Si daca maine pierd totul si nu mai ramane nimic, tot a meritat. Cand te pierd pe tine, cu tot ce ai, cu ultima cusatura din ultimul amarat de tricou, cand nu mai raman decat eu cu mine si un rucsac in care imi tin casa, adica tot o parte din mine, chiar nu mai am de ce sa ma tem. De fapt, pe tine sa nu te pierzi de tot niciodata, in rest, toate pot fi recladite.
Mi s-a pus pata pe-o chestie si ma uit la oamenii astia cum imi zic, cu ochii mari si maxilare incordate, ca nu e ok. Bai, dar ce sa-i fac daca asa e? Cum sa incerc sa ma multumesc cu atat cand stiu ca nu e suficient?
Bai, omul moare cand uita sa se mai joace. Cand nu mai rade doar asa, ca e soare. Si moare cand nu mai viseaza la nimic.
Visele nu mor niciodata, noi le omoram. Eh, in coma sau nu, ale mele se incapataneaza sa reziste. Legume. Pana la toamna cand ies precum cartofii din pamant. Inca putin. Mai e putin.
Am auzit o chestie interesanta, de fapt am citit... era un forum... in fine.
"Sunt prieteni care ma intraba, cum e pe motor ? Sa-mi iau ?
Nu pot explica cum e pe motor. Adica e ca diferenta dintre timp si eternitate. As avea poate timp sa iti explic, dar ti-ar trebui o eternitate sa intelegi. Trebuie sa te urci ca sa intelegi. Iar eu nu sfatuiesc pe nimeni sa faca acest pas." Un tip cu 30 de ani de experienta. Norocos, poate.
Daca nu intelegi de ce vreau sa urc azi pe traseul asta pe care l-am mai facut de 10 ori, inseamna ca n-ai vazut ca ploua. Si daca ai sa crezi ca asta o sa ma faca sa ma intorc acasa, inseamna ca nu stii cine sunt.
Daca ne-am multumi cu ce e usor, comod, la indemana, ar fi mai bine? Mai usor, da. Dar unde e satisfactia unei realizari. Nu spun ca trebuie sa-ti rupi gatul ca sa-ti dai seama ca palaria nu pluteste, dar parca e alta stare cand transpiri putin. Poti sa spui: UITE, asta am facut EU. Si n-a fost usor, dar am facut-o. Si parca iti vine sa zambesti mai des.
Si daca ajung pe un drum mai greoi unde as fi ajuns cu pasi moi, tot am sa ma bucur, fiindca drumul in sine, a meritat. Daca e greu nu e neaparat urat, daca e simplu nu inseamna ca e mai bine. Nici daca te dai cu capul de pereti nu inseamna ca iese ok, dar e si asta un drum. Pentru incapatanati, masochisti si oameni care nu vor din a in b printr-o linie.
Viata e un drum, nu o destinatie. Si e prea scurta, mult prea scurta ca sa nu fii ceea ce vrei sa fii.
Se afișează postările cu eticheta Livia Carbunescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Livia Carbunescu. Afișați toate postările
Student la arte(intarziat la licenta)
Cum merge cu licenta?
Am auzit intrebarea asta azi. Si ieri. Si duminica. In fiecare zi, fiecare conversatie incepe sau ajunge la asta: Licenta.
Ieri m-am intalnit cu X si X nu m-a mai vazut de vreun an si undeva dupa "Vaaai, Livia ce mai faci?! Era sa nu te recunosc!Cum mai merge?" a aparut inevitabila licenta.
Fac bine, lucrez.
Si fiecare ins in parte are sfaturi sau se ofera sa ajute. Ceea ce e ok, chiar foarte bine, doar ca ajutorul asta vine imediat dupa ce rezolvi o problema.
Azi ce zi e? Miercuri? Aha. Am inceput sa uit... Ieri m-am copt in cuptor de la 8am. 8am nu e ora de activitate pentru mine, atunci dorm. Eh, dar ieri la 8 eram acolo, langa cuptorul de 800 grade. Ca sa ma racoresc, am iesit in curte, in plin soare.
Azi am castigat un pariu cu sticlarii. Am venit la 7:45 cu ochii cat cepele, visand la o cafea cu lapte. Totusi, dimineata e racoare, incep sa cred ca merita sa schimbi orarul pentru asta.
Pana la 10 m-am copt. Pana la 11 am terminat prima parte a zilei. Power nap 2 ore si inapoi la treaba. Pana la 6 trebuie sa ajung la Mosilor, inapoi la facultate, apoi la atelierul de metal si cu putin noroc, la cumparaturi. De tevi si suruburi.
Maine imi bat capul cu ce-a de-a doua mare intrebare a studentilor din anul 3: Cum imi duc lucrarea la Curtea Veche?
App, Curtea Veche devine pentru cateva zile atelier sau galerie. Studentii de la CSM expun lucrarile de licenta si master. Cautati un cub format din alte cuburi, tepuse de sticla, placute gravate, globuri ca niste planete(gravate si sablate), instrumente muzicale interpretate si undeva un loc gol . Astia suntem cativa din CSM, sticlarii din ultimul an, licenta. Locul gol e al meu, eu ajung abia vineri...cu micul meu vierme de sticla.
Ah, si nu uitati: e multa munca in spate. Sunt nopti albe, maini arse, nervi, idei, incapatanare, tensiune si de ce nu, ambitie.
Am auzit intrebarea asta azi. Si ieri. Si duminica. In fiecare zi, fiecare conversatie incepe sau ajunge la asta: Licenta.
Ieri m-am intalnit cu X si X nu m-a mai vazut de vreun an si undeva dupa "Vaaai, Livia ce mai faci?! Era sa nu te recunosc!Cum mai merge?" a aparut inevitabila licenta.
Fac bine, lucrez.
Si fiecare ins in parte are sfaturi sau se ofera sa ajute. Ceea ce e ok, chiar foarte bine, doar ca ajutorul asta vine imediat dupa ce rezolvi o problema.
Azi ce zi e? Miercuri? Aha. Am inceput sa uit... Ieri m-am copt in cuptor de la 8am. 8am nu e ora de activitate pentru mine, atunci dorm. Eh, dar ieri la 8 eram acolo, langa cuptorul de 800 grade. Ca sa ma racoresc, am iesit in curte, in plin soare.
Azi am castigat un pariu cu sticlarii. Am venit la 7:45 cu ochii cat cepele, visand la o cafea cu lapte. Totusi, dimineata e racoare, incep sa cred ca merita sa schimbi orarul pentru asta.
Pana la 10 m-am copt. Pana la 11 am terminat prima parte a zilei. Power nap 2 ore si inapoi la treaba. Pana la 6 trebuie sa ajung la Mosilor, inapoi la facultate, apoi la atelierul de metal si cu putin noroc, la cumparaturi. De tevi si suruburi.
Maine imi bat capul cu ce-a de-a doua mare intrebare a studentilor din anul 3: Cum imi duc lucrarea la Curtea Veche?
App, Curtea Veche devine pentru cateva zile atelier sau galerie. Studentii de la CSM expun lucrarile de licenta si master. Cautati un cub format din alte cuburi, tepuse de sticla, placute gravate, globuri ca niste planete(gravate si sablate), instrumente muzicale interpretate si undeva un loc gol . Astia suntem cativa din CSM, sticlarii din ultimul an, licenta. Locul gol e al meu, eu ajung abia vineri...cu micul meu vierme de sticla.
Ah, si nu uitati: e multa munca in spate. Sunt nopti albe, maini arse, nervi, idei, incapatanare, tensiune si de ce nu, ambitie.
Ce mai faci Omule, ce-ti mai fac icoanele?
Ce mai faci Omule, ce-ti mai fac icoanele?
Fiindca e tarziu si e liniste si pot sa te-ntreb: tu ce mai faci? Cum esti?
Spune-mi fara urma de frica, azi chiar vreau sa stiu. Ce stare te incearca? Uite, incep eu. Azi, sunt nefericita. Am pierdut ceva la care am tinut. Sa spunem ca am pierdut o manusa. Da, exact asta am pierdut. O manusa. Si acum imi pare rau, desi stiam c-am s-o pierd.
Tu cum esti? N-am avut timp sa te-ntreb, am fost prinsa in treburile mele, dar azi vreau sa stiu. Cum esti?
Nu e uman, paganilor! Nu e uman! Si atat.
Si totusi se intampla.
Pentru ca ne e frica, pentru ca in spatele fiecarei decizii stau 173 de argumente, pentru ca ne e frica sa riscam, pentru ca suntem slabi si n-avem curaj, pentru ca ne gandim "dar daca". Pentru ca nu putem sa fim singuri si fericiti, pentru ca putem sa fim impreuna si nefericiti.
Imagineaza-ti marea. Si nisipul gol si nimeni in jur. Pustiu absolut. Imagineaza-ti marea, nervoasa, un vant sarat, puternic, si el nervos si nisip ud si soare. Imagineaza-ti ca ai ramas aici, absolut singur. Cum esti?
E locul ala, deasupra unui oras pe care-l cunosti. E locul asta, pe care-l cunosti in fiecare anotimp. Imagineaza-ti ca esti acum acolo si e pustiu. Si simti pietrele, pamantul si linistea unui astfel de loc. Loc pe care-l ai, e al tau. Fiindca e in tine.
Pana la urma, a cui e vina? La capat, in momentul in care s-impart pacatele, a cui e vina?
Unele "pacate" n-au stapan. Se intampla si atat.
Maine am sa iau o decizie. Maine, nu azi. Vreau sa ma mai bucur o zi de lipsa unei alegeri. Pana maine mai am timp sa mai respir o singura data. Atat. Imi amintesc de asta.
Prefer sa aman o decizie deja luata. Prefer sa n-o spun nimanui, nici mie, cat pot. Fiindca recunoscand-o devine mai concreta, aproape palpabila. Are o viata a ei, traieste. Prefer sa o las sa doarma pana in ultimul moment. Prefer sa ma mint. Constient.
Si daca stii unde ai sa ajungi, ce si cum se va-ntampla, daca ai vazut in tine rezultatul, de ce frica ? Daca ai gandit un lucru inseamna ca l-ai facut deja, in tine. Si daca e facut si gata, de ce mai e frica?
Fiindca e tarziu si e liniste si pot sa te-ntreb: tu ce mai faci? Cum esti?
Spune-mi fara urma de frica, azi chiar vreau sa stiu. Ce stare te incearca? Uite, incep eu. Azi, sunt nefericita. Am pierdut ceva la care am tinut. Sa spunem ca am pierdut o manusa. Da, exact asta am pierdut. O manusa. Si acum imi pare rau, desi stiam c-am s-o pierd.
Tu cum esti? N-am avut timp sa te-ntreb, am fost prinsa in treburile mele, dar azi vreau sa stiu. Cum esti?
Nu e uman, paganilor! Nu e uman! Si atat.
Si totusi se intampla.
Pentru ca ne e frica, pentru ca in spatele fiecarei decizii stau 173 de argumente, pentru ca ne e frica sa riscam, pentru ca suntem slabi si n-avem curaj, pentru ca ne gandim "dar daca". Pentru ca nu putem sa fim singuri si fericiti, pentru ca putem sa fim impreuna si nefericiti.
Imagineaza-ti marea. Si nisipul gol si nimeni in jur. Pustiu absolut. Imagineaza-ti marea, nervoasa, un vant sarat, puternic, si el nervos si nisip ud si soare. Imagineaza-ti ca ai ramas aici, absolut singur. Cum esti?
E locul ala, deasupra unui oras pe care-l cunosti. E locul asta, pe care-l cunosti in fiecare anotimp. Imagineaza-ti ca esti acum acolo si e pustiu. Si simti pietrele, pamantul si linistea unui astfel de loc. Loc pe care-l ai, e al tau. Fiindca e in tine.
Pana la urma, a cui e vina? La capat, in momentul in care s-impart pacatele, a cui e vina?
Unele "pacate" n-au stapan. Se intampla si atat.
Maine am sa iau o decizie. Maine, nu azi. Vreau sa ma mai bucur o zi de lipsa unei alegeri. Pana maine mai am timp sa mai respir o singura data. Atat. Imi amintesc de asta.
Prefer sa aman o decizie deja luata. Prefer sa n-o spun nimanui, nici mie, cat pot. Fiindca recunoscand-o devine mai concreta, aproape palpabila. Are o viata a ei, traieste. Prefer sa o las sa doarma pana in ultimul moment. Prefer sa ma mint. Constient.
Si daca stii unde ai sa ajungi, ce si cum se va-ntampla, daca ai vazut in tine rezultatul, de ce frica ? Daca ai gandit un lucru inseamna ca l-ai facut deja, in tine. Si daca e facut si gata, de ce mai e frica?
Pentru prieteni 3
Bai, stii cum e sa iubesti pana doare? Daca n-ai facut asta, n-ai facut nimic. Sa iubesti un om cu toata fiinta, pana-ti iese sufletul prin piele, pana simti ca nu mai poti si-ti vise sa te ascunzi cu totul in nisip. Ai idee? Ai idee cum e sa iubesti si sa nu astepti nimic in schimb, si sa vrei doar ca un celalalt ipotetic sa fie fericit? Asta e singurul fel in care sentimentul ramane, transformat, mega transformat.Dar cand ai ajuns sa-ti doresti fericirea lui si nimic altceva, atunci ai sa-ti dai seama ca-l iubesti. Nu fara urma de egoism, fiindca undeva egoismul asta e ca o buruiana. Indiferent de ce-l face pe omul ala fericit, indiferent de cat rau iti faci tie, sa-l iubesti inseamna sa-l lasi sa fie fericit. Si el, omul asta, daca te iubeste n-o sa te lase sa sacrifici nimic. E ca o batalie intre care iubeste mai mult, niciodata balanta n-o sa fie dreapta, absolut niciodata. Dar tu, iubind ai sa castigi mai multe. Bai, o sa te doara ca naiba, o sa-ti smulgi parul din cap si-ai sa-l lipesti la loc cu superglue daca asta il face pe ala fericit. Sa te vada cu par.
Ai idee cat doare sa dezamagesti un om care crede in tine? Unul care se uita la tine si asteapta ceva, numai el stie ce, om pentru care tu reprezinti o idee, un amalgam de idei sau o frantura din credinta lui. Dezamagirea doare cel mai tare, fiindca n-ai cum sa lovesti asa decat un om pentru care insemni mai mult decat un nume si o fata. Si cand il vezi pe omul asta, si ii vezi privirea si te simti patruns si te pierzi, ai sa-ti dai seama ca totusi, undeva e de bine. Fiindca el, iubindu-te o sa-ti vrea binele, oricand, niciodata. Doar sa ai grija, tu nu esti altceva decat suma tuturor gandurilor tale, care nu sunt altceva decat o alta suma. Ne miscam in cerc. Nu mi-am dat seama decat tarziu, ca amarata mea de miscare de rezistenta atinge atatia altii. Bai, cand am plecat la drum am crezut ca sunt singura si ca pe mine si doar pe mine or sa ma doara talpile. Nu e asa, chiar nu. Din timp in timp, intorc capul si vad un altul urmandu-ma. Nu e de fiecare data acelasi, nu e tot drumul acolo, nu-mi vorbeste si nu ma ajuta cu nimic concret. Oamenii astia au facut ca drumul sa fie mai usor, de fiecare data. Imagineaza-ti ca in spatele tau sunt mereu oamenii astia, care nu merg pe acelasi drum, isi vad de ale lor, dar din cand in cand, sar gardul asta de 30 de cm si merg in spatele tau. Se abat putin de la ei, pentru tine. Si desi nu-ti cara bagajele, nici pe tine nu te cara in spate, nici nu-ti spun un cuvant, te ajuta. Pentru simplul fapt ca sunt acolo si tu stii. E un confort extraordinar in asta. Din timp in timp ma uit in spate si vad acolo, cate un om, cate doi, mergand linistit, fara sa-mi adreseze un cuvant, fara sa le vad altceva decat siluetele, undeva pur si simplu acolo, mergand linistit.
Omule, n-am cum sa-ti arat cat insemni, dar tu, cunoscandu-ma si fiind o parte din mine, ai sa stii. Si ai sa ma vezi ca pe o silueta, undeva pur si simplu, si n-am sa-ti adresez niciun cuvant fiindca nu va fi nevoie.
Ai idee cat doare sa dezamagesti un om care crede in tine? Unul care se uita la tine si asteapta ceva, numai el stie ce, om pentru care tu reprezinti o idee, un amalgam de idei sau o frantura din credinta lui. Dezamagirea doare cel mai tare, fiindca n-ai cum sa lovesti asa decat un om pentru care insemni mai mult decat un nume si o fata. Si cand il vezi pe omul asta, si ii vezi privirea si te simti patruns si te pierzi, ai sa-ti dai seama ca totusi, undeva e de bine. Fiindca el, iubindu-te o sa-ti vrea binele, oricand, niciodata. Doar sa ai grija, tu nu esti altceva decat suma tuturor gandurilor tale, care nu sunt altceva decat o alta suma. Ne miscam in cerc. Nu mi-am dat seama decat tarziu, ca amarata mea de miscare de rezistenta atinge atatia altii. Bai, cand am plecat la drum am crezut ca sunt singura si ca pe mine si doar pe mine or sa ma doara talpile. Nu e asa, chiar nu. Din timp in timp, intorc capul si vad un altul urmandu-ma. Nu e de fiecare data acelasi, nu e tot drumul acolo, nu-mi vorbeste si nu ma ajuta cu nimic concret. Oamenii astia au facut ca drumul sa fie mai usor, de fiecare data. Imagineaza-ti ca in spatele tau sunt mereu oamenii astia, care nu merg pe acelasi drum, isi vad de ale lor, dar din cand in cand, sar gardul asta de 30 de cm si merg in spatele tau. Se abat putin de la ei, pentru tine. Si desi nu-ti cara bagajele, nici pe tine nu te cara in spate, nici nu-ti spun un cuvant, te ajuta. Pentru simplul fapt ca sunt acolo si tu stii. E un confort extraordinar in asta. Din timp in timp ma uit in spate si vad acolo, cate un om, cate doi, mergand linistit, fara sa-mi adreseze un cuvant, fara sa le vad altceva decat siluetele, undeva pur si simplu acolo, mergand linistit.
Omule, n-am cum sa-ti arat cat insemni, dar tu, cunoscandu-ma si fiind o parte din mine, ai sa stii. Si ai sa ma vezi ca pe o silueta, undeva pur si simplu, si n-am sa-ti adresez niciun cuvant fiindca nu va fi nevoie.
Hai in Vama Veche
Audaces, fortuna juvat!
Am luat foarte in serios asta. Am incercat un weekend liber, fara limite, fara stres, fara sa ma gandesc "dar daca". A iesit bine. Cred ca trebuie sa faci asta, din cand in cand.
Am plecat spre Vama Veche cu norocul in spate, la propiu. Fara bani, fara nici un plan. Doar eu si o tipa cu minte deschisa. Ne-am decis sa nu cheltuim nimic peste strictul necesar. Asa am si facut. Asa am aflat ca poti sa te lasi dus de val din cand in cand. Am mers pe gratis, ne-am cazat fara sa dam un ban, am gasit oameni cu care sa ne petrecem timpul, am gasit un prieten care sa-si faca griji, am cunoscut oameni noi, oameni deschisi. Ne-am facut cativa prieteni: unul de 50 de km si altii de vreo 200. Prietenia noastra se masoara in km petrecuti impreuna. Am fost in Vama si mi-am incarcat bateriile, am simtit nisipul sub piciore... ce dor mi-a fost de asta. Si marea... si valurile si iar nisipul carat in pantofi acasa. Si aerul sarat si soarele lipit de piele, si mirosul de piele incinsa de soare. Si o bere pe plaja, si asculti marea si undeva, dupa mirosul de peste prajit, dupa mirosul de foc de tabara, gramezi de oameni.
E un cliseu sa te duci de 1 Mai in Vama Veche, stiu. Dar acolo, esti liber sa faci ce vrei. Nisipul ala a vazut prea multe ca sa-i mai pese de inca un amarat. N-ai ce sa faci din ce nu s-a mai facut. Singura parte mai putin buna e ca se scumpeste locul si cocalarii incep sa auda ca Vama= fun. Doar ca nu genul lor de fun, dar ei nu se prind.
Cazare gasesti: daca ai bani ai camere destule, daca ai cort ai plaja din plin, daca n-ai nimic te lipesti de un grup si gasesti un loc intr-un sac sau o masina. Daca nici asta nu tine, adormi la un foc, cumva, tot ai sa atipesti, doar ca e frig. Mai e pana la vara, cand poti sa faci pe omul boem si sa dormi direct sub stele.
De baut gaseti, mai mult sau mai putin ieftin. Daca te lipesti de un grup sau te intalnesti cu cineva cunoscut, si mai bine. Bei moca! Tigari gasesti din plin, chistoacele inlocuiesc nisipul incet incet... dar nu-i bai... asa e locul. Se hraneste cu chistoace si bere la PET. Si cu vise si cu picioare si maini ingropate in nisip.
Stuf-ul e plin, ca de fiecare data. Am prins si un concert, am auzit de Iris dar au avut intrare. Cateva locuri au ramas la fel. Cativa nudisti se tavalesc pe plaja, cativa curajosi fac baie in mare. Cupluri de rockeri se plimba pe mal, spre 2 Mai. Eu stau la plaja, in blugi, cu picioarele in nisip si camasa sub cap. Miroase a peste si a sare si-mi place.
N-am nevoie de nimeni aici, doar de mare.
Doar ca Vama se schimba si e amenintata cu renovarea. Noi nu vrem asta. Vrem Vama inapoi. Vrem nisip si mare si bere ieftina, motoare si scoici.
Mai vrem si liniste si vrem sa nu mai plecam.
Am luat foarte in serios asta. Am incercat un weekend liber, fara limite, fara stres, fara sa ma gandesc "dar daca". A iesit bine. Cred ca trebuie sa faci asta, din cand in cand.
Am plecat spre Vama Veche cu norocul in spate, la propiu. Fara bani, fara nici un plan. Doar eu si o tipa cu minte deschisa. Ne-am decis sa nu cheltuim nimic peste strictul necesar. Asa am si facut. Asa am aflat ca poti sa te lasi dus de val din cand in cand. Am mers pe gratis, ne-am cazat fara sa dam un ban, am gasit oameni cu care sa ne petrecem timpul, am gasit un prieten care sa-si faca griji, am cunoscut oameni noi, oameni deschisi. Ne-am facut cativa prieteni: unul de 50 de km si altii de vreo 200. Prietenia noastra se masoara in km petrecuti impreuna. Am fost in Vama si mi-am incarcat bateriile, am simtit nisipul sub piciore... ce dor mi-a fost de asta. Si marea... si valurile si iar nisipul carat in pantofi acasa. Si aerul sarat si soarele lipit de piele, si mirosul de piele incinsa de soare. Si o bere pe plaja, si asculti marea si undeva, dupa mirosul de peste prajit, dupa mirosul de foc de tabara, gramezi de oameni.
E un cliseu sa te duci de 1 Mai in Vama Veche, stiu. Dar acolo, esti liber sa faci ce vrei. Nisipul ala a vazut prea multe ca sa-i mai pese de inca un amarat. N-ai ce sa faci din ce nu s-a mai facut. Singura parte mai putin buna e ca se scumpeste locul si cocalarii incep sa auda ca Vama= fun. Doar ca nu genul lor de fun, dar ei nu se prind.
Cazare gasesti: daca ai bani ai camere destule, daca ai cort ai plaja din plin, daca n-ai nimic te lipesti de un grup si gasesti un loc intr-un sac sau o masina. Daca nici asta nu tine, adormi la un foc, cumva, tot ai sa atipesti, doar ca e frig. Mai e pana la vara, cand poti sa faci pe omul boem si sa dormi direct sub stele.
De baut gaseti, mai mult sau mai putin ieftin. Daca te lipesti de un grup sau te intalnesti cu cineva cunoscut, si mai bine. Bei moca! Tigari gasesti din plin, chistoacele inlocuiesc nisipul incet incet... dar nu-i bai... asa e locul. Se hraneste cu chistoace si bere la PET. Si cu vise si cu picioare si maini ingropate in nisip.
Stuf-ul e plin, ca de fiecare data. Am prins si un concert, am auzit de Iris dar au avut intrare. Cateva locuri au ramas la fel. Cativa nudisti se tavalesc pe plaja, cativa curajosi fac baie in mare. Cupluri de rockeri se plimba pe mal, spre 2 Mai. Eu stau la plaja, in blugi, cu picioarele in nisip si camasa sub cap. Miroase a peste si a sare si-mi place.
N-am nevoie de nimeni aici, doar de mare.
Doar ca Vama se schimba si e amenintata cu renovarea. Noi nu vrem asta. Vrem Vama inapoi. Vrem nisip si mare si bere ieftina, motoare si scoici.
Mai vrem si liniste si vrem sa nu mai plecam.
Contextul conteaza
Tu ce ai vrut sa te faci cand eram mica?
Macara!
Sa moriii tuuuu?
Discutie intre doi oameni care nu au ce sa-si spuna. E periculos sa deschizi subiecte banale cand nu stii langa cine te-ai asezat.
Contextul conteaza. Eram acum cateva saptamani pe strada, nu singura ci cu un tip cu infatisare de om dur. Omul asta, ras in cap, inalt si bine facut imi povestea ceva amuzant cu aerul unui om nervos. Eu aveam zambetul pana la ceafa, trecuse de urechi, si il tineam de mana. Pe el, nu pe zambet, sa fie clar. Am trecut la un moment dat printr-o parcare, pe langa un ins de vreo 50 de ani. Omul asta, cu fata lui de "le-am vazut pe toate" a ramas blocat... s-a uitat lung la noi, ne-a studiat pe fiecare in parte si apoi mi-a aruncat o privire total nelamurita, indignata chiar. Ce a auzit omul asta din discutia noastra? L-a auzit pe tipul asta cum imi spune: Dupa ce ca esti proasta si stii ca esti proasta de ce dreacu' iti mai iei si o ditamai masina? Sa plangi mai mult ca nu esti in stare s-o conduci?
Acum, orice om normal si-ar pune intrebarea: cum de-i permiti sa-ti vorbeasca asa? Iar eu spun, contextul conteaza. Omul asta, de a carui mana ma tineam, imi povestea indignat cum o vedeta blonda de la noi a reusit sa-si ia masina scumpa, a busit-o si in prima zi dupa ce a scos-o din service a busit-o iar. Aaaaaaa...( Asta se intampla cand vorbesti la persoana a doua... )
Ne-am dat seama la 10 pasi dupa, de ce s-a uitat omuletul ala asa urat la noi. Si am ras. Contextul conteaza. Uite cum un om m-a luat pe mine drept o slabiciune de femeie si pe el o bruta.
Eu zic sa nu ne mai dam cu parerea despre orice frantura de poveste auzim, decat la modul "poate ca..." Nu e bine sa fim categorici, cand nu suntem 100% stapani pe situatie.
Macara!
Sa moriii tuuuu?
Discutie intre doi oameni care nu au ce sa-si spuna. E periculos sa deschizi subiecte banale cand nu stii langa cine te-ai asezat.
Contextul conteaza. Eram acum cateva saptamani pe strada, nu singura ci cu un tip cu infatisare de om dur. Omul asta, ras in cap, inalt si bine facut imi povestea ceva amuzant cu aerul unui om nervos. Eu aveam zambetul pana la ceafa, trecuse de urechi, si il tineam de mana. Pe el, nu pe zambet, sa fie clar. Am trecut la un moment dat printr-o parcare, pe langa un ins de vreo 50 de ani. Omul asta, cu fata lui de "le-am vazut pe toate" a ramas blocat... s-a uitat lung la noi, ne-a studiat pe fiecare in parte si apoi mi-a aruncat o privire total nelamurita, indignata chiar. Ce a auzit omul asta din discutia noastra? L-a auzit pe tipul asta cum imi spune: Dupa ce ca esti proasta si stii ca esti proasta de ce dreacu' iti mai iei si o ditamai masina? Sa plangi mai mult ca nu esti in stare s-o conduci?
Acum, orice om normal si-ar pune intrebarea: cum de-i permiti sa-ti vorbeasca asa? Iar eu spun, contextul conteaza. Omul asta, de a carui mana ma tineam, imi povestea indignat cum o vedeta blonda de la noi a reusit sa-si ia masina scumpa, a busit-o si in prima zi dupa ce a scos-o din service a busit-o iar. Aaaaaaa...( Asta se intampla cand vorbesti la persoana a doua... )
Ne-am dat seama la 10 pasi dupa, de ce s-a uitat omuletul ala asa urat la noi. Si am ras. Contextul conteaza. Uite cum un om m-a luat pe mine drept o slabiciune de femeie si pe el o bruta.
Eu zic sa nu ne mai dam cu parerea despre orice frantura de poveste auzim, decat la modul "poate ca..." Nu e bine sa fim categorici, cand nu suntem 100% stapani pe situatie.
La naiba, iubesc! Cearta-te cu mine!
La naiba! Iubesc. #%&^**()^*(*^&$%^&$*&(*$^$%#&^(*&))))))))))^^^^^^^^^^^^^^%$^&$&&*
etc..
Andrei Gheorghe spune ca e cel mai rau lucru. Bai, sa stii ca ai dreptate. Ba nu. M-am razgandit, mai rau e sa nu iubesti, doar ca nu stii ca e rau, fiindca nu are cum sa-ti lipseasca ce nu cunosti. Am vorbit despre asta de curand cu un prieten. Are dreptate, e un drum tern, plicticos si nu aduce nicio satisfactie. Degeaba mancam ciocolata si ne vaitam ca pffff, "iar mi-a facut nu stiu ce prostie"," iar s-a isterizat", "iar bla bla bla..."
Bai, noi avem nevoie de asta. Nu toti, o parte doar. Am o prietena care nu intelege de ce unii isi complica viata inutil. Spune asta uitandu-se la mine cu o privire pe jumatate critica. Cealalta e miloasa. Cred ca isi zice "saraca fata, nu stie ce face".
Ce nu inteleg unii, oamenii astia calmi, care au facut pace cu ei insisi, care s-au calmat si vor doar liniste in doi si pace... eh, ei nu inteleg ca pe unii furia ii hraneste. Daca nu vezi scanteia aia, mica mica, dar sa fie... sa vezi ca a fost... daca nu o vezi nu ai ce sa cauti. Nu vreau sa spun ca trebuie sa ne sarim la gat unii altora, ca trebuie sa ne tocam nervii zilnic. Nu. Dar din cand in cand, o cearta e sanatoasa. Tine sufletul acolo, te face sa stai captivat. Ca o rafala de ploaie. O blestemam cu totii cand ne transforma in curci vestejite in 5 minute, dar stim ca e de bine... "Lasa sa ploua". Asa si eu, lasa-i sa se certe. Te rog, lasa-i sa se certe. Ba, mai mult, cearta-te cu mine. Te rog, cearta-te cu mine. Asa-mi dau seama ca iti pasa. Indiferenta e cea mai nenorocita, cand ne certam stiu ca indiferenta nu exista. E de bine. E usor sa fii calm si sa nu-ti pese. E ca si cum ai asculta omul de langa tine cu castile in urechi. Poti sa o faci sau nu, e comod. Unora le place calmul. Altii joaca teatru si ascund ce nu e convenabil. E si asta o strategie, la urma urmei. Unora le place sa se certe. Se hranesc cu asta. Asta face ziua palpitanta si sfarsitul de saptamana mai mult asteptat. Si de ce nu, e asa o stare de bine in mirosul de pamant ud, dupa ploaie.
etc..
Andrei Gheorghe spune ca e cel mai rau lucru. Bai, sa stii ca ai dreptate. Ba nu. M-am razgandit, mai rau e sa nu iubesti, doar ca nu stii ca e rau, fiindca nu are cum sa-ti lipseasca ce nu cunosti. Am vorbit despre asta de curand cu un prieten. Are dreptate, e un drum tern, plicticos si nu aduce nicio satisfactie. Degeaba mancam ciocolata si ne vaitam ca pffff, "iar mi-a facut nu stiu ce prostie"," iar s-a isterizat", "iar bla bla bla..."
Bai, noi avem nevoie de asta. Nu toti, o parte doar. Am o prietena care nu intelege de ce unii isi complica viata inutil. Spune asta uitandu-se la mine cu o privire pe jumatate critica. Cealalta e miloasa. Cred ca isi zice "saraca fata, nu stie ce face".
Ce nu inteleg unii, oamenii astia calmi, care au facut pace cu ei insisi, care s-au calmat si vor doar liniste in doi si pace... eh, ei nu inteleg ca pe unii furia ii hraneste. Daca nu vezi scanteia aia, mica mica, dar sa fie... sa vezi ca a fost... daca nu o vezi nu ai ce sa cauti. Nu vreau sa spun ca trebuie sa ne sarim la gat unii altora, ca trebuie sa ne tocam nervii zilnic. Nu. Dar din cand in cand, o cearta e sanatoasa. Tine sufletul acolo, te face sa stai captivat. Ca o rafala de ploaie. O blestemam cu totii cand ne transforma in curci vestejite in 5 minute, dar stim ca e de bine... "Lasa sa ploua". Asa si eu, lasa-i sa se certe. Te rog, lasa-i sa se certe. Ba, mai mult, cearta-te cu mine. Te rog, cearta-te cu mine. Asa-mi dau seama ca iti pasa. Indiferenta e cea mai nenorocita, cand ne certam stiu ca indiferenta nu exista. E de bine. E usor sa fii calm si sa nu-ti pese. E ca si cum ai asculta omul de langa tine cu castile in urechi. Poti sa o faci sau nu, e comod. Unora le place calmul. Altii joaca teatru si ascund ce nu e convenabil. E si asta o strategie, la urma urmei. Unora le place sa se certe. Se hranesc cu asta. Asta face ziua palpitanta si sfarsitul de saptamana mai mult asteptat. Si de ce nu, e asa o stare de bine in mirosul de pamant ud, dupa ploaie.
UNARTE se trezeste primavara
UNARTE-Universitatea Nationala de ARTE: avem expozitii, vindem chestii, ne laudam ca stim sa facem "arta", vrem sa ne bagati in seama. Nu mereu, dar din cand in cand meritam.
"Fix 2 luni". Nu chiar dar tot cam pe-acolo. A venit profu' saptamana asta si ne-a trantit-o: "Fix 2 luni pana la licenta. De azi, fix 2 luni." Au trecut cateva zile de cand a binevoie a ne informa ca am ramas in pana de timp. Timp de finalizat proiecte, avem. Timp sa ne obisnuim cu ideea ca e gata, finish, no more, za end, nu.
"Artistii" sunt agitati. Misuna. Pe 24 puteti cumpara bucati de arta la .....sincer, am uitat iar locul ( e a 4 oara can intreb :unde era chestiia aia cu vanzare?). Am sa revin. In mai va fi Ziua Portilor Deschise. Asta e cam asa: se face curat in ateliere, ne gatim frumos, stergem praful, ducem gunoiul si expunem ce avem mai bun. Asta in ateliere.Curtea,(da, avem curte interioara, cu copaci si catei, sac!).... curtea asta o sa fie plina sau semi-manzgalita de corturi in care fiecare sectie se lauda cu ce are. Poti sa cumperi lucrari realizate de studenti, poti sa pui cate intrebari vrei legate de tehnici, materiale sau in mare cam despre orice: pentru asta suntem la datorie. Acum cativa ani am nimerit in mijlocul unui gratar uuuuuu.... pe la pranz. Am servit o singura data ziua asta de dimineata, cand eram inca la liceu si vroiam sa vin in recunoastere. Veni vidi vici... Buuuun, pe seara, dupa ce vizitatorii se duc la casele lor sau sunt dati afara incepe Noaptea Portilor Deschise. Doar pentru studentii de la UNARTE. Se poate intra cu legitimatie falsa, testat. Noaptea e cam asa: Se incepe pe seara, cand inca mai e lumina dar incepe sa se lase frigul. Avem muzica, scena si lumini colorate, bere din plin, prezenta din plin, chef de chestii stupide si haos. Anul trecut facultatea a reusit sa-si ia amenda si s-a dat stingerea devreme, pe la 1-2 am. In alte dati a tinul pana spre dimineata. Oricum, daca ai chef sa vezi ce inseamna sa fii student la arte, esti binevenit.
O zi decurge cam asa: Dimineata sau pe la pranz servesti pe post de ghid intr-un cort in curtea FADD
(Facultatea de Arte Decorative si Design), stai in post pana spre seara sau faci o pauza si schimbi locatia (caminul e la 10 minute de mers lenes, atelierele sunt la indemana, cel mai apropiat bar e la 20 de m de poarta facultatii, Cismigiul la 5 minute/ daca nu vrei sa te duci acasa). Pe seara te intorci si incepi ritualul de pierderea a timpului. De obicei se tine cont de "colegi", in sensul ca ne strangem in card in functie de grupa. Nu e un musai si nici o chestie batuta in cuie. E aproape imposibil sa nu cunosti pe cineva de la masa de alaturi. Intotdeauna cineva cunoaste pe cineva care il stie pe x si z si a fost fost coleg cu fratele lui y si etc... N-ai cum sa critici o chestie fara sa ajunga vestea in cealalta facultate in 15 minute. Testat.
UNARTE e formata din 3 facultati,FAP (Arte Plastice), FADD(Arte Decorative si Design), FITA(Istoria si Teoria Artei). Avem 3 sedii, la 2 minute de mers pe jos. De notat ca nu e facultatea si sediul. Suntem usor dezorganiozati. Cursuri de tin in 3 locuri,uneori si prin camin. Ateliere sunt din plin peste tot.
"Fix 2 luni". Nu chiar dar tot cam pe-acolo. A venit profu' saptamana asta si ne-a trantit-o: "Fix 2 luni pana la licenta. De azi, fix 2 luni." Au trecut cateva zile de cand a binevoie a ne informa ca am ramas in pana de timp. Timp de finalizat proiecte, avem. Timp sa ne obisnuim cu ideea ca e gata, finish, no more, za end, nu.
"Artistii" sunt agitati. Misuna. Pe 24 puteti cumpara bucati de arta la .....sincer, am uitat iar locul ( e a 4 oara can intreb :unde era chestiia aia cu vanzare?). Am sa revin. In mai va fi Ziua Portilor Deschise. Asta e cam asa: se face curat in ateliere, ne gatim frumos, stergem praful, ducem gunoiul si expunem ce avem mai bun. Asta in ateliere.Curtea,(da, avem curte interioara, cu copaci si catei, sac!).... curtea asta o sa fie plina sau semi-manzgalita de corturi in care fiecare sectie se lauda cu ce are. Poti sa cumperi lucrari realizate de studenti, poti sa pui cate intrebari vrei legate de tehnici, materiale sau in mare cam despre orice: pentru asta suntem la datorie. Acum cativa ani am nimerit in mijlocul unui gratar uuuuuu.... pe la pranz. Am servit o singura data ziua asta de dimineata, cand eram inca la liceu si vroiam sa vin in recunoastere. Veni vidi vici... Buuuun, pe seara, dupa ce vizitatorii se duc la casele lor sau sunt dati afara incepe Noaptea Portilor Deschise. Doar pentru studentii de la UNARTE. Se poate intra cu legitimatie falsa, testat. Noaptea e cam asa: Se incepe pe seara, cand inca mai e lumina dar incepe sa se lase frigul. Avem muzica, scena si lumini colorate, bere din plin, prezenta din plin, chef de chestii stupide si haos. Anul trecut facultatea a reusit sa-si ia amenda si s-a dat stingerea devreme, pe la 1-2 am. In alte dati a tinul pana spre dimineata. Oricum, daca ai chef sa vezi ce inseamna sa fii student la arte, esti binevenit.
O zi decurge cam asa: Dimineata sau pe la pranz servesti pe post de ghid intr-un cort in curtea FADD
(Facultatea de Arte Decorative si Design), stai in post pana spre seara sau faci o pauza si schimbi locatia (caminul e la 10 minute de mers lenes, atelierele sunt la indemana, cel mai apropiat bar e la 20 de m de poarta facultatii, Cismigiul la 5 minute/ daca nu vrei sa te duci acasa). Pe seara te intorci si incepi ritualul de pierderea a timpului. De obicei se tine cont de "colegi", in sensul ca ne strangem in card in functie de grupa. Nu e un musai si nici o chestie batuta in cuie. E aproape imposibil sa nu cunosti pe cineva de la masa de alaturi. Intotdeauna cineva cunoaste pe cineva care il stie pe x si z si a fost fost coleg cu fratele lui y si etc... N-ai cum sa critici o chestie fara sa ajunga vestea in cealalta facultate in 15 minute. Testat.
UNARTE e formata din 3 facultati,FAP (Arte Plastice), FADD(Arte Decorative si Design), FITA(Istoria si Teoria Artei). Avem 3 sedii, la 2 minute de mers pe jos. De notat ca nu e facultatea si sediul. Suntem usor dezorganiozati. Cursuri de tin in 3 locuri,uneori si prin camin. Ateliere sunt din plin peste tot.
Imagineaza-ti un om zvarcolindu-se
Uite cum complicam inutil o situatie. Imagineaza-ti un om zvarcolindu-se,bezmetic,haotic,agitat,derutat, etc etc etc... In capul lui numai tarate. Si nu orice fel de tarate, tarate care se zvarcolesc. Omul asta sta si isi roade unghiile, si-a smuls parul, e chel saracul... si-a tocit si dintii,si-a distrus maselele. E terminat. La pamant. De ce? Omul asta si-a petrecut orele gandindu-se iar si iar si iar: de ce? De ce nu a mers/ de ce nu rezista/ de ce nu-mi iese nimic/ de ce stau vrabiile pe gard/ de ce Gocu prostu' are noroc si eu nu/ de ce de ce? Si dupa ce-si distruge omul asta fiinta, fiiinta, nimic altceva...dupa ce se distruge sau se porneste pe drumul asta... ceva se schimba. Subit. POC! Cineva/ceva cumva l-a facut sa inteleaga: Nu-i nimic, stai calm. Inca te mai ai pe tine. Chill. Sa-ti faci probleme dupa ce te pierzi, nu inainte.
Suntem slabi.
Suntem slabi.
Te intreb dar stiu raspunsul
Imi spune la un moment dat un om frumos o chestie care mi-a placut. O intrebare, de fapt: Tu ti-ai sarutat vreodata mainile?
Acum va intreb si eu: Voi va sarutati mainile? Propriile maini, sa fie clar. Prima reactie a fost "ha ha", apoi omul mi-a spus ca vorbeste serios. WTF?! Si dupa ce mi s-a explicat treaba am inteles. Acum va intreb eu pe voi, fara sa va explic. E usor de inteles dupa "socul" initial.
Incet incet incep sa-mi dau seama ca am pierdut multe. Nu am stiut multe pana acum. Fiecare zi e ca o lectie la scoala, bag ceva la cutie. Deja e inertie, nu mai e pic de efort. Si m-am hotarat sa trag de mine: ne trezim si invatam sa invatam. Punct si de la capat. Dar sa-ti saruti mainile cu prima ocazie... sa nu uiti. Trebuie sa fii singur...
Acum va intreb si eu: Voi va sarutati mainile? Propriile maini, sa fie clar. Prima reactie a fost "ha ha", apoi omul mi-a spus ca vorbeste serios. WTF?! Si dupa ce mi s-a explicat treaba am inteles. Acum va intreb eu pe voi, fara sa va explic. E usor de inteles dupa "socul" initial.
Incet incet incep sa-mi dau seama ca am pierdut multe. Nu am stiut multe pana acum. Fiecare zi e ca o lectie la scoala, bag ceva la cutie. Deja e inertie, nu mai e pic de efort. Si m-am hotarat sa trag de mine: ne trezim si invatam sa invatam. Punct si de la capat. Dar sa-ti saruti mainile cu prima ocazie... sa nu uiti. Trebuie sa fii singur...
De-a indragostitelea
De-a indragostitelea .Hai sa ne jucam.Dar hai sa fim sinceri, cine a spus ca e simplu si loooz a mancat...prajituri. Astea fiind spuse pornim: Hai sa ne jucam de-a indragostitelea. Era problema cu "ce te faci cand cauti scanteie si gasesti incendiu?". Eh, va spun eu: te arzi. Big time. Ceea ce nu e neaparat de rau, e si asta o demonstratie de ceva, sau o chestie de bagat la cutie pentru mai tarziu. Mai e si frumoasa treaba, uneori. Eu zic ca merita. Clar.
Uite, e cald in sfarsit (stiu, e cliseu, dar ce mama ma-sii de treaba, e frumos), infloresc copacii, deja visez marea, vreau si iarba proaspata.
Hai sa ne jucam de-a indragostitelea. Se joaca asa: se ia una bucata celalalt, se alege cu simturi nu cu ratiune. Se adauga putin timp,o scanteie sau un incendiu, dupa caz. Se adauga 2-3 chestii de-ale lor, tabieruri, ritualuri, o preferinta pentru corcodusele necoapte. Se amesteca bine, bine de tot. Se da prin sita si ce ramane e ceea ce suntem. Hai sa ne jucam. E posibil sa doara putin, e super fun, e foarte interesant, loveste in moaca eul mirobolant, ne trezim cu propriile limite in fata. Fooooooooarte tare, frate! Pe bune, e chiar foarte tare. Cine are curaj? Dar sa nu uiti ca nu exista reguli scrise si jocul asta nu e usor. Trebuie sa fii ori foarte egoist ori norocos, daca vrei o sansa. Sau incredibil de naiv. Mizez pe noroc.
Uite, e cald in sfarsit (stiu, e cliseu, dar ce mama ma-sii de treaba, e frumos), infloresc copacii, deja visez marea, vreau si iarba proaspata.
Hai sa ne jucam de-a indragostitelea. Se joaca asa: se ia una bucata celalalt, se alege cu simturi nu cu ratiune. Se adauga putin timp,o scanteie sau un incendiu, dupa caz. Se adauga 2-3 chestii de-ale lor, tabieruri, ritualuri, o preferinta pentru corcodusele necoapte. Se amesteca bine, bine de tot. Se da prin sita si ce ramane e ceea ce suntem. Hai sa ne jucam. E posibil sa doara putin, e super fun, e foarte interesant, loveste in moaca eul mirobolant, ne trezim cu propriile limite in fata. Fooooooooarte tare, frate! Pe bune, e chiar foarte tare. Cine are curaj? Dar sa nu uiti ca nu exista reguli scrise si jocul asta nu e usor. Trebuie sa fii ori foarte egoist ori norocos, daca vrei o sansa. Sau incredibil de naiv. Mizez pe noroc.
IMMD sau ce m-a facut sa rad de Paste
Vremurile se schimba, tineretul nu mai e ce a fost odata.... eeeee nuuuuuuu...Pfff, ba e exact acelasi "chec" in alt ambalaj. Sunt pe strada, caut una bucata magazin deschis in aceasta zi de maaare sarbatoare. Vad una bucata pusti funcky. Frizura de ciob si baie, fixativ la greu, pantaloni unisex si hanorac in patratele. Tipicul pusti rebel wannabe, cu atitudine de om cool si cunostinte de viata nule. N-am nimic cu el, serios, dar asta e adevarul curat. Abia iesit de la dus. Sau Du$uLeTz, ca sa fiu pe val. Buuun, ce face rebelul nostru? Merge pe strada, cu un buchet maare de flori si parintii in stanga. ASTA DA!! Cel mai probabil in vizita la nasi sau bunici, exact ce faceam si noi "pe vremea noastra". De sarbatori ne carau tatii si mamele, cu forta sau vorba dura, ne amenintau ca nu ne mai luam alocatia sau ne fortau ca "asa se face". Nimic nu s-a schimbat, si eu faceam la fel. Ma duceam ca nu aveam de ales, imi bagam picioarele in tot neamul si in toata sarbatoarea lor si inainte sa ies din casa ma certau ai mei: asta nu e tinuta decenta!!! Tu nu mergi asa cu mine pe strada!!!! Dar pana la urma n-aveau ce face fiindca alte haine n-aveam mai "decente". It made my day. Uite omul rebel, cel mai cool din liceu, clasa a 10-a, neinteles, el e un independent, un om atipic, proscris, de la 12 ani se descurca singur ( se sterge la fund singur adica). Uite tipul dur acum, cum merge cu tata si mama si capul plecat sa nu cumva sa-l vada cineva. Nimic nu s-a schimbat, doar ambalajul. Continutul e acelasi, fix acelasi. Tot neintelesi se cred, tot copii sunt, doar ambalajul difera. Noi n-am avut atatea magazine pe gustul nostru, nici banii atat de multi. Noi ne-am imbracat de la frati, noi ne ascundeam mai bine cand fumam in coltul blocului, noi nu aveam atatea variante, dar in mare suntem la fel. Ce conteaza ramane constant. L-am vazut pe pustiul asta si pe ai lui si mi-am adus aminte de mine si al meu frate, si cum ne carau pe noi parintii in vizita la matusi. Uram vizitele alea si ma plictiseam groaznic, comentam si amenintam ca nu vin nu vin nu vin... si tot acolo ma duceam fiindca nu aveam de ales. Noi toti faceam asta, noi toti am facut pe rebelii. FUNNY FUNNY DAY...
It's no bad thing to celebrate a simple life.
E asa bine din cand in cand sa lasi toate prostiile acasa si sa te bucuri de lucrurile marunte, simple, necomplicate. Sa pui pauza si sa stai o zi cu picioarele in iarba. Si sa zambesti ca un prost. E asa bine...
Abia astept 1 mai, sa stau pe plaja si sa-mi ingrop picioarele in nisip, cu omul meu frumos langa mine si marea. Si sa stau facand nimic, sa stau intinsa pe nisip si sa vorbim despre chestii. Si sa ne contrazicem. O viata simpla, exact asa. Absolut nimic mai mult.M-am plictisit sa caut lucruri extraordinare, mi s-a luat. Si am descoperit ca le gasesti exact cand nu le cauti, cand ai nevoie de ele. Ca-n povesti. O viata simpla si nimic mai mult, un om al tau, un loc pe care sa-l numesti acasa, cateva realizari personale, filme bune, carti interesante, un pahar de vin din cand in cand, sau o bere. Destula liniste cat sa ajungi sa o simti si din cand in cand cate o cearta care sa te tina treaz si sa-ti arate ca va pasa. Nimic mai mult. Fara artificii, fara pretentii de oameni superiori, culti sau pfff...extra-mega-super-zuper-xyz. Oamenii astia care sunt super si mega si extra si wow si etc, sunt asa cum sunt si nu se chinuie sa arate. Am intalnit un astfel de om, si ghici ce: e super-mega-wow si etc fara sa vrea, e si atat. Fara demonstratii, fara pretentii. Oamenii astia nu au nevoie de artificii. Sunt frumosi si atat.
Nu e un lucru rau sa te bucuri de lucruri simple.
Abia astept 1 mai, sa stau pe plaja si sa-mi ingrop picioarele in nisip, cu omul meu frumos langa mine si marea. Si sa stau facand nimic, sa stau intinsa pe nisip si sa vorbim despre chestii. Si sa ne contrazicem. O viata simpla, exact asa. Absolut nimic mai mult.M-am plictisit sa caut lucruri extraordinare, mi s-a luat. Si am descoperit ca le gasesti exact cand nu le cauti, cand ai nevoie de ele. Ca-n povesti. O viata simpla si nimic mai mult, un om al tau, un loc pe care sa-l numesti acasa, cateva realizari personale, filme bune, carti interesante, un pahar de vin din cand in cand, sau o bere. Destula liniste cat sa ajungi sa o simti si din cand in cand cate o cearta care sa te tina treaz si sa-ti arate ca va pasa. Nimic mai mult. Fara artificii, fara pretentii de oameni superiori, culti sau pfff...extra-mega-super-zuper-xyz. Oamenii astia care sunt super si mega si extra si wow si etc, sunt asa cum sunt si nu se chinuie sa arate. Am intalnit un astfel de om, si ghici ce: e super-mega-wow si etc fara sa vrea, e si atat. Fara demonstratii, fara pretentii. Oamenii astia nu au nevoie de artificii. Sunt frumosi si atat.
Nu e un lucru rau sa te bucuri de lucruri simple.
Ocupatia: Indragostit(a)
Suntem prosti facuti gramada. Asta e concluzia. A mea. Acum sa spun si cum am ajuns unde am ajuns.
Ca orice biped inteligent(?) mi-am dorit sa-mi pice fisa si sa zic wow uitandu-ma la un om. Nu asta vrem toti la un moment dat si in cele din urma? Sa ne indragostim, sa fim prinsi in asta, sa ne fie dor, sa ne uitam de 10 ori la o eticheta care ne aduce aminte de z? Bun, si ajunsi aici ce facem? Pana in punctul asta suntem oameni misto, avem ocupatii, tabieturi, suntem super entuziasmati, happy, topaim sau plangem ca niste amarati de emo, ne ducem dimineata la munca si ne enervam pana in pranz ca n-a venit x client. Ne dam interesul si vrem sa facem cariera, lucram, desenam, avem pasiuni. Cu alte cuvinte, avem lumea la picioare. Dar din momentul in care ne pica fisa... s-a terminat. Cica ar fi bine sa fi indragostit. Seeeeriiiooos? Cica ar fi bine sa fi asa pierdut in norisori pufosi. Serioooos? In ce lume? In asta a noastra e unul dintre cele mai dificile lucruri. Sa ai o viata normala si sa fi si indragostit pe deasupra. Situatie ipotetica: doi oameni frumosi se cunosc, se plac si incep dansul asta aiurea, de-a indragostitii. Pana acum aveau planuri pentru la vara, un drum catre cariera, pasiuni si proiecte personale. Aveau 20 000 de chestii de facut. Dupa hopul asta lucrurile se schimba: parca se renunta la unele planuri care nu-si mai au rostul, planuri care sunt inlocuite cu altele, doar ca mai nesigure. Dar despre asta mai tarziu. Eh, proiectele, pasiunile si in mare, viata sociala sufera radicale reduceri de "personal". Parca nu m-as mai duce nu stiu unde, parca as sta mai bine aici, parca n-am chef sa ma joc, parca nici sa citesc. Eh, incet incet renunti la tine pentru a sta cu orele tolanit in pat uitandu-te la ea si fata ei perfecta. Frumos nu? Aha... suntem o specie patetica. Chestia asta cu indragostitul e ciudata. Toti o vrem cand nu e si cand apare ni se face frica. Suntem si prosti si lasi pe deasupra. Ce bine-ar fi sa ne putem deconecta de noi. Sa ne lasam acasa, pe raft o cutie cu "sentimente si stari de vulnerabilitate". Si sa ne traim viata mai simplu. Si cand ajungem acasa, dupa ce facem ce avem de facut, dupa ce ne realizam pe noi pentru o zi, ne luam cutiile de pe rafturi si ne pierdem in ele. Simplu si eficient. Mai ales eficient. Si a doua zi o luam de la capat.
Ca orice biped inteligent(?) mi-am dorit sa-mi pice fisa si sa zic wow uitandu-ma la un om. Nu asta vrem toti la un moment dat si in cele din urma? Sa ne indragostim, sa fim prinsi in asta, sa ne fie dor, sa ne uitam de 10 ori la o eticheta care ne aduce aminte de z? Bun, si ajunsi aici ce facem? Pana in punctul asta suntem oameni misto, avem ocupatii, tabieturi, suntem super entuziasmati, happy, topaim sau plangem ca niste amarati de emo, ne ducem dimineata la munca si ne enervam pana in pranz ca n-a venit x client. Ne dam interesul si vrem sa facem cariera, lucram, desenam, avem pasiuni. Cu alte cuvinte, avem lumea la picioare. Dar din momentul in care ne pica fisa... s-a terminat. Cica ar fi bine sa fi indragostit. Seeeeriiiooos? Cica ar fi bine sa fi asa pierdut in norisori pufosi. Serioooos? In ce lume? In asta a noastra e unul dintre cele mai dificile lucruri. Sa ai o viata normala si sa fi si indragostit pe deasupra. Situatie ipotetica: doi oameni frumosi se cunosc, se plac si incep dansul asta aiurea, de-a indragostitii. Pana acum aveau planuri pentru la vara, un drum catre cariera, pasiuni si proiecte personale. Aveau 20 000 de chestii de facut. Dupa hopul asta lucrurile se schimba: parca se renunta la unele planuri care nu-si mai au rostul, planuri care sunt inlocuite cu altele, doar ca mai nesigure. Dar despre asta mai tarziu. Eh, proiectele, pasiunile si in mare, viata sociala sufera radicale reduceri de "personal". Parca nu m-as mai duce nu stiu unde, parca as sta mai bine aici, parca n-am chef sa ma joc, parca nici sa citesc. Eh, incet incet renunti la tine pentru a sta cu orele tolanit in pat uitandu-te la ea si fata ei perfecta. Frumos nu? Aha... suntem o specie patetica. Chestia asta cu indragostitul e ciudata. Toti o vrem cand nu e si cand apare ni se face frica. Suntem si prosti si lasi pe deasupra. Ce bine-ar fi sa ne putem deconecta de noi. Sa ne lasam acasa, pe raft o cutie cu "sentimente si stari de vulnerabilitate". Si sa ne traim viata mai simplu. Si cand ajungem acasa, dupa ce facem ce avem de facut, dupa ce ne realizam pe noi pentru o zi, ne luam cutiile de pe rafturi si ne pierdem in ele. Simplu si eficient. Mai ales eficient. Si a doua zi o luam de la capat.
Evenimente din categoria : DADADADADDADADADDADADADADADDA
Anul asta incepe bine. Teoretic. Uite acum as vrea sa am bani in plus sau pile la bilete. Primavara inseamna muzica buna. Si vara promite...
16 mai: AC DC.... Vreau si eu sa fiu acolo, bilete de la 120 la aproape 500. Eu zic ca merita, macar un loc amarat...
31 mai: Michael Flatley...Pentru cei care iubesc muzica irlandeza, maestrul vine aproape de casa. Am ratat acum un an un spectacol, banuiesc ca am sa-l ratez si anul asta. Din pacate. Sper doar sa nu vina vreo calamitate pana fac eu rost de un bilet la ceea ce numesc eu "dans absolut". Pentru cunoscatori. Daca nu poti sa intelegi de ce unii se uita cu ochii cat cepele la picioarele lor, n-are rost sa vii. Lord of the dance. Bilete de la 100 la 350. Merita toti banii.
18 iunie: Aerosmith...eh, mai venim de-acasa, nu? De la 140 pana la aproape 600. Depinde de pretentii, dar deh, e Aerosmith si nimeni nu vine la 4 ace. Oricum, e din categoria DADADADADADADADDAD,vreau sa fiu si eu acolo!
20 iulie: The Cranberries: Iar o chestie pe care as vrea sa o trec in lista. Mai vedem... Preturi intre 100 si ceva-200. Sper sa nu fi incurcat borcanele, sper... nu sunt foarte sigura. M-am pierdut pe la jumatatea drumului ascultand Zombie.
Daca vrei sa ma verifici uite aici.
16 mai: AC DC.... Vreau si eu sa fiu acolo, bilete de la 120 la aproape 500. Eu zic ca merita, macar un loc amarat...
31 mai: Michael Flatley...Pentru cei care iubesc muzica irlandeza, maestrul vine aproape de casa. Am ratat acum un an un spectacol, banuiesc ca am sa-l ratez si anul asta. Din pacate. Sper doar sa nu vina vreo calamitate pana fac eu rost de un bilet la ceea ce numesc eu "dans absolut". Pentru cunoscatori. Daca nu poti sa intelegi de ce unii se uita cu ochii cat cepele la picioarele lor, n-are rost sa vii. Lord of the dance. Bilete de la 100 la 350. Merita toti banii.
18 iunie: Aerosmith...eh, mai venim de-acasa, nu? De la 140 pana la aproape 600. Depinde de pretentii, dar deh, e Aerosmith si nimeni nu vine la 4 ace. Oricum, e din categoria DADADADADADADADDAD,vreau sa fiu si eu acolo!
20 iulie: The Cranberries: Iar o chestie pe care as vrea sa o trec in lista. Mai vedem... Preturi intre 100 si ceva-200. Sper sa nu fi incurcat borcanele, sper... nu sunt foarte sigura. M-am pierdut pe la jumatatea drumului ascultand Zombie.
Daca vrei sa ma verifici uite aici.
Hai sa va spun o poveste, o poveste frumoasa
Hai sa va spun o poveste. E scurta, scurta de tot. Doar 5 minute. 15, in cel mai bun caz.
Imagineaza-ti, daca vrei, o camera de baiat. Cu tot tacamul de chestii tipice, o scrumiera pe parchet, o haltera daca vrei, intr-un colt. O masuta mica, un calculator etc etc...n-au importanta aici. Si un pat, ca o mlastina verde. Exact asa. Si acolo stau ei doi, zgribuliti desi nu e frig, si nu fac nimic, doar se tin in brate. Si tac, asculta muzica si putina liniste. Abia se misca, lenes si moale. Un brat se intinde dupa tigara, altul dupa foc. O mana mangaie o alta, un deget gadila un umar. Si din cand in cand, un sarut usor. Timid. Fara mare fas, fara nicio miscare grabita. Doar asa... totul e moale si calm. Nu e decat stare de bine si putin regret, fiindca se termina si o stiu. Asa spune el. Si cu un efort de imaginatie, incearca sa vezi celulele abia atingandu-se. Da, celulele. Bucatile astea mici din noi, mici de tot, imagineaza-ti ca abia se ating in lumina. Ca atunci cand nu focalizezi bine si vezi in ceata. Asa sa le vezi si acum. E o chestie frumoasa, fara nimic nimic urat. Fara pic de banalitate, fara nici cea mai mica urma de urat. E o stare frumoasa. Oamenii astia au invatat sa iubeasca "acum". Si cui ii pasa daca un "Te iubesc" e prea devreme, daca momentul spune ca e ok? Si partea cea mai frumoasa e ca oamenii astia chiar se iubesc, la modul cel mai simplu si mai frumos. Ca doi copii. Dar nu-s tocmai copii si nu se cunosc unul pe altul, dar in momentul asta se iubesc. Nu e frumos? Cu un ultim efort imagineaza-ti ca el ii acopera umarul si-l saruta un moment, atat, si ea nu spune nimic. Se misca doar putin mai aproape. Si respira adanc. E exact momentul in care, ca sa verifici daca celalalt mai e acolo, inspiri. Nu vrei sa iti crezi nici mainile, nici ochii, nici capul care se odihneste pe umarul lui. Oamenii astia au fost fericiti, fiindca stiau ca se au unul pe altul si nu se impart cu nimeni. Nu acum.
Si stau asa de 10 minute, aproape amortiti. Nu e nici noapte nici zi. Chiar n-are importanta. Am sa va spun, doar de dragul povestii, ca e amiaza. Amiaza fara soare, ca o amiaza atemporala daca se poate..
Scura poveste nu? Si fara rost, fara pic de actiune. Gresit! Ne-am obisnuit prea mult cu PAC-PAC-urile din filme. Trebuie sa ascultam mai multa liniste.
Imagineaza-ti, daca vrei, o camera de baiat. Cu tot tacamul de chestii tipice, o scrumiera pe parchet, o haltera daca vrei, intr-un colt. O masuta mica, un calculator etc etc...n-au importanta aici. Si un pat, ca o mlastina verde. Exact asa. Si acolo stau ei doi, zgribuliti desi nu e frig, si nu fac nimic, doar se tin in brate. Si tac, asculta muzica si putina liniste. Abia se misca, lenes si moale. Un brat se intinde dupa tigara, altul dupa foc. O mana mangaie o alta, un deget gadila un umar. Si din cand in cand, un sarut usor. Timid. Fara mare fas, fara nicio miscare grabita. Doar asa... totul e moale si calm. Nu e decat stare de bine si putin regret, fiindca se termina si o stiu. Asa spune el. Si cu un efort de imaginatie, incearca sa vezi celulele abia atingandu-se. Da, celulele. Bucatile astea mici din noi, mici de tot, imagineaza-ti ca abia se ating in lumina. Ca atunci cand nu focalizezi bine si vezi in ceata. Asa sa le vezi si acum. E o chestie frumoasa, fara nimic nimic urat. Fara pic de banalitate, fara nici cea mai mica urma de urat. E o stare frumoasa. Oamenii astia au invatat sa iubeasca "acum". Si cui ii pasa daca un "Te iubesc" e prea devreme, daca momentul spune ca e ok? Si partea cea mai frumoasa e ca oamenii astia chiar se iubesc, la modul cel mai simplu si mai frumos. Ca doi copii. Dar nu-s tocmai copii si nu se cunosc unul pe altul, dar in momentul asta se iubesc. Nu e frumos? Cu un ultim efort imagineaza-ti ca el ii acopera umarul si-l saruta un moment, atat, si ea nu spune nimic. Se misca doar putin mai aproape. Si respira adanc. E exact momentul in care, ca sa verifici daca celalalt mai e acolo, inspiri. Nu vrei sa iti crezi nici mainile, nici ochii, nici capul care se odihneste pe umarul lui. Oamenii astia au fost fericiti, fiindca stiau ca se au unul pe altul si nu se impart cu nimeni. Nu acum.
Si stau asa de 10 minute, aproape amortiti. Nu e nici noapte nici zi. Chiar n-are importanta. Am sa va spun, doar de dragul povestii, ca e amiaza. Amiaza fara soare, ca o amiaza atemporala daca se poate..
Scura poveste nu? Si fara rost, fara pic de actiune. Gresit! Ne-am obisnuit prea mult cu PAC-PAC-urile din filme. Trebuie sa ascultam mai multa liniste.
Disney vs Xena
Am o colega in atelier... o romantica. Odata la cateva luni se indragosteste si de fiecare data el e printul pe musca alba.
Niciodata nu mi-a placut ideea cu printul care vine si salveaza biata fata. Amarata de ea, ea nu e in stare sa-si duca mana la gura asa ca i-o duce el la ceafa. Chmm chmm. Sarmana fata e varza.
Uite ce ne invata astia de la Disney. O fata frumoasa si bogata (nu-mi aduc aminte sa fi spus de Alba ca Zapada ca era si membru Mensa) o sa si-o ia in barba si taman atunci o sa vina si printul blond pe cal balai. Ca deh, pe jos nu poate. In zilele noastre asta s-ar traduce asa: o pitzi frumoasa o sa si-o ia in barba si o sa coboare el, balaiul, dintr-o limuzina alba. In fata la Bamboo.
Varianta numarul doi: ea e saraca lipita pamantului, el.. cu bani... doh( cine a auzit de vreun fecior sarac sa ia fata saraca si sa mai fie si erou?!?!?). Buun, si ea e de-o frumusete rara si el o iubeste sincer. In limbaj civil: ea e o frumusica ce promite multe, el e un baiatu' lu' tata gealat. Are si el limuziiinaa, sac.
Tot din povesti aflam ca ea trebuie sa fie o feminina, sa cante, sa fie ca un cal naravas sau ca un mielusel. Trebuie sa poarte rochii si sa zambeasca frumos. Nimeni nu-i cere chimie sau mai stiu eu ce cultura generala... nooo. Poti sa fi regina si fara, poti sa faci copii reusiti si fara. Plus ca ai un job asigurat: sa fi frumoasa. E si asta o munca... o ...aa... meserie? Tu ce vrei sa fii cand o sa te faci mare? Frumoasa. Hmmm.... Eu am vrut sa ma fac macara...
Trecem peste...
Revin la partea cu printesa si fata sarmana. De ce nu e nicio poveste cu printul adormit si viteaza printesa care se bate cu zmeii? E posibil sa fie, recunosc,doar ca eu nu stiu. Treaba asta m-a obsedat dintotdeauna. Unde Doamne-iarta-ma sunt femeile puternice? O vreau pe Xena inapoi...
Imaginea asta despre iubire distruge tot. E o exagerare care distruge tot farmecul. Pustii astia, inainte sa apuce sa iubeasca isi fac o imagine ca-n filme. Sigur ca fata vrea s-o iei de mana, si sigur vrea o salata si apoi un desert pe care sa-l share-uiti (igienic nu? e prima intalnire). Si cu siguranta, prima noapte impreuna o sa fie ca-n filme: o sa apuci sa faci si baie cu spuma loooz, o cina romantica, dansati pe clasici desculti si mai apucati si masajul timid si restul. Toate intr-o seara. Ca-n filme. Si daca se poate, si putin slow motion... sa vezi fiecare picatura de sampanie cum se lipeste de pereti. Aha.. si Zuuuperman? Zuperman ce spune?
Asa si viziunea asta despre relatii: femeia vrea sa fie protejata, trebuie sa i se aduca flori in fiecare zi si ea, ca dovada a iubirii mirobolante, iti aduce mancarea pe tava de argint si-ti spala si sosetele.
Sarmana Cenusareasa, ce si-a mai dorit ea sa se intoarca in casa aia amarata dupa ce-a spalat 2 sosete.
Si ca sa inchei inutila mea incercare de a trezi la realitate o lume intreaga (biiine, cativa stiu deja asta...biiine, cativa mai multi): Bai, iti spun sincer: nu-mi plac florile, sa nu care-cumva sa-mi aduci mortaciuni de-astea. Si mai sunt si altele ca mine. Sac!
Niciodata nu mi-a placut ideea cu printul care vine si salveaza biata fata. Amarata de ea, ea nu e in stare sa-si duca mana la gura asa ca i-o duce el la ceafa. Chmm chmm. Sarmana fata e varza.
Uite ce ne invata astia de la Disney. O fata frumoasa si bogata (nu-mi aduc aminte sa fi spus de Alba ca Zapada ca era si membru Mensa) o sa si-o ia in barba si taman atunci o sa vina si printul blond pe cal balai. Ca deh, pe jos nu poate. In zilele noastre asta s-ar traduce asa: o pitzi frumoasa o sa si-o ia in barba si o sa coboare el, balaiul, dintr-o limuzina alba. In fata la Bamboo.
Varianta numarul doi: ea e saraca lipita pamantului, el.. cu bani... doh( cine a auzit de vreun fecior sarac sa ia fata saraca si sa mai fie si erou?!?!?). Buun, si ea e de-o frumusete rara si el o iubeste sincer. In limbaj civil: ea e o frumusica ce promite multe, el e un baiatu' lu' tata gealat. Are si el limuziiinaa, sac.
Tot din povesti aflam ca ea trebuie sa fie o feminina, sa cante, sa fie ca un cal naravas sau ca un mielusel. Trebuie sa poarte rochii si sa zambeasca frumos. Nimeni nu-i cere chimie sau mai stiu eu ce cultura generala... nooo. Poti sa fi regina si fara, poti sa faci copii reusiti si fara. Plus ca ai un job asigurat: sa fi frumoasa. E si asta o munca... o ...aa... meserie? Tu ce vrei sa fii cand o sa te faci mare? Frumoasa. Hmmm.... Eu am vrut sa ma fac macara...
Trecem peste...
Revin la partea cu printesa si fata sarmana. De ce nu e nicio poveste cu printul adormit si viteaza printesa care se bate cu zmeii? E posibil sa fie, recunosc,doar ca eu nu stiu. Treaba asta m-a obsedat dintotdeauna. Unde Doamne-iarta-ma sunt femeile puternice? O vreau pe Xena inapoi...
Imaginea asta despre iubire distruge tot. E o exagerare care distruge tot farmecul. Pustii astia, inainte sa apuce sa iubeasca isi fac o imagine ca-n filme. Sigur ca fata vrea s-o iei de mana, si sigur vrea o salata si apoi un desert pe care sa-l share-uiti (igienic nu? e prima intalnire). Si cu siguranta, prima noapte impreuna o sa fie ca-n filme: o sa apuci sa faci si baie cu spuma loooz, o cina romantica, dansati pe clasici desculti si mai apucati si masajul timid si restul. Toate intr-o seara. Ca-n filme. Si daca se poate, si putin slow motion... sa vezi fiecare picatura de sampanie cum se lipeste de pereti. Aha.. si Zuuuperman? Zuperman ce spune?
Asa si viziunea asta despre relatii: femeia vrea sa fie protejata, trebuie sa i se aduca flori in fiecare zi si ea, ca dovada a iubirii mirobolante, iti aduce mancarea pe tava de argint si-ti spala si sosetele.
Sarmana Cenusareasa, ce si-a mai dorit ea sa se intoarca in casa aia amarata dupa ce-a spalat 2 sosete.
Si ca sa inchei inutila mea incercare de a trezi la realitate o lume intreaga (biiine, cativa stiu deja asta...biiine, cativa mai multi): Bai, iti spun sincer: nu-mi plac florile, sa nu care-cumva sa-mi aduci mortaciuni de-astea. Si mai sunt si altele ca mine. Sac!
Fotografie
"Trenduri" care merita sa dispara
Am gasit la un moment dat pe Sfantul Google, o chestie foarte misto. Trenduri care trebuie sa dispara in anul asta nou. Buuun, hai sa le adunam. Incep cu ce am gasit acolo si adaug de la mine ce mai gasesc. Desigur, poate fi si o leapsa daca cineva vrea.
1- Trupele obosite care se incapataneaza sa se agate de fostul succes. It is over! Obisnuieste-te cu ideea. Sunt mule afara, avem si noi cateva pe-aici.
2-Cine nu stie ce-s aia uggs n-a pierdut nimic. Sunt incaltarile alea oarecum inutile, ca niste sosete de iarna de purtat pe afara. Si partea care deranjeaza cel mai mult e ca multe le poarta cu fuste de vara si bluze tot de-acolo. Cum sa stai cu picioarele in blana cand transpiri in tricou? Huh? Huh?Eeee, ce stiu eu? Arta cere sacrificii.
3-Cocalaaariii. Minunati cocalarus retardus si mister muscholo ipocritus sunt unele dintre speciile cele mai nesuferite. Urati de la natura, insuportabili ca oameni, acestia nu fac altceva decat sa ne faca ochii sa sangereze, nasul sa se autodistruga si creierul sa fiarba. De ce? Pai, poate ca-s rea, da' a vazut cineva vre-un gealat imbracat in gigolo italiano, cu "fah" in gura si p*&a la fel si care sa fie si destul de destept?
4-Twilight. N-am vazut filmul, de ce? Fiindca nu-s masochista si nu vreau sa visez urat. Dar toata chestia asta ma depaseste. Ce-i cu marele tam tam? Care e faza? E doar un film prost, nimic mai mult...hai sa trecem peste...
5-FML: pentru cei care nu stiu despre ce e vorba. E un site destul de funny, plin cu intamplari de genul Fir-ar, am comis-o. (varianta cenzurata). Pana aici totul ok, nu? Buuuun, problema e ca a degenerat in ceva mai lame. Cum? Simplu: daca la inceput erau chestii la care ziceai WTFFFFFFF acum au ajuns sa fie ceva mai chill. Eh... Oamenilor le place sa se planga, sa isi planga de mila. Pff, deja FLM mi-am rupt o unghiuta....
6- Emisiunile penibile de la TV. E suficient sa enumar categorii: agatatul la tv in "emisiune", schimbatul familiilor si bagatul nasului acolo unde nu ai treaba, uuuu... mai sunt si alea cu inselatul? Nu m-am mai uitat de cateva luni, deci nu mai cunosc peisajul, dar banuiesc ca prostul gust e tot la el acasa la TV.
7-EMOs. Prea mult pentru mine. Adica, ok...funny primii doi ani... dar gata. O singura chestie mi se mai pare "amuzanta". A vazut cineva emo mai mare de 18 ani? Nu. De ce? Fiindca pana la 18 ori se sinucid ori le trece.
8-Ochelarii de soare au o utiliate a lor, dincolo de faptul ca arata bine. Nu noaptea in cluburi, nu intr-o zi fara soare si nu in casa. Atunci sunt pur si simplu penibili. Plus ca toata gloata poarta acelari model...bleah
9-Grupurile si invitatiile de pe Facebook, hi5 si Netlog. (etc) Cu totii stim ca sunt nesuferite, inutile. Ca niste mass-uri pe mess. Putem sa ne lipsim...
10-Oja loooz sau looosiu-looz sau olaaanj-lozaliu. Daca mai var o unghiuta in vreo culoare de-asta am sa vomit. Ca sa nu mai spun de rujurile care se asorteaza... Uh,habar n-am cum am rezistat fara... dar sunt sigura ca am sa rezist in continuare. HA ha
11- Frizura aia cu bretonul prins stupid ca un mot in varful capului. La origini era ok, dar nu nu nu nu si nu. Ori imprumuti o chestie bine, ori te lasi, dar nu furi pe jumatate. Motul ala, asa cum e purtat de turma, e oribil. Din categoria NU NU NU NU NU NU NU
12-Tendinta de a fi artist. Toti vor sa faca arta, toti stiu sa cante, toti fac design... nu. Nu oricine stie sa scrie poezie, nu oricine stie sa manzgaleasca o foaie e artist, nu oricine stie sa deseneze o haina e dizainar. Ok? Ok? Serios acum... Inteleg ca toate chestiile astea sunt subiective, dar na... niste criterii au si ele...
13-Poze funny pe mail. Am avut 3 zile fara net. Verific mail-ul in sfarsit: 43. 20 numai "chestii funny". Varianta mass-ului pe mail. NU mai vrem.
1- Trupele obosite care se incapataneaza sa se agate de fostul succes. It is over! Obisnuieste-te cu ideea. Sunt mule afara, avem si noi cateva pe-aici.
2-Cine nu stie ce-s aia uggs n-a pierdut nimic. Sunt incaltarile alea oarecum inutile, ca niste sosete de iarna de purtat pe afara. Si partea care deranjeaza cel mai mult e ca multe le poarta cu fuste de vara si bluze tot de-acolo. Cum sa stai cu picioarele in blana cand transpiri in tricou? Huh? Huh?Eeee, ce stiu eu? Arta cere sacrificii.
3-Cocalaaariii. Minunati cocalarus retardus si mister muscholo ipocritus sunt unele dintre speciile cele mai nesuferite. Urati de la natura, insuportabili ca oameni, acestia nu fac altceva decat sa ne faca ochii sa sangereze, nasul sa se autodistruga si creierul sa fiarba. De ce? Pai, poate ca-s rea, da' a vazut cineva vre-un gealat imbracat in gigolo italiano, cu "fah" in gura si p*&a la fel si care sa fie si destul de destept?
4-Twilight. N-am vazut filmul, de ce? Fiindca nu-s masochista si nu vreau sa visez urat. Dar toata chestia asta ma depaseste. Ce-i cu marele tam tam? Care e faza? E doar un film prost, nimic mai mult...hai sa trecem peste...
5-FML: pentru cei care nu stiu despre ce e vorba. E un site destul de funny, plin cu intamplari de genul Fir-ar, am comis-o. (varianta cenzurata). Pana aici totul ok, nu? Buuuun, problema e ca a degenerat in ceva mai lame. Cum? Simplu: daca la inceput erau chestii la care ziceai WTFFFFFFF acum au ajuns sa fie ceva mai chill. Eh... Oamenilor le place sa se planga, sa isi planga de mila. Pff, deja FLM mi-am rupt o unghiuta....
6- Emisiunile penibile de la TV. E suficient sa enumar categorii: agatatul la tv in "emisiune", schimbatul familiilor si bagatul nasului acolo unde nu ai treaba, uuuu... mai sunt si alea cu inselatul? Nu m-am mai uitat de cateva luni, deci nu mai cunosc peisajul, dar banuiesc ca prostul gust e tot la el acasa la TV.
7-EMOs. Prea mult pentru mine. Adica, ok...funny primii doi ani... dar gata. O singura chestie mi se mai pare "amuzanta". A vazut cineva emo mai mare de 18 ani? Nu. De ce? Fiindca pana la 18 ori se sinucid ori le trece.
8-Ochelarii de soare au o utiliate a lor, dincolo de faptul ca arata bine. Nu noaptea in cluburi, nu intr-o zi fara soare si nu in casa. Atunci sunt pur si simplu penibili. Plus ca toata gloata poarta acelari model...bleah
9-Grupurile si invitatiile de pe Facebook, hi5 si Netlog. (etc) Cu totii stim ca sunt nesuferite, inutile. Ca niste mass-uri pe mess. Putem sa ne lipsim...
10-Oja loooz sau looosiu-looz sau olaaanj-lozaliu. Daca mai var o unghiuta in vreo culoare de-asta am sa vomit. Ca sa nu mai spun de rujurile care se asorteaza... Uh,habar n-am cum am rezistat fara... dar sunt sigura ca am sa rezist in continuare. HA ha
11- Frizura aia cu bretonul prins stupid ca un mot in varful capului. La origini era ok, dar nu nu nu nu si nu. Ori imprumuti o chestie bine, ori te lasi, dar nu furi pe jumatate. Motul ala, asa cum e purtat de turma, e oribil. Din categoria NU NU NU NU NU NU NU
12-Tendinta de a fi artist. Toti vor sa faca arta, toti stiu sa cante, toti fac design... nu. Nu oricine stie sa scrie poezie, nu oricine stie sa manzgaleasca o foaie e artist, nu oricine stie sa deseneze o haina e dizainar. Ok? Ok? Serios acum... Inteleg ca toate chestiile astea sunt subiective, dar na... niste criterii au si ele...
13-Poze funny pe mail. Am avut 3 zile fara net. Verific mail-ul in sfarsit: 43. 20 numai "chestii funny". Varianta mass-ului pe mail. NU mai vrem.
Ciudata treaba asta cu oamenii
Ciudata treaba asta cu oamenii. Cum sa-i cunosti si ce sa faci cu ei dupa ce-i ai... si partea mai mai...cum sa renunti la ei. Eh, la un moment dat mi se pusese pata si am zis ca-mi las balta toti oamenii mei si ma duc in lume...sa caut frunze si furnici. Mi s-a luat si de asta. Nu ma mai duc nicaieri.
M-am intalnit cu un vechi prieten. Prieten cu care nu am mai vorbit de ceva vreme. Si ce ciudat si strain imi parea omul asta acum... si parca tot el era si parca tot apropiat. Era o chestie cu "vine parca se duce". Cam asa si eu. Ma uitam azi la el, acelasi om pe care-l cunosteam acum 2 ani, dar altul. Si l-am vazut pe omul asta in 100 de ipostaze, si l-am cunoscut exact asa cum era. Fara nimic fals, fara perdele, fara praf. Si azi...azi omul asta mi-a parut altfel. E clar ca amandoi ne-am schimbat si e clar ca timpul asta nenorocit le schimba pe toate si e clar ca e o chestie normala... dar totusi. Era omul asta, un om cu totul special. De ce? Fiindca avea asa, o moralitate a lui. Si cel de acum nu o mai are. Pacat. Tocmai asta era punctul forte. Faptul ca e un om destept si intelege anumite lucruri. La un alt nivel. Azi lucrurile nu mai stau la locul lor, omul asta e la fel de destept, la fel de frumos dar altfel, parca mai putin fericit. E praf, e clar. Din cand in cand trebuie sa ne aducem aminte sa ne stergem de praf. Si o sa fim sclipiciosi ca in reclamele cu Pronto..uuuu, ce mistoooo. Abia astept. Eu imi iau cu mere...merg la sigur.
Revenind la praf si la cum sa-l dam jos. Propun masuri radicale: se ia una bucata sinceritate usturatoare, doua kg de chef de viata si putin adevar. Doar putin, mai mult n-avem voie, complicam situatia prea mult. Si musai, dar musai sa luam si ceva intelegere, cat mai multa. Si le amestecam pe toate astea la un loc si ne stergem cu ce iese, ok? Si strangem praful asta intr-un colt sau si mai bine, il bagam intr-o cutie si scriem mare de toooot: asa nu. Dar nu-l aruncam, clar. Are si el rostul lui, ca si furniciile din atelier.
Spor la treaba!
M-am intalnit cu un vechi prieten. Prieten cu care nu am mai vorbit de ceva vreme. Si ce ciudat si strain imi parea omul asta acum... si parca tot el era si parca tot apropiat. Era o chestie cu "vine parca se duce". Cam asa si eu. Ma uitam azi la el, acelasi om pe care-l cunosteam acum 2 ani, dar altul. Si l-am vazut pe omul asta in 100 de ipostaze, si l-am cunoscut exact asa cum era. Fara nimic fals, fara perdele, fara praf. Si azi...azi omul asta mi-a parut altfel. E clar ca amandoi ne-am schimbat si e clar ca timpul asta nenorocit le schimba pe toate si e clar ca e o chestie normala... dar totusi. Era omul asta, un om cu totul special. De ce? Fiindca avea asa, o moralitate a lui. Si cel de acum nu o mai are. Pacat. Tocmai asta era punctul forte. Faptul ca e un om destept si intelege anumite lucruri. La un alt nivel. Azi lucrurile nu mai stau la locul lor, omul asta e la fel de destept, la fel de frumos dar altfel, parca mai putin fericit. E praf, e clar. Din cand in cand trebuie sa ne aducem aminte sa ne stergem de praf. Si o sa fim sclipiciosi ca in reclamele cu Pronto..uuuu, ce mistoooo. Abia astept. Eu imi iau cu mere...merg la sigur.
Revenind la praf si la cum sa-l dam jos. Propun masuri radicale: se ia una bucata sinceritate usturatoare, doua kg de chef de viata si putin adevar. Doar putin, mai mult n-avem voie, complicam situatia prea mult. Si musai, dar musai sa luam si ceva intelegere, cat mai multa. Si le amestecam pe toate astea la un loc si ne stergem cu ce iese, ok? Si strangem praful asta intr-un colt sau si mai bine, il bagam intr-o cutie si scriem mare de toooot: asa nu. Dar nu-l aruncam, clar. Are si el rostul lui, ca si furniciile din atelier.
Spor la treaba!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)