TĂIEREA PORCILOR

Stau cu gândul la Ghiţă, pe care zăpada nu m-a lăsat să-l tai şi fac planuri şi nu ştiu cum să găsesc o scăpare de la vreme să mă reped să-l rezolv şi pe el.

Între timp, vă las să vă desfătaţi cu o bucată de literatură autentică, descrierea tăierii porcilor în romanul "Ion" de Liviu Rebreanu.

Vă rog să nu plecaţi până nu citiţi tot fragmentul. Nu veţi regreta!


"Săptămâna dinaintea Crăciunului, în toate dimineţile, satul clocotea de guiţări deznădăjduite. Porcii îngrăşaţi se prefăceau în muşchi şi cârnaţi, meniţi să reînzdrăvenească pe oamenii jigăriţi de postul care parcă nu se mai sfârşia. Cu cât se apropiau sărbătorile, cu atât ţăranii le doreau mai tare, lingându-şi buzele mai dinainte în vederea ospăţurilor obişnuite şi atât de mult aşteptate. Căci în vremea postului mare numai popa şi învăţătorul mâncau de dulce; Belciug, fiindcă avea stomacul afurisit, iar Herdelea fiindcă el nu voia să dea ascultare minciunilor popeşti...
În alţi ani, pe vremea aceasta, Ion se simţea mai nenorocit ca oricând auzind guiţările şi se înfuria văzând că, în tot satul, numai Glanetaşu şi ţiganii nu sunt în stare să facă bojotaia cuvenită, ba încă şi unii ţigani se sileau şi izbuteau să fie în rândul oamenilor şi să taie barem câte un mascur. Atunci îşi blestema viaţa care-l sorteşte să rămână de ruşinea satului. Acuma, cu toate că Glanetaşu, singurul meşter al satului în căsăpirea neamului râmătorilor, trebui să primească tot în natură plata pentru tăierea porcilor, spre a putea aduna cârnăriile de sărbători, flăcăul totuşi nu-şi mai pierdu firea. Faţa lui osoasă parcă strălucea. Ba chiar într-o seară, când Zenobia începu jelaniile, o curmă împăciuitor:
- Nu face nimic... în curând vom avea şi noi de toate...
Herdelea făcea ce făcea şi în fiecare an ucidea câte doi porci, întâi pentru că lui îi plăceau foarte mult cârnaţii şi îndeobşte porcăria, şi al doilea pentru că altminteri ar fi trebuit să cumpere din târg untura pentru casă, ceea ce ar fi însemnat o cheltuială peste puterile pungii lui dăscăleşti. Dar în ăst an bojotaia avea o importanţa şi mai mare din pricina logodnei Laurei, care urma să se serbeze negreşit în Ianuarie şi cu care prilej proviziile de porc erau menite să aibă un rol fruntaş, mai ales că luau parte şi părinţii lui Pintea, în faţa cărora familia Herdelea voia să se arate la înălţime.
Porcii învăţătorului, cumpăraţi în dricul verii şi îngraşaţi cu porumb, de abia se mai mişcau în coteţ, încât tăierea îi mântuia de o moarte păgubaşă, năbuşirea în propria lor grăsime, după cum spuse Glanetaşu inspectându-i cu două-trei zile înainte de termenul fatal.
În zorii zilei meşterul măcelar se înfiinţă însoţit de Ion şi de Zenobia. Casa Herdelea era în picioare, dar fetele stăteau ascunse în salon, cu capul în perne şi cu degetele în urechi ca să nu auză horcăielile animalelor osândite, de teamă să nu leşine de milă.
Glanetaşu îşi ascuţi cuţitul de junghiat cu multă îngrijire, împărţind rolurile tuturor: Ion va lua porcul de urechi, îl va trânti jos pe o rână şi-i va ţine capul, Herdelea şi Titu vor imobiliza picioarele dinapoi. Zenobia va ajuta la picioarele dinainte, iar dăscăliţa va strânge sângele în lighean... Totuşi lucrurile n-au mers tocmai strună, cum ar fi dorit măcelarul satului. Porcii, auzind ascuţirea uneltelor, începură să grohăie neliniştiţi, parc-ar fi simţit primejdia. Degeaba deschise învăţătorul uşa coteţului; dobitoacele nu voiau să iasă în ruptul capului. Ion trebui să apuce pe unul de urechi şi să-l tragă afară cu multă caznă. D-na Herdelea, prea miloasă, nu putu ţine ligheanul unde trebuia, încât sângele se scurse mai mult pe de lături, făcând o pată mare roşă în zăpada proaspătă. Guiţatul porcului însă se îngroşa mereu, schimbându-se în horcăiri lungi şi din ce în ce mai rare, până când cei ce-l ţineau simţiră că nu mai clinteşte. Glanetaşu îşi şterse cuţitul şi mâinile însângerate în părul ucisului, iar Zenobia, pipăindu-i spinarea, declară că slănina e mai groasă de şeapte degete... în vremea aceea cellalt porc grohăia atât de speriat că, în clipa când Ion deschise portiţa coteţului, se repezi afară cu toată iuţeala îngăduită de grăsimea-i preţioasă, căutând să scape de moarte prin fugă. Cuţitul Glanetaşului fu astfel nevoit să-i curme viaţa tocmai lângă poarta dinspre uliţă.
Bojotaia se făcu chiar în ogradă. Paiele trebuincioase le împrumutase Macedon Cercetaşu. Porcii fură pârjoliţi amândoi deodată. Flăcările se înălţau vesele în vreme ce Glanetaşu le plimba de ici colo pe trupurile victimelor. Ceilalţi stăteau în jurul focului, încălzindu-şi mâinile, preţăluind mereu valoarea porcilor, mai aruncând uneori câte o glumă şi trăgând în răstimpuri câte o duşcă de rachiu dintr-o ploscă plină. Mai târziu coborâră în curte şi domnişoarele, compătimiră mult pe sărmanele dobitoace şi-şi primiră porţiile din urechile rumenite pe care le mâncară la faţa locului, potrivit obiceiului ce le rămăsese din copilărie la toate bojotăile.
Munca mai grea de abia de acuma începea cu spintecarea, împărţirea cărnii şi a slăninii, spălatul maţelor, facerea cârnaţilor... Avură toţi de lucru toată ziua şi mai rămânea pe mâine topirea unturii şi alte mărunţişuri. Totuşi dăscăliţa, alegând cărnurile, a găsit vreme să repeadă o tocană grasă şi pipărată, şi chiar să răstoarne o mămăliguţă lângă ea, spre încântarea stomacului lui Herdelea, cam prea încărcăt de rachiu. Cu toate stăruinţele învăţătorului, familia Glanetaşu nu se îndupleca nici măcar să guste din bunătatea de mâncare.
- Am ţinut postul atâtea săptămâni... n-o să ne spurcăm acuma, cu câteva zile înainte de sfintele sărbători, că doar nu suntem copii şi n-om plezni - se lămuri Zenobia înghiţindu-şi saliva de poftă."