Hai sa va spun o poveste, o poveste frumoasa

Hai sa va spun o poveste. E scurta, scurta de tot. Doar 5 minute. 15, in cel mai bun caz.
Imagineaza-ti, daca vrei, o camera de baiat. Cu tot tacamul de chestii tipice, o scrumiera pe parchet, o haltera daca vrei, intr-un colt. O masuta mica, un calculator etc etc...n-au importanta aici. Si un pat, ca o mlastina verde. Exact asa. Si acolo stau ei doi, zgribuliti desi nu e frig, si nu fac nimic, doar se tin in brate. Si tac, asculta muzica si putina liniste. Abia se misca, lenes si moale. Un brat se intinde dupa tigara, altul dupa foc. O mana mangaie o alta, un deget gadila un umar. Si din cand in cand, un sarut usor. Timid. Fara mare fas, fara nicio miscare grabita. Doar asa... totul e moale si calm. Nu e decat stare de bine si putin regret, fiindca se termina si o stiu. Asa spune el. Si cu un efort de imaginatie, incearca sa vezi celulele abia atingandu-se. Da, celulele. Bucatile astea mici din noi, mici de tot, imagineaza-ti ca abia se ating in lumina. Ca atunci cand nu focalizezi bine si vezi in ceata. Asa sa le vezi si acum. E o chestie frumoasa, fara nimic nimic urat. Fara pic de banalitate, fara nici cea mai mica urma de urat. E o stare frumoasa. Oamenii astia au invatat sa iubeasca "acum". Si cui ii pasa daca un "Te iubesc" e prea devreme, daca momentul spune ca e ok? Si partea cea mai frumoasa e ca oamenii astia chiar se iubesc, la modul cel mai simplu si mai frumos. Ca doi copii. Dar nu-s tocmai copii si nu se cunosc unul pe altul, dar in momentul asta se iubesc. Nu e frumos? Cu un ultim efort imagineaza-ti ca el ii acopera umarul si-l saruta un moment, atat, si ea nu spune nimic. Se misca doar putin mai aproape. Si respira adanc. E exact momentul in care, ca sa verifici daca celalalt mai e acolo, inspiri. Nu vrei sa iti crezi nici mainile, nici ochii, nici capul care se odihneste pe umarul lui. Oamenii astia au fost fericiti, fiindca stiau ca se au unul pe altul si nu se impart cu nimeni. Nu acum.
Si stau asa de 10 minute, aproape amortiti. Nu e nici noapte nici zi. Chiar n-are importanta. Am sa va spun, doar de dragul povestii, ca e amiaza. Amiaza fara soare, ca o amiaza atemporala daca se poate..
Scura poveste nu? Si fara rost, fara pic de actiune. Gresit! Ne-am obisnuit prea mult cu PAC-PAC-urile din filme. Trebuie sa ascultam mai multa liniste.