Victor Orban propune NATIONALIZAREA companiilor de utilitati. Victor Ponta VINDE tot ce poate!
Deşi sunt două ţări vecine, România şi Ungaria se deosebesc radical din perspectiva strategiei economice. Guvernul de la Bucureşti caută modalităţi de a vinde companiile de stat, iar guvernul de la Budapesta caută opţiuni de naţionalizare.
Iniţiativa lui Victor Orban de a readuce sub controlul statului companiile de utilităţi, adică a companiilor de distribuţie a gazelor şi energiei electrice, au stârnit o reacţie negativă în presa europeană, care a catalogat strategia guvernului maghiar drept „comunistă”, deşi Orban este un politician de dreapta. De fapt, strategia guvernului de la Budapesta de stimulare a economiei prin blocarea creşterii preţurilor la energie se înscrie într-o paradigmă economică raţională. Ungaria demonstrează, prin exemplul propriu, că statul poate recâştiga controlul asupra economiei naţionale chiar şi după implementarea unui masiv program de privatizare.
Nu s-a încercat naţionalizarea companiilor de utilităţi printr-o expropriere, ci prin răscumpărarea de către statul maghiar a acţiunilor deţinute de investitorii străini. Se pare însă că proprietarii străini au cerut preţuri prea mari pentru vânzarea acţiunilor. În mod normal, premierul maghiar trebuia să se oprească şi să explice alegătorilor că a făcut tot ce a putut pentru a îndeplini promisiunile electorale, printre care se număra şi aducerea utilităţilor sub controlul statului. Este remarcabil că guvernul de la Budapesta nu s-a dat bătut şi a acum propune o nouă metodă de a garanta creşterea economică prin reducerea (sau îngheţarea) preţurilor la gaze şi energie electrică. Noua strategie prevede transformarea companiilor de energie în organizaţii non-profit, utilizându-se drept referinţă modelul danez. Proprietarii străini îşi vor păstra acţiunile, dar nu vor putea obţine profituri excesive de pe urma consumatorilor casnici şi industriali, rata de profitabilitate a companiilor energetice urmând să fie stabilită de o agenţie specială. Se vede că cine vrea să rezolve o problemă caută soluţii, iar cine nu vrea caută scuze.
În viitorul destul de apropiat, efectele acestor măsuri se vor resimţi în economie. Atunci vom avea posibilitatea să vedem cât de bine o va duce România, elevul-model al FMI, comparându-i succesele cu ceea ce va realiza economia din Ungaria în contextul naţionalismului economic practicat de Victor Orban. De Valentin Mândrăşescu – Vocea Rusiei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu