Stai! Sunt bolnava! Intelegi?
Ma trezesc in zori, cand noaptea ma cheama , imi afund privirea mahmura in apa rece si incerc sa imi revin. Arunc pe soba visele ce mi s-au incrustat pe frunte. Nu ma mai inteleg cu lumina asta.
Ma ridic amortita din patul ce ma saruta incontinuu, imi rup din par trecutul si imi cos pe piept atingerile ramase. Macar ele…. Nu multe. Nu sperati chiar asa. Genele ma cearta fara intrerupere si firele de par mi se prind de lobii urechilor zicandu-mi sa ma intorc sub greutatea paturii. Nu mai vreau acolo. E prea cald. M-am plictisit de gemetele viselor mele izbite de realitate.
Plec.
Strada.
Lumina puternica. Oameni…imbrancela. Puff miros de tigari. Mizerie. Graba.
Miros de dulceata de visine. Iubitul meu magazine de la colt. Treziti-va fratilor! Nu simtiti mirosul? Unde plecati? Uita-te la femeia asta: casca! Si soferul de taxi din fata hotelului casca. Chiar si kid-ul asta ce imi cere bani. “I-ai pe toti, dar nu mai casca!”
De ce dracu’ v-ati trezit daca va e somn? Se intampla sa aveti un ceas…omorati-l daca v-a deranjat. Sau, de ce il puneti sa sune? Sa va aduca la realitate? Ce realitate oamenilor daca voi dormiti in ea?
Ok….hai ca e dimineata, au trecut 30 de minute de cand v-ati trezit. Va inteleg. Mergem mai departe. ( eu tot sunt bolnava)
Parc, lumina printre ramuri, batrani pe banci. Copii cu rolele si “adulti” alergand. CASCA! De ce tot cascati si voi? Au trecut 2 ore de cand v-ati trezit!
Nu stiu! Trebuie sa ma plang? Sau sa ma intorc in pat? Ma apuca o sila de tot cand va vad asa. Nu va pasa! Dar mie? E un paradox al frumusetii! Versurile mele sunt rebele. Nu imi place frate! Treziti-va in vis si distrugeti lumina aia. Dar nu aduceti visul in realitate asa!
Ce? Suferiti? Acum…nu va balaciti in lumina incercand sa va curatati. Ranile voastre sunt adanci, nu razele va sunt pansament. Ci timpul! Aveti timp? Normal ca nu il vedeti daca si atunci cand traiti va ganditi la somn.
Treziti-va! Nu viata umbla dupa voi, ci voi trebuie sa o momiti.
Haideti sa ne aruncam pijamalele impreuna pe speteaza asta obosita a scaunului cu miros de dulceata de visine!
Mă ierţi, dar nu pot să nu remarc că-n postarea ta stă pitită un text grozav, care pare că strigă că vrea să iasă la lumină! Uite ce-am citit eu în rândurile tale:
RăspundețiȘtergere"Mă trezesc în zori, când noaptea încă mă cheamă. Îmi afund privirea mahmură-n apă rece şi-ncerc să-mi revin. Arunc în soba visele ce mi s-au încrustat pe frunte, încercând să inteleg lumina asta, care parcă încă nu s-a hotărât să ia lumea-n primire.
.."
anonim: iti multumesc pentru compliment
RăspundețiȘtergere