:: Voi ajunge în iad

Titlu: Voi ajunge în iad
Autor:: Gmx
Articol: Am stat mult pe gânduri dacă este bine sau nu să abordez un subiect aşa de sensibil, cum ar fi boala incurabilă a unui copil. Nu este vorba de al meu şi nici nu am intenţia să încep o campanie umanitară pe blog. Vreau doar să povestesc, să-mi vărs nervii de scorpie rea. Şi după ce o să termin de scris, probabil o să mă calmez, o să îmi fac autocritica şi articolul va rămâne o ciornă. Dar eu tot în iad voi ajunge, aşa cum mi s-a spus de nenumărate ori până acum. Prezicerea asta sumbră asupra viitorului meu după moarte nu mă interesează şi şi mi se pare de-a dreptul hilară. Dar asta este altă poveste..
Totul a început cu un zvon lansat acum două săptămâni prin firmă, cum că luna aceasta ni se va mai tăia un spor. Ei na, mare brânză, o să ziceţi voi, să vi le taie pe toate bugetari îmbuibaţi ce sunteţi că nu vă mai ajung banii, vreţi sporuri pentru orice..etc..
Binenţeles că prima dată când am auzit vestea cea cea rea dar benefică pentru ieşirea scumpei noastre ţări din criză, primul gând a fost o înjurătură la adresea lui ăla mic, ştiţi voi care..
Dar imediat zvonerul de serviciul a venit cu precizări clare: Sporul asta nu va intra la bugetul statului ci în buzunarul unei singure persoane din firma noastră care are copilul grav bolnav şi trebuie să îl ajutăm. Atunci am revenit la sentimente mai bune, dar mulţi din noi eram totuşi un pic revoltaţi.. Până acum s-au strans de 3 ori bani pentru acest copil, fiecare a dat cât a putut dar nu mai puţin de 50 ron. S-a cerut ajutor şi de la colaboratorii noştrii care au contribuit cu sume mult mai mari.
Este lăudabil să fim toţi uniţi şi să ajutăm un copil bolnav şi credeţi-mă că toţi am dat când ni s-a solicitat ajutorul.
Să vă spun ce mă deranjează: Hotărârea aceasta a luat-o conducerea şi noi cei mici nu am fost întrebaţi dacă suntem de acord sau nu. Pur şi simplu ni s-a adus la cunoştgiinţă şi gata. Subiect închis.
Am comentat mai demult pe blogul lui 'mnealui la un articol de al lui spunând că un om ar face orice când este vorba de o boală incurabilă. Ar face împrumuturi, ar vinde maşina, apartamentul, casa..tot! Ar cere ajutor în stânga şi în dreapta, la colegi, prieteni şi neamuri.. Dar credeţi-mă că părinţii acestui copil nu şi-au vândut niciuna din cele 3 maşini, niciuna din cele doua case la ţară şi nici apartamentul de 4 camere din buricul târgului. Doar au plâns şi au cerut ajutorul. Şi noi am ajutat de dragul sufletului unui copil. Dar întâmplarea aceasta a umplut paharul.
Şi pe noi ne-a afectat criza acesta nenorocită, în fiecare lună primim din ce în ce mai puţini bani şi încercăm să îi împărţim cât mai bine ca să acoperim toate cheltuielile. Dar nu întodeauna reuşim şi trebuie să mai facem câteva sacrificii.
Cum credeţi voi că m-am simţit eu ieri când copilul meu bucuros că în sfârşit am luat salariul m-a intrebat când mergem să îi cumpăr blugi, adidaşi şi geacă şi eu am încercat să îi explic că nici luna aceasta nu voi putea să îi cumpăr, că am luat şi mai puţini bani şi că trebuie plătite şi alea..şi celelalte şi..el a început să plângă?
Oare sunt rea şi ingrantă dacă spun că îmi pasă mai mult de copilul meu decât de cel bolnav?
--
Visitor Ip: 79.113.152.77