-”Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă” (Romani 12:8)-
Pastorilor, ştiţi că aţi avut o zi grea când v-aţi amintit în sfârşit numele persoanei pe care aţi promis că o veţi vizita la spital – în timp ce citeaţi anunţurile mortuare; nu puteţi găsi cartea Obadia în timp ce ţineţi un studiu biblic; sunteţi informat că grupul de tineri a folosit perii de sârmă pentru a vă spăla maşina; la o nuntă, vă adresaţi mirelui cu numele fostului prieten al miresei; locul vostru de parcare a fost ocupat; spuneţi aceeaşi predică în două săptămâni la rând şi nimeni nu observă.
Serios acum, dacă Dumnezeu ţi-a dat capacitatea de a fi lider, nu uita care sunt lucrurile care trebuie să-l evidenţieze pe un lider. Mai întâi, el este un facilitator. El înţelege că nimeni nu va fi ceea ce trebuie să fie fără a face mai întâi ceea ce trebuie să facă, iar calea prin care îţi poţi împlini chemarea este să-i ajuţi pe alţii să-şi descopere şi să-şi împlinească chemarea. În al doilea rând, el este curtenitor. El nu are niciodată o părere proastă despre alţii şi nu-i jigneşte prin vorbire. El nu are o serie de maniere pentru oamenii importanţi şi o alta pentru cei mai puţin importanţi. Pentru el, orice om este important pentru că fiecare are un potenţial de la Dumnezeu; liderul trebuie doar să-l scoată la lumină. În al treilea rând, el este hotărât. Ca lider, vei fi ţinut minte pentru două lucruri: problemele pe care le-ai creat şi cele pe care le-ai rezolvat. Da, vei face greşeli, aşa că învaţă smerenia, foamea după creştere personală, ia-ţi puterea de la Dumnezeu şi data viitoare va fi mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu