M-am decis sa cred in oameni. M-am luptat cu mine, sa cred sa nu cred, si a fost asa o lupta inutila, parca. Ca o lupta impotriva naturii, orice ai incerca, n-ai decat o varianta.
M-am decis, cred in oameni si cred ca fiecare are lumea lui. Si m-am mai decis tot acum, sa nu mai ascult pe nimeni si am sa ascult pe toti. Oricare din cei 200 de cunoscuti mi-ar spune ca ce fac e gresit, si probabil au dreptate in felul lor. Dar pentru mine e ok, nu gresesc, e natural sa fie asa, lucrurile merg de la sine. Si pana la urma, de ce sa intervin eu?! Ne-am hotarat, eu si omul asta din mine, sa facem ce vrem. N-o sa ascultam parerea nimianui, eu n-am sa mai critic nimic, n-am sa mai despic firul in patru, n-am sa mai regret, suntem ceea ce suntem, facem ceea ce facem si stim daca e bine sau nu. M-am gandit la riscuri, la chestii de morala, la parerea altora, cum as fi eu in locul lui.
M-am decis sa cred in oameni si sa nu mai intervin, las lucrurile sa fie. Si am ales sa fiu eu, sa nu-mi mai pese . Nu atat de mult. Nu ma mai implic, nu asa. Iau lucrurile incet, pas cu pas. Putin mai mult Carpe diem! si mai putina teama de regret.
M-am hotarat sa fiu mai libera. Mai libera sa iubesc ce iubesc, mai libera sa-mi placa ce-mi place, sa fiu ceea ce sunt fara sa ma gandesc la parerea altora.
Cred ca asta e calea care trebuie urmata. Framantarile, gandurile si incertitudinile care intervin inainte de a ajunge la aceasta concluzie constituie o baza, acea "luare aminte", un exemplu.
RăspundețiȘtergereNu cumva tocmai ti i-a dat cel ce renunta la ei?
RăspundețiȘtergere(vezi articolul cu renunt la oameni)
:)
Stiu articolul cu "renunt la oameni",tot eu am renuntat la ei.
RăspundețiȘtergere