Posted on 14 ianuarie 2012
60

Europa sociala e terminata!

Vineri, cu câteva minute înainte de miezul nopții, Standard & Poors anunța ca 9 tari europene si-au pierdut ratingurile de tara (vezi știrea aici).
Cele 9 tari sunt baza economiei Uniunii:
  • Austria, Franța, Malta, Slovacia si Slovenia au fost retrogradate cu o treapta. Franța si Austria sunt acum la AA+. Perspectiva este negativa, ceea ce înseamnă ca Franța va cădea in continuare.
  • Italia, Cipru, Portugalia si Spania au pierdut doua trepte. Ratingul Spaniei a scăzut la A, de la AA-. Italia a fost retrogradata la BBB+. Portugalia e de azi nerecomandata investițiilor – junk.
Germania, Olanda, Belgia, Estonia, Finlanda, Irlanda si Luxemburg si-au păstrat ratingurile, dar unele au fost anunțate ca perspectiva lor e de asemenea negativa. Doar Germania poate fi sigura ca va rămâne la AAA.
Care sunt efectele?

Efectele sunt o bomba atomica asupra economiei europene. In plina criza, europenii vor găsi mult mai greu bani cu împrumut. Mai greu si mai scump. Deși nici pana acum nu găseau: obligațiunile Spaniei au fost disprețuite si călcate in picioare de investitori. Iar Germania a încercat acum câteva luni sa obțină un mezelic de 6 miliarde de euro pe piața obligațiunilor: dar spre surpriza tuturor, nu i-a dat nimeni nici un ban!
Așa ca efectul adevărat se va simți la salariile bugetarilor si asupra pensiilor de stat. De asemenea, la ajutoarele sociale si la cheltuielile cu sănătatea pentru săraci. Toate aceste tari au deficite imense, pentru ca au cheltuieli sociale imense, pe care le acopereau până azi numai din împrumuturi. De azi, adio!
Multa lume avea impresia ca bani or sa se găsească mereu, ca statul o sa dea mereu pomeni si ca împrumuturile vor putea fi rostogolite la infinit: realitatea le-a tras un ditamai pumn in gura.
E vina agențiilor de rating?

Așa zic comuniștii. Pentru ca lor nu le-a plăcut niciodată fața realității. Chiar daca economia se duce dracului, chiar daca si un orb poate sa vadă cat de falimentara e protecția sociala, ei se încăpățânează sa dea vina pe…oricine altcineva. Pe Wall Street, de pilda. Deși trilioanele de dolari cheltuite de guverne pe pensii, salarii si ajutoare sociale nu au ajuns deloc la Wall Street: ci in casele “boborului”. Care, in mod normal, nu merita nici televizor cu plasma, nici vacanta in Grecia, nici mașina germana de lux, nici smartphone. De fapt, nu merita nici măcar sa aibă casa! Toate astea, poporul le-a luat pe datorie, in ideea ca după aia o sa muncească din greu, sa le plătească. Numai ca, după cumpărături, nimeni n-a mai avut chef sa muncească deloc: nici din greu, nici din ușor. Toți au vrut sa se distreze si au vrut si ca distracția sa nu se mai termine niciodată. Nebuni!
Cine v-a forțat sa faceți jaf de bani, cumva agențiile de rating? Cine v-a forțat sa dați angajaților drepturi pana la cer, in defavoarea patronilor? Cine a votat programe populiste si creșteri aberante de salarii: tot agențiile de rating? Nu: ați făcut-o voi, după mintea voastră! Angela Merkel a zis foarte clar: “am trăit in ultimii ani peste posibilitățile noastre”.
Acum a venit nota de plata.
Ați încurajat consumul? Ei, acum consumul o sa va iasă pe nas: cu sânge!

După părerea mea, agențiile de rating au fost chiar prea blânde! Franța nu mai merita demult ratingul AAA. Italia la fel. Ratingul arata de fapt care sunt șansele investitorilor sa-si mai ia banii înapoi, daca împrumuta o tara: pai deja o mulțime de francezi cer deschis sa nu se mai plătească datoriile către FMI!
Atunci, de ce ar mai cumpăra cineva obligațiunile franceze? Sau credeți ca investitorii sunt niște imbecili, care abia așteaptă sa va dea vouă bani cadou? Hahaha…imbecili sunteți chiar voi, daca visați asemenea cai verzi pe pereți!
Ce vor face guvernele fără bani?

Pai vor tipări alți bani, desigur. Pentru ca n-au curaj sa înfrunte milioanele de pomanagii rămași fără pomeni, sa-i strivească cu tancurile – și sa facă tăierile necesare. Așa ca va începe hiperinflația. Iar hiperinflația o sa-i omoare cam pe toți: si pe pomanagii statului, dar si majoritatea firmelor private, care ar fi putut sa scoată economia din criza.
Scenariul asta s-a mai întâmplat: nu la nivel global ca acum, ci doar in Germania, înainte de al Doilea Război Mondial. Rezultatul a fost îngrozitor: germanii au murit de foame in plina strada, au ajuns sa ardă banii lipsiți de valoare ca sa se încălzească, statul si-a pierdut autoritatea, criminalitatea si jafurile au crescut imens, oamenii se omorau pentru o coaja de pâine pentru copii…până când in final au venit la putere național-socialiștii si au declanșat războiul.
Situația de azi e mult mai grava decât atunci: in criza e acum toata Europa, Statele Unite, Japonia – practic întreaga lume. Resursele sunt pe sfârșite, iar populația a crescut la 7 miliarde. Nu mai are cine sa ajute, pentru ca toți au nevoie de ajutor. Nu va mai exista nici un plan Marshall.
De data asta, scapă cine poate. Fiecare pentru el.
România, te-ai șters pe bot de fondurile europene! Si de banii FMI!

Pana acum, românii n-au cheltuit fondurile europene din prostie si din incompetenta. De acum n-or sa le mai cheltuiască, pentru ca n-or sa mai fie fonduri. Cine sa mai depună bani in fondurile alea: Germania? Franța? Pai si lor le crapă buza!
I-am văzut tot ieri seara, pe demonstranții care cereau ca sistemul sanitar sa rămână la stat: habar n-aveau ce li se pregătește! Aproape ca mi-a fost mila de ei: in timp ce ei strigau in nenorocita de Românie, undeva departe, la New York, se lua o decizie care ii va omori pe 90% dintre ei. Si știți ce e mai grav? Ca si-o merita din plin! Românii si-au făcut-o cu mâna lor!
Am mai spus deja ca șansa României sa-si reformeze economia a fost risipită intre anii 2008 si 2010. Pentru ca reformarea economiei costa, iar atunci erau bani. Acum nu mai sunt.
Cine este de vina pentru ca s-a pierdut ocazia? Cine este de vina pentru distrugerea României, pentru subminarea economiei naționale, pentru trădare de țara? Partidele care au fost la putere in perioada 2008-2010: si PNL, si PSD, si PDL.
Adică toți. Toată gașca! Nici un politician român nu e nevinovat. Nici unul nu merită iertat – si nici nu va fi. Că nu e posibil. Oamenii mai iartă, dar economia nu cunoaște iertarea.
In cutremurul care va veni, vor fi înghițiți cu toții.