
Au existat contradictii, dupa eliberare,intre declaratiile celor trei jurnalisti. Doi dintre jurnalişti au încercat să ascundă adevărul, adică implicarea lor în diversiune. Se doreau eroi naţionali. Unul singur a spus adevarul,Ohanezian, şi a facut un pas lateral imediat ce şi-a dat seama de implicarea celorlalţi. Azi Miscoci este cameramanul lui Basescu la Cotroceni, de Marie Jeanne Ion nu se mai stie nimic, doar Ohanezian a scris doua carti despre rapire, a facut dezvaluiri incendiare care confirma ipoteza implicarii lui Basescu si se judeca cu statul roman. Hayssam este in Syria dupa ce Basescu l-a facut “scapat” din puscarie ,tot ca sa-i inchida gura si sa nu mai vorbeasca despre “profesorul” care a condus intreaga afacere, si, desi s-a cerut de sanchi extradarea lui in Romania, Hayssam si-a gasit un culcus bun “in puscarie” in Syria pentru vreo 4 ani .Cine l-a ajutat pe Basescu sa-l faca scapat pe Hayssam? Razvan Mihai Ungureanu,O organizaţie privată, percepută ca o organizaţie puternică, Conferinţa Preşedinţilor Principalelor Organizaţii Evreieşti din America, îi trimite o scrisoare ministrului de externe de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu, cerînd o favoare specială pentru un avocat israelian al familiei lui Omar Hayssam. Teodor Baconski, la acea vreme secretar de Stat în MAE, trimite la rîndul său scrisoarea procurorului general şi biroului DIICOT, ordonîndu-le, practic, să se supună. Între timp, acestui avocat din Tel Aviv i se permite să se întîlnească de 3 ori, în secret (de două ori în puşcărie), cu Omar Hayssam, fără ştirea DIICOT – împotriva procedurilor penale din dreptul românesc.Apoi ,in baza unui referat medical aranjat, si a cererii exprese a procurorului de caz??,Hayssam este eliberat si imediat fuge din tara cu avionul pe ruta :Bucuresti-Chisinau, Viena-Liban (Beirouth).
Americanii stiu insa tot, ne mai miram atunci ca BASESCU este la mana lor????
http://mercenarul.weblog.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu