Educaţia copiilor

Copilăria este un tărâm magic. Nu ştim când şi unde începe şi nu ştim când şi unde se termină. Ne trezim doar că numai suntem copii, că am ieşit din copilărie. Copilăria este o lume fermecată, duioasa, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. Este vârsta la care suntem cel mai aproape de toate tainele existenţei. Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat...
Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate. În care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea. In toata copilaria noastra cine ne educa, ce ne dezvolta, ce ne face sa crestem?
Specialiştii în psihologia copilului au afirmat că parinţii nu acordă importanţa necesară educaţiei copilului. Prin înţelegerea exactă a elementelor care contribuie la dezvoltarea unui copil părintele poate să controleze modul în care acesta îşi formează personalitatea; personalitate definitorie pentru baza acţiunilor din viitor..

Părinţii trebuie să răspundă nevoilor copiilor, în special celor emoţionale, care se concretizează în dorinţa de a fi ascultaţi, ăngrijiţi şi apreciaţi. În funcţie de vârsta şi nivelul de dezvoltare al acestuia, atitudinea părinţilor trebuie să fie corespunzătoare, deoarece fiecare vârstă a unui copil are nevoile ei.
Pentru a putea percepe sentimentele copilului, părintele trebuie să fie capabil să transmită propriile lui emoţii. Uneori este greu să întelegem dorinţele celor mici si explicaţiile lor nu ne lamuresc. O analiză mai atentă a situaţiei, a mediului în care traiesc, a pasiunilor lui sau a persoanelor cu care interacţionează ne poate lamuri. Chiar dacă sunt sinceri, aceştia trebuie sa fie stimulati să-şi mărturisească gândurile, să-şi poată arăta sentimentele.
Educaţia copilului este o provocare pentru orice părinte. Dacă învăţăm să facem o reprezentare clară şi complexă a ţelului pe care vrem să îl atingem atunci situaţiile pot fi mai simplu de abordat. Greşelile nu trebuie să ne descurajeze. Mai devreme sau mai târziu vom ajunge să ne înţelegem copiii şi să le acordăm sprijinul necesar. Experienţa ne ajută să devenim părinţi mai buni şi să preluam exemple din propria educaţie.

Lumea nu este perfectă şi nici noi nu suntem părinţi perfecţi. Trebuie să avem grijă să nu transmitem frustrările şi nemulţumirile noastre. Defectele noastre trebuie să fie exemple negative pentru copil iar calitaţile noastre să constituie un model demn de urmat. Ideea principală este să determinăm sursa nemulţumirilor care ne afectează şi să ne controlam atitudinea. Echilibrul este trăsătura perfectă care defineşte educaţia copilului.
Dilema cu privire la cât de corect este realizată educaţia unui copil a fost dezbatută de foarte mulţi psihologi. Părerea comună este aceea că fiecare cuplu trebuie să aplice metodele care se potrivesc personalităţii copilului. Nu există o lege strictă ci doar sfaturi care trebuie mai intâi analizate şi apoi aplicate.
Copiii nu au nevoie de părinţi ideali; ei îşi doresc ca aceştia să le reflecte dorinţele şi să le înteleagă nemulţumirile, să îi ajute când sunt nelămuriţi şi să ăi aprecieze atunci când merită. Schimbul reciproc de opinii pune bazele unei legături sincere între părinţi şi copii şi îi ajută să se cunoască mai bine.
În ciuda eforturilor noastre, există situaţii care ne depaşesc dar care ne ajută să realizam că, uneori , dezamagirile ne transformă în oameni mai puternici. Mediul pe care il asiguram copiilor noştri este oglindirea dorintelor si aspiratiilor noastre.
Părintii trebuie să se concentreze asupra modului în care se desfaşoară comunicarea în familie, asupra felului în care copilul îşi manifestă interesul sau dezinteresul cu privire la propunerile sau regulile care se aplică în casa. Trebuie să îşi lase nemulţumirile deoparte atunci când discuta cu fiii lor şi să îşi canalizeze întreaga atenţie asupra lor. Orice cuvânt spus acestora transmite nu doar ideile părinţilor ci şi sentimentele lor.