Tudor Gheorge: Echipamentul jandarmilor te face sa dai cu pietre dupa ei. Sa vezi daca rezista…
Marea amărăciune a lui Tudor Gheorghe este faptul că în Piaţa Universităţii sunt mai puţini oameni decât la spectacolele sale de la Sala Palatului. Crede în destinul istoric al României, dar nu crede că schimbarea se va produce mai devreme de două-trei generaţii.Jurnalul Naţional: Aţi avut cel mai dramatic mesaj social exprimat pe scenă, de la Revoluţie încoace, cu spectacolul “Degeaba”. Aţi arătat că vă pasă şi aţi protestat pe scenă. Ce se întâmplă, acum, cu spectacolul străzii?
Tudor Gheorghe: Faptul că în Piaţa Universităţii se adună 1.000-1.500 de oameni este jenant din punctul meu de vedere. Dacă ne gândim bine, Sala Palatului are peste 4.000 de locuri, şi la spectacolul meu a fost o manifestaţie mult mai amplă. Acolo lumea, bineînţeles, apluada, nu se strigau lozinci, dar era suficient ce spun eu pe scenă. Sala reacţiona, fiind evident că exista un consens al vorbelor mele cu atitudinea mea. Lucrurile trebuie făcute altfel, aşa cred eu. Am mereu sentimentul că pe noi ne-a binecuvântat Dumnezeu cu un har extraordinar, dar care de foarte multe ori se întoarce împotriva noastră.
Este vorba despre umor?
Da, capacitatea noastră de a face haz de necaz. Este fermecător ce lozinci, sloganuri apar în aceste manifestări. Cât umor este în “Vă rugăm să ne iertaţi, nu producem cât furaţi” sau în “Udrea, nu uita, ţara nu-i poşeta ta!”… Sunt multe care dau dovadă de spiritul nostru! Dar, vezi tu, acestea sunt debuşeuri. Astea ne fac să ne răcorim.
Ne amuzăm şi aşa ne trece supărarea?
Da. Acesta este pericolul cel mai mare. Ne distrăm şi atât. Vine unul cu coşciugul, cu o colivă…
Ne întrecem în a crea divertisment!
Aşa e! Îmi aduc aminte de o poveste foarte frumoasă, care are toate calităţile unui banc. În Imperiul Otoman trimite paşa pe vizir să vadă ce se mai poate lua din ţările româneşti. Vizirul vine încărcat cu de toate, iar paşa îl întreabă ce făceau românii, cum au reacţionat. Plângeau, se dădeau cu capul de pereţi, aşa i-a răspuns vizirul. L-a trimis din nou, după care iar l-a întrebat paşa ce au făcut românii. Băteau copiii, smulgeau părul din cap… Şi tot aşa, până când răspunsul a fost: stăteau pe buza şanţului, făceau bancuri cu hoarda otomană şi râdeau de se prăpădeau. Paşa i-a zis: “Nu te mai duce, că nu mai au nimic!”. Acum suntem în aceeaşi situaţie!
Vă mai simţiţi izolat într-un marasm de prost-gust?
Da. Drumul pe care eu am încercat să merg este acela al culturii profunde. Cum spunea un prieten de-al meu, la spectacole vine “România profundă”.
Acea Românie care nu a ieşit în stradă să protesteze…
Probabil că va ieşi, dar să se termine glumele! Am încredere şi aştept reacţia tineretului! În ultimă instanţă, generaţia noastră ce mai poate să spere?! Poate să spere la o moarte liniştită. Dar ei, tinerii, trebuie să se lupte pentru viitorul lor! Ei trebuie să iasă. La spectacolele mele, tinerii sunt în proporţie de 80%. Nu trebuie să-i organizeze nimeni. Trebuie să vină toţi! Mulţi! Tare aş vrea să văd Piaţa Universităţii plină cu 100.000 de oameni, care să nu spună nimic! Ia imaginează-ţi ce înseamnă 100.000 de oameni care să nu scoată o vorbă. Să tacă patru ore! Să lase jandarmii să se învârte în jurul lor, iar ei să nu aibă nici o reacţie, să tacă patru ore! Atunci or să se sperie toţi şi vor fugi! Pentru că le este teamă ca după această tăcere să nu izbucnească focul pe interior. Dar, atâta vreme cât ne debuşăm cu chestii dintr-astea, preşedintele stă liniştit…
Am auzit un domn deputat pedelist, care nu mai era aşa de entuziasmat şi de obraznic, spunând: “Da’ ce, credeţi că domnul preşedinte trebuie să-şi dea demisia pentru că 500 de oameni manifestează? Păi atâţia l-au votat?”. Şi avea dreptate!… Când am văzut că s-au luat la hârjoneală, jandarmii cu protestatarii, m-am gândit la ceea ce am scris eu acum vreo 20 şi ceva de ani: “Nu mă bate, frate,/ nu mai da!/ Uite cum se bate Luna/ în tâmpla mea”. Vezi că e la fel… Jandarmii nu au nici o vină, lor li se dă ordin. Ştii ce mă deranjează cel mai tare?! Bă, aşa de bine erau îmbrăcaţi! Îţi dai seama cât costă un costum ca ăla? Ţinuta aia.. Extraordinar! Erau de filmat. Cred că nici nemţii nu au aşa ceva. Ce splendoare! Îţi era mai mare dragul să te uiţi la ei. În loc să fie nişte jandarmi de-ăştia, amărâţi, aşa cum sunt ei… Nu dădea nimeni în ei. Dar dacă îi vezi aşa de pregătiţi, îţi vine să dai cu pietre, să vezi dacă rezistă…
N-aţi ieşit să protestaţi şi în stradă?
Am de lucru. Pregătesc un spectacol care este, de fapt, răspunsul meu la ce se întâmplă. Am avut un spectacol foarte bun în 1989, “Vărul Shakespeare”, cu un text etraordinar al lui Sorescu, care pe vremea lui Ceauşescu ar fi fost rupere. A face paralel un spectacol cu spectacolul străzii nu ai nici o şansă. Astfel “Vărul Shakespeare” a trecut neobservat. După ce spectacolul străzii se încheie, atunci creatorul trebuie să sintetizeze, să găsească motivele de evocare permanentă a ce s-a întâmplat.
Aţi făcut acest lucru cu “Degeaba”.
Da. Trecuseră 20 de ani de la Revoluţie şi am venit eu cu marile întrebări… Acum ni se spune cu lejeritate: suntem deschişi dialogului. Care dialog? Din prima zi când au ajuns la putere trebuiau să deschidă toate căile către un dialog constructiv.
Spectacolul pe care îl pregătiţi va fi “Degeaba” – varianta îmbunătăţită?
Da. Se va îmbogăţi cu alte poeme, vor apărea alte zone de nemulţumire, va fi, în pemanent, un spectacol nou.
Eu am perceput “Degeaba” ca pe un prohod al Minciunii Naţionale şi tot aveţi ce protesta…
Oho! Regret enorm de mult că am atâtea de adăugat. Acest spectacol nu-l voi mai face când voi considera că nu mai e nimic degeaba…
Ne pasă, dar ne pasă în stilul dulce românesc. Dacă ar fi fost cineva să taie bilete de intrare la miting, cred că ar fi fost mult mai mulţi oameni.
(râde). Un prieten de-al meu, primar la Drăgăşani, cu ocazia zilelor oraşului, s-a gândit că, dacă tot are vie multă, tot vinul să-l dea gratis. Să-şi pună ăştia tarabe cu mâncare, dar băutura o asigur eu. Aşa a spus. S-a dus prin piaţă şi a întrebat dacă beau oamenii. Nu prea beau, domn primar – i s-a răspuns. Vin, se uită cât costă şi zic: iete-l, e mai al dracului decât noi! Ce, suntem milogii lui?! Atunci primarul a zis să bage 20 de lei sticla. Până seara s-a vândut tot vinul! Aşa e şi cu mitingul. Dacă-i degeaba, nu vin! Domne, participaţi la miting? Daţi, aşa simbolic, 5 lei… (râde)… Să vezi că s-ar umple piaţa…
Deci vom fi în continuare spectatorii circului politic…
Da. Când vor veni doctoranzii, oamenii care sunt cu studii în străinătate, ei să fie Parlamentul României, ei să hotărască votul uninominal, atunci se va schimba ceva. Partidele trebuie să selecteze valorile reale! Pe cin’ să votezi acum? Valorile nu trebuie să mai vină la spectacol, ci la muncă! Dacă o dăm numai pe spectacol, ne distrăm şi nu mai e cazul să ne distrăm! Avem oameni risipiţi în lume cu potenţial creator fabulos, în toate domeniile! Acei oameni trebuie chemaţi acasă. Am vorbit cu unii dintre ei şi le-am spus că li se va propune să vină în ţară, dar dacă vin doar 15 nu fac nimic. Dacă vin 400, atunci va fi altceva. Îţi dai seama cum ar fi Piaţa Universităţii cu doctoranzi, cu cercetători…? Oameni care să nu zică nimic. Să tacă!
Sunteţi Tudor Gheorghe şi veţi protesta pe scenă…
Eu protestez împotriva mitocăniei, prostului-gust, a incompetenţelor, a inculţilor, a emigrării pe scara socială…
Trebuie să vă găsiţi o lozincă!
Degeaba!
Deci mergem înainte cu lozinca asta?
Nu e obligatoriu. M-aş bucura dacă am sta pe loc. Sunt atâtea ţări deştepte care stau pe loc şi le merge bine.
Nu înţeleg… Păi nu tocmai asta ni se reproşează, faptul că stăm pe loc?
Da, dar nu stăm pe locul care trebuie! Locul ăla ne-a fost mătrăşit! România are un destin în care cred. Noi ne bazăm pe ideea să facem totul repede! România va ieşi din toate, pentru că suntem o ţară cu un potenţial intelectual absolut remarcabil, dar nu acum. Vor trece ani, vor trece generaţii şi, în cele din urmă, vom ajunge să ne preţuim şi să ne impunem valorile. Din păcate, va trece mult timp… Se va duce generaţia ta, a copiilor tăi, şi după aceea o să fie bine. Eu cred în ţara asta, dar pe termen scurt nu văd nici o ieşire! De Dana Andronie – Jurnalul National
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu