Anorexice


Fotomodele distruse de anorexie

Slăbitul extrem le-a transformat în monştri. Anorexia ucide. Obsesia frumuseţii, uneori, distruge vieţi. Acestea sunt concluziile clare după evaluarea acestui fenomen tot mai des întâlnit în zilele noastre. Pentru multe dintre adolescentele de astăzi, pozele cu fotomodelele piele şi os din prezentările de modă sunt repere. Vor să ajungă ca ele, însă nu ştiu ce-şi doresc. Se visează manechine, însă, cu siguranţă, nu realizează că o frunză de salată şi un pahar de apă plată cu lămâie pe zi, nu poate fi o dietă corectă şi sănătoasă.

(VEZI MAI JOS O SERIE DE IMAGINI ŞOCANTE CU FOTOMODELE ANOREXICE!)




"Nu anorexiei!"


Revista horizontalimage.com a publicat o serie de poze, un top, al celor mai slabe fotomodele. Disperate să prindă cât mai multe "ieşiri" pe catwalk, modele refuză, efectiv, să mănânce, distrugându-se, astfel, încet, încet. Este de referinţă cazul modeluluui francez, Isabelle Caro, care a decedat în noiembrie 2010, după o luptă cruntă cu anorexia de care suferea încă de la 13 ani. Caro este cunoscută pentru că a apărut în campania fotografului italian Oliviero Toscani, în 2007. Trupul scheletic al femeii a apărut pe bannere uriaşe, cu sloganul "Nu anorexiei!".


Mâncam o pungă de chipsuri în 2 săptămâni!


Aceasta este declaraţia pe care o face Samira Jay, o adolescentă din Marea Britanie, care s-a aflat, la un moment dat, pe marginea prăpastiei către moarte. Teroarea ei a început când avea 12 ani. O pungă de chipsuri consumată în două săptămâni a făcut-o să cântărească 34 de kilograme. Atunci se simţea divă, era mulţumită de felul în care arăta, totul până când a postat o serie de fotografii pe internet, în care nu puteai să vezi decât o "grămadă" de oase adunate pe un pat sau o tânără cu o talie dureros de subţire.

Leşinurile dese, stările de confuzie, slăbiciunea, dar şi sfaturile apropiaţilor, au determinat-o să apeleze la ajutorul unui medic care a reuşit, din fericire, să-i salveze viaţa. A apelat la timp la specialist, iar astăzi, la 18 ani, are 55 de kilograme şi luptă împotriva anorexiei.

Samira Jay este un caz fericit, în noianul de alte cazuri de acest fel care nu au avut acelaşi... happy end. "Îmi este ruşine şi mă simt vinovată că am făcut parte dintr-o comunitate atât de distructivă", spune astăzi Samira.


Anorexicii sunt obsedaţi de kilograme şi de dietă


Oamenii care suferă de anorexie devin complet obsedaţi de greutate şi de dietă. Ei dezvoltă o frică permanentă că ar putea să se îngraşe, au o imagine total distorsionată asupra propriilor corpuri, se văd în permanenţă graşi, chiar dacă sunt extrem de slabi. Modul de viaţă specific anorexicului este clasic: mănâncă extrem de puţin, fac exerciţii fizice epuizante şi, mai mult decât atât, fac abuz de laxative. Curios este faptul că anorexicii nu au fost niciodată excesiv de graşi.


Care este diferenţa între o persoană care vrea să slăbească şi un anorexic adevărat?


Anorexicul în primul rând trebuie să aibă indicele corporal foarte scăzut. Aceasta diferenţă dintre un anorexic şi o persoană care vrea să slăbească depinde foarte mult de percepţia fiecăruia: sunt oameni slabi care se răsfaţă şi cred că ar trebui să slăbească şi anorexicii care cred realmente că sunt graşi şi dizgraţioşi.

Un alt simptom este ritualul mâncării la anorexici. Faptul că taie mâncarea în foarte multe bucăţele, şi au sentimentul că mănâncă mult sau foarte mult la masă; sentimentul că pierd foarte mult timp cu mesele dar, de fapt, în realitate lucrurile sunt cu totul altele. Psihologic însă, mancarea este pentru ei o preocupare continuă.

Un alt simptom poate să fie efortul excesiv depus pentru a elimina kilogramele nedorite. Anorexicele, convinse că sunt grase şi dizgraţioase, se îmbracă cu haine largi, care să le acopere corpul şi chiar dacă abia se ţin pe picioare, din dorinţa de a mai consuma calorii, ies şi aleargă, au un program activ de exerciţii fizice. Anorexicele adevărate, de obicei, au mult de lucrat pe partea de psihoterapie. Odată externate din spital, dacă vor cu adevărat să-şi depăşească problema trebuie să ajungă în mod obligatoriu pe la un cabinet de consiliere psihologică. Specialiştii spun că în astfel de cazuri este nevoie de minim 20 - 40 de şedinţe pentru ca lucrurile să reintre pe făgaşul normal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu