Postasul. cati dintre noi il mai asteapta? Foarte putini... si aceia in varsta, asteptand pensia.
Eu... astept postasul... sau scrisorile aduse de el. Imi place sa scriu pe hartie colorata, cu stiloul, sa fac chenare si sa povestesc... sa aud cum stiloul alearga pe hartie... si se bucura...traieste... se simte util.
"Dimineata senina. Soarele este rusinos azi. Este atat de rosu de parca ar fi mancat lava. Ha ha ha. Iti amintesti zilele insorite petrecute impreuna? Ce dor imi este de mana ta calda, ferma ce imi mangaia pielea. Ce dor imi e de buzele ce-mi spuneau "te iubesc". Privirea ce imi cauta privire... pasii ce se sincronizau cu ei mei. Rasetele cristaline si imbratisarile stranse de parca simteai ca ma pierzi. Plimbarile prin Gradina Botanica... cand numaram pasarile ce cantau variat, o frumoasa si neuitata rapsodie de vara. Nu voi uita nicicand lecturile pe bancile din parc, stand spate in spate si luand notite fiecare. Le mai ai? Sunt convinsa ca da.
Stiu ca esti fericit cu Parisul tau. Mereu ai fost visator. Pentru tine realitatea e suferinta. Fiecare are lumea lui. Tarieste in lumea ta, dragul meu, si fii fericit."
Amintiri... zambete... lacrimi... si, cu toate astea sunt atatia oameni ce au nevoie de prezenta mea reala langa ei.
Nu va fie teama sa iubiti. Nimeni nu va poate garanta ca va fi perfect.
Culoare... soare... voie buna... zambete... pasiune... traire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu