Iubire si durere

E trist cand investesti ,creditezi si afli in final ca totul a fost o mare cacialma,ca cineva s-a jucat  cu mintea ta,a incercat sa para ca este cel care te poate face fericita,cel care nu te va lasa niciodata sa cazi prada suferintei...
Ma intreb oare de ce ne amagim cu buna stiinta uneori?dorinta de iubire este atat de puternica incat pur si  simplu transformam chiar si defectele celui drag in calitati,gresim premeditat,si ne mai miram de ce suferim?
Hm...dragostea ar trebui sa genereze armonie,lumina caldura si multa bucurie...dar se pare ca uneori din prea mult se ajunge la durere..
Ne iubim prea putin pe noi insine si acordam partenerului tot ce avem mai bun in nou uitand sa primim la randul nostru dreptul la viata,la liniste sufleteasca,la implinire?
Rareori auzi barbati vaicarinduse ,plangandu-se ca au fost abandonati,tradati,suntem noi femeile mai expuse?mai credule,mai fraiere?credem mai mult in vorbele frumoase,mestesugite?
N-am luat niciodata numele iubirii in desert,am stiut sa pretuiesc sentimentul in sine,nu mi-am batut joc de el,la mine ori a fost ori n-a fost, n-a existat cale de mijloc...dar asta nu inseamna ca eu n-am fost expusa suferintei...hehehe!!! si inca cum!! am platit tributul  increderii acordate  pe nemeritate anumitor persoane  cu varf si indesat,si nu m-am invatat minte niciodata...am recidivat,crezand de fiecare data ca acum sunt pe drumul cel bun...
Din toata experinta mea,am ajuns la o concluzie,trebuie in primul rand sa ne iubim mult pe noi insine,pentru ca din preaplinul nostru sa reusim sa oferim iubire celor din jur,dar sa nu exageram,sa dam totul si sa raminem falimentari...doare al naibii cand ajungi sa ramai sarac pe dinauntru...
Si totusi...drumul singuratatii e trist....iubiti,visati,sperati!!!