Titlu: Omagiu pentru Il Cavaliere Berlusconi
Autor:: Metaxa
Articol: http://metaxatraian.blogspot.com/
După ce un individ l-a umplut de borş, arzându-i peste mestecătaoare o stauietă, arătându-i cât de tare-l iubeşte, premierul Silvio Berlusconi a primit zeci de mii de mesaje de încurajare, de susţinere, numai bune de folosit pe post de pansament, pe care le-a publicat într-un volum.
Cartea, publicată de o companie deţinută de premierul italian şi intitulată "Dragostea învinge mereu invidia şi ura", este o colecţie de circa 50.000 de mesaje care i-au fost trimise lui Silvio Berlusconi după ce un bărbat cu probleme psihice l-a lovit în faţă în timpul unui miting organizat în decembrie, relatează Daily Mail în ediţia electronică.
Premierul italian este îndemnat de susţinătorii săi să le arate adversarilor că este "indestructibil".
Şi acum ţine-ţi-vă bine de scaune să nu picaţi în mufă. Iată cum arată câteva mesaje (dacă or fi autentice şi nu făcături ale propagandei berlusconiste):
"Te rugăm, nu ne abandona şi clonează-te dacă poţi". Într-un alt mesaj, un bărbat a afirmat că în momentul în care l-a văzut acoperit cu sânge, soţia sa "şi-a smuls părul şi a început să plângă strigând «Sfântă Fecioară, salvează-l pe Silvio»".
Simţiţi cumva mirosul degajat de grătarele încinse cu mangalul cultului personalităţii?
Să mai lecturăm câteva limbuţe catifelate primite de "Il Cavaliere".
Alţi cetăţeni italieni îi transmit lui Berlusconi că "se află la marginea prăpastiei" şi doar el îi poate "salva şi garanta viitorul nepoţilor lor". "Ne-am rugat pentru tine şi o vom face în fiecare zi". O oarecare "Bunica Norica" i-a trimis o scrisoare în care îi spune că mama sa îl va proteja "din rai" şi "îi va da puterea şi seninătatea pentru a-şi continua munca".
La Repubblica o numeşte sarcastic "Cărticica albă a lui Silvio Ceauşescu". Oho, ce bine au zis redactorii de la cotidianul italian. Un fel de Omagiul lui Silvio Ceauşescu.
Sursa Mediafax
--
Visitor Ip: 78.96.26.92
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu