Era o perioada cand citeam enorm... Cel putin cateva ore pe zi. Imi permiteam asta: nu aveam(inca!) servici (copil fiind), nu aveam prea multe preocupari in timpul liber, in afara lecturii. Televiziunea era ca si inexistenta, de internet nu putea fi vorba. Asa ca... citeam.
Tristetea cea mare era ca trebuia sa LUPT pentru carti: desi cumparam aproape tot ce gaseam bun pe piata de carte, cartile bune se dadeau, adesea, "pe sub mana", "pe sub tejghea", pe furis. Asa ca citisem aproape tot ce aveam prin casa, iar cartile de la biblioteca le dadeam gata, aproape, in 2-3 ani, cel mult.
Curand, ritmul lecturii s-a diminuat. Ma refer la lectura pentru propria-mi placere. Eram deja la un liceu cu profil real, asa ca mai mult timp imi petreceam, de voie-de nevoie, cu problemele de matematica, fizica sau chimie decat cu cartile de literatura. La facultate, apoi, predominante erau lecturile de specialitate, ca si acum dealtfel. Si tot din facultate incepand, s-a gasit din ce in ce mai mult timp si pentru literatura beletristica: piata de carte incepea sa devina din ce in ce mai bogata (din pacate, acum, desi s-ar putea edita din ce in ce mai mult, faptul ca se citeste din ce in ce mai putin, asta si deoarece cartile incep sa aiba preturi din ce in ce mai prohibitive, comertul cu carti incepe sa scartaie), asa ca tentatia era din ce in ce mai mare.
Acum trebuie sa LUPT iar pentru carti: cumpar cat se poate, mai citesc (tot cat se poate) si pe internet, incerc sa-mi procur carti cat se poate de multe pe orice cale. Necazul este ca timpul si banii se "subtiaza" din ce in ce mai mult. Dar inca mai sper ca voi reusi sa citesc "in draci", intr-o furie absolut constructiva. Si asta pentru ca inca se mai scrie, inca se mai publica, si de aceea trebuie (inca!) sa se mai si citeasca.
Asa este pe vremea noastra cartile bune se dadeau pe sub tejghea,eu am fost totusi favorizata,sotul meu lucra la militia economica,si aveam" trecere",mi se puneau chiar deoparte...sefa de la libraria aceea cam stia ce am si ce ma intereseaza in continuare...:)
RăspundețiȘtergereDar,e adevarat ca am inceput sa cumpar de cand eram mica...mama ma trimitea dupa cumparaturi si eu veneam cu cite-o carte,pina cand s-a smecherit imi cam dadea cu masura...intr-o searaimi amintesc (mama era vaduva si ma avea numai pe mine...)am intrebat-o ce mancam dulce,ca parca as fi vrut un desert,ceva...ea mi-a pus cartea pe care o cumparasem in urma cu o zi,costa 5 lei,si mi-a zis"ce zici...e buna...?...te saturi?"....am ras amindoua,ca deh!ma certa ea, dar,in sufletul ei era multumita ca nu cheltuiam pe alte prostioare(dulciuri,agrafe,jucarii sau mai stiu eu ce altceva mai puteam noi cumpara pe atunci)...
Ce vremuri!... Nu stiu daca copiii/tinerii de azi isi dau seama de ce si cum traiam pe atunci...
RăspundețiȘtergere