ALBUL!

ALBUL a început să se lase peste noi. Albul pur al iernii ne cuprinde şi hainele noastre se transformă în îngeri. Poate de aceea ne place iarna aşa de mult, pentru că părem mai puri. Ne îmbrăcăm hainele albe şi devenim mai smeriţi. Păcat că sufletul nu se poate acoperi de zăpadă!
Şi vine ALBUL, fulg cu fulg, şi ne aşterne covorul pe care să păşim. Un nou început, pas cu pas, peste lumea curată a ALBULUI. Doi paşi încolo, doi paşi încoace, început şi sfârşit, drum de dus şi drum de întoarcere. Un drum pentru mine, un drum pentru tine, suntem aici împreună, ALBUL ne cuprinde, paşii ne leagă!
Şi vine albul ca un dar de puf. Vântul se joacă cu el printre degete, îl ia din grămezi şi-l cerne prin degete, îl suflă uşor cu buzele înfrigurate.
Şi albul se aşează pe pleoapele tale şi-ţi acoperă machiajul. Parcă eşti un înger!
ALBUL!