Ploaie.... în luna lui martie

A plouat zilele trecute. Ploaia aceea de martie.
Apa curge peste trupul firav... osos... dar plăcut la vedere... meşterit de un mare maestru. Nu ştiu care este numele său. Mă gândesc că, atâta timp cât şi femeilor le place, este într-adevăr reuşit. Clăbucii sunt parfumaţi şi alunecă uşor peste gâtul puternic, peste sânii mici, dar obraznici, coboară spre talia subţire, apoi spre abdomenul plat, (Oare cum va fi să spăl acest pântec când va purta un prunc? Miraculos!) aici intervin şi iau spuma pe care o întind energic pe coapse, fese, gambe. Îmi doresc ca apa să-mi spele conştiinţa, visele, amintirile.
La radio se aude o melodie ritmată. Sufletul meu dansează... pieptul îmi tresaltă... degetele se contractă. Se aude un acordeon... „Valsul Dunării”... „Te fac un vals?” îl întreb şi râd. „Te pricepi?” „Nu ştiu... dar învăţăm...” Mi-era dor de puţină „nebunie” în viaţa mea.
Apa curge, zâmbetul se întăreşte pe chip ca ipsosul într-o formă ce dă contur...
Opresc apa, întind mâna după halatul de baie. El mi-l dă, cu un surâs ştrengar în colţul gurii.
Şterg aburul ce stă curios pe oglinda din baie.... Parcă vrea să-mi ştie gândurile şi visele şi dorurile. Constat că sunt singură, că el a rămas acolo, pierdut în valuri...
Păşesc spre dormitor... privesc pe fereastră... fruntea îmi stă lipită de geamul aburit.... Afară plouă.
A început să plouă şi în sufletul meu, dar mâine va fi soare.