Feminism

Cred că este timpul să postez. Am așteptat ceva, nu am invadat blogul cu persoana mea, numai pentru a aduna mălai, am așteptat câteva zile să postez ceva drag mie. Cum pofta de a posta acel ceva mi-a dispărut subit, fapt datorat unor motive independente și în același timp foarte legate de persoana mea, m-am trezit că nu știu ce să public.
Însă, inspirată de o anumită minte fertilă în felul ei, mi-am adus aminte. Ca atare, iată.




Cum blogul este înțesat de persoane tinere nu îmi fac probleme că nu vor înțelege mesajul. Însă, dacă cineva are nevoie de spicuire să strige, voi fi acolo pentru el sau ea.
Adăugirea mea la cele spuse va fi: psihologii au determinat că nu numai bărbații sunt aceia care hărțuiesc femeile, ci și acele demoazele sau madame care, pentru a-și atrage potența masculină de partea lor, pentru diferite avantaje, pentru a se simți puternice, vor hăitui fără pic de remușcare pe cea care pică în dizgrația unui mascul sau grup de masculi. Nu folosesc termenul de bărbat, pentru că masculul se apropie mult mai mult de lumea bestiilor decât de cea a ființei umane inteligente.
Deci doamnelor și domnișoarelor care în secolul XXI vă folosiți farmecele feminine pentru a câștiga favoruri în societate, ar fi timpul să realizați că aceste tertipuri sunt eradicate în țările occidentale de foarte mult timp. Pentru a argumenta în folosul afirmației mele vă voi da un exemplu un domn care urma să angajeze comenta, după ce o aplicantă cocoțată pe tocuri a ieșit din biroul lui: i-ai văzut pantofii? O femeie care nu recunoaște confortul unei perechi de pantofi nu este sigură pe ea. Așa femela respectivă nu a obținut postul. Vă mulțumesc pentru atenție, word count din tool box îmi spune că am 297 de cuvinte! Uuuu, v-am ținut mai mult decât trebuia.


8 comentarii:

  1. Draga Selena,

    Ai putea din cand in cand sa ne delectezi cu un cantec al regretatei Selena?

    Ah, vroiam sa te-ntreb... hmmm... ce fel de barbati ai cunoscut tu de i-ai bagat pe toti sub aceeasi palarie si le-ai retras si caliatatea de barbati? :)

    "Nu folosesc termenul de bărbat, pentru că masculul se apropie mult mai mult de lumea bestiilor decât de cea a ființei umane inteligente"

    MASCULUL FEROCE, RAPACE, SAGACE, ATROCE si daca-l ajuta Dumnezeu si LOCVACE? Asa trebuie sa ma vad? :)

    Cat despre categoria aceea de femei atroce despre care scrii, uite, eu unul nu bagasem de seama ca se-ntampla si astfel de situatii. Dar probabil ca viata este mai ofticoasa decat mi s-a aratat mie! Si ce facem cu ele ? Le retragem calitatea de femei si "de fiinte umane inteligente" si le punem eticheta de femele? :)

    Nu renunt la cantecele Selenei. Ii iubesc cantecele. :) Uite ai putea sa postezi un articol despre viata ei. Ce zici?

    RăspundețiȘtergere
  2. Să nu fim naivi, peste tot în lume şi în toate timpurile o prezenţă fizică plăcută a făcut viaţa mai uşoară şi-a fost un avantaj. Dacă unele cazuri par a contrazice afirmaţia de mai sus, asta este pentru că s-au aplicat alte principii, gen "al cui eşti" sau "să rămână în familie", care sunt mai puternice decât cel al frumuseţii. De aceea există amanţi şi amante, ca să împaci şi "sângele apă nu se face" şi "ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place"..

    RăspundețiȘtergere
  3. Ionutsk, :)

    "ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place".. Ii place dar El nu pune mana. El porunceste si barbatilor si femeilor: "sa nu preacurvesti"
    S-ar putea sa fie o "greseala" de transcriere a decalogului de catre copistii vremii?
    Sa fi vrut El prepozitia dezlipita? Mi se pare mai dumnezeieste indemnul parintesc "sa nu prea curvesti" decat imperarativul satrapic de mai sus. :))

    RăspundețiȘtergere
  4. nu dane, nu as putea sa te delectez cu selena, nu sunt masochista.:) dar, sunt sigura, ca te delectezi tu de pe youtube, daca numele meu ti-a inspirat-o. :) voi scrie un articolas despre numele blogului meu. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Dane..de unde prezumţia de posesie ? Să-ţi placă ceva nu înseamnă neapărat "să pui mâna" ! De multe ori e suficient să te afli în preajma frumuseţii ca să te împărtăşeşti de la ea.
    Cât despre decalogul ebraic, tradus şi interpretat în fel şi chip, atâta am să-ţi spun: "Cine poate, oase roade !"..din moment ce oamenii o fac oricum, cu voia sau fără voia popii.. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. selena,

    Ai dreptate in privinta posesiei. Impinsesem sintagma pana la limita ei.

    La "cine poate oase roade" se aplica doar principiul taionului. Daca intorci si obrazul celalalt ramai fara oase.
    Sau doar oase.

    RăspundețiȘtergere
  7. Haideti sa nu vorbim despre NUME ;)

    RăspundețiȘtergere
  8. Povestioara aia cu pantofii, e cumva dintr-un film? Findca-mi pare taaare cunoscuta si nu stiu de unde s-o iau.

    RăspundețiȘtergere