Un documentar socant despre oamenii care mor singuri (VIDEO)
“A
Certain Kind Of Death” – un documentar care ne reaminteste despre
desertaciunea vietii. Documentarul urmareste discret si fara nici un
comentariu cu exceptia dialogurilor celor implicati, ce se intampla cu
persoanele decedate singure.
De exemplu, un hotel a chemat politia
pentru ca un client care trebuia sa plece nu a predat camera.
Receptionerul a auzit dusul de la usa si a deschis usa. L-a gasit pe
client mort dezbracat langa dus – probabil a cazut si s-a ranit la cap
iar apoi a facut si infarct. Este urmarita ancheta facuta de
“investigatori” – angajati ai unui departament special – care incearca
sa le gaseasca rudele. Ei catalogheaza obiectele detinute de decedati,
cauta prin documente, scrisori, etc, investigheaza daca au avut dosar
penal, daca au fost in inchisoare sau inregistrati de FBI, etc. Totul
pentru a putea gasi eventuali urmasi. Intre timp, corpul este pastrat
intr-o incapere racoroasa. Dupa o perioada, daca nu gasesc nimic, corpul
este incinerat. La crematoriu, cenusa este pastrata in jur de 2 ani
intr-o cutiuta in caz ca vine totusi cineva dupa ea, apoi in fiecare an
se face o groapa comuna si se arunca cenusile din cutiile sutelor de
incinerati de acum 2 ani a caror cenusa nu a fost revendicata de nimeni.
Desi filmul contine secvente
tulburatoare cu cadavre unele in putrefactie, cu sange, cu mizeria din
camera unui muribund ba chiar cu imaginea cadavrului arzand in
crematoriu, senzatia pe care am avut-o in timpul vizionarii dar si dupa
film nu este una negativa, ci mai degraba una meditativa.
Din putinele informatii care le afli de
spre decedat, deja te atasezi putin de el, ii esti putin familiar. Vezi
poze cu el, vezi obiecte care i-au apartinut, vezi ce pasiuni a avut
(unul avea chiar un album de poze cu diverse piese electronice / tools)
etc. Apoi il vezi in crematoriu arzand. Mereu mi-am imaginat ca in
crematoriu se face praf tot, nu mai ramane nimic. De fapt, mai raman
ceva oase, mai ales craniul. Nu ma asteptam ca dupa un om sa ramana atat
de multa cenusa. Cutia cu cenusa este cam intre A5 si A4 si inalta cam
cat un sul de hartie igienica.
Admirabila si dedicatia oamenilor care
lucreaza in acest departament. Nu e munca usoara, dar bine ca exista si
oameni care pot sa faca asta si care prin munca lor arata respectul
cuvenit fata de om, pur si simplu prin faptul ca incearca sa ii
indeplineasca ultima dorinta. De exemplu, un om singur care a murit
ulterior si-a facut un desen cu locul unde vrea sa fie inmormantat,
intr-un cimitir din orasul lui natal. Din pacate, locul acela nu mai era
disponibil, dar angajatii au aranjat ca macar sa il ingroape in acel
cimitir daca nu chiar in acel lor, ca sa ii faca cat de cat dupa
dorinta.
Nu recomand vizionarea celor care nu pot sa faca abstractie de grotesc si sa priveasca realitatea cruda in fata. De Gigel Chiazna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu