Împlinire materială sau împlinire sufletească?
Înainte de a-mi dori averi sau succese și înainte de a le plasa pe acestea în fața împlinirii spirituale, mă gândesc că oamenii cei mai simpli sunt cei mai fericiți...că ei pot iubi cu cea mai mare intensitate.
Și cine știe...poate secretul constă în a nu-ți dori comori materiale (asta neînsemnând că-ți abandonezi cariera sau visurile) și a lucra la a dobândi fericirea spirituală...poate așa, cele două se vor contopi și mă vor face într-adevăr un om împlinit.
Când spun „împlinire” mă gândesc la toate acele lucruri care-mi încălzesc sufletul, care îmi fac inima să tresară, care dau sens vieții. Fiecare om înțelege altfel acest aspect. Pentru unii fericirea constă în bani, pentru alții în carieră, iar alții nu se simt împliniți fără cineva alături sau fără să întemeieze o familie.
În zilele de azi pornim într-o goană nebună după bani, după achiziționarea unor obiecte valoroase (vile, mașini scumpe, haine de firmă care să ne confirme statutul), dar o dată dobândite, ne pot face ele într-adevăr fericiți? Pe unii poate că da, dar majoritatea vor realiza că ele nu reprezintă defapt cheia fericirii. Chiar și cei materialiști care ajung să-și satisfacă toate plăcerile cu ajutorul banilor au uneori regrete, frustrări, întrebări mocnite pentru că vine o vreme în care conștientizezi faptul că oamenii, sentimentele, experiențele pe care le trăiești sunt cele mai importante. Așadar, aceste persoane și celelalte mai înțelepte vor căuta acel „ceva” care le lipsește, care dă într-adevăr sens vieții și pe care, poate, din anumite motive l-au neglijat. Care este oare misterul și miracolul în stare să ne umple sufletul de bucurie așa cum niciun lucru material nu a reușit până acum?
Să fie oare dragostea? Cei care am cunoscut-o afirmăm acest lucru cu tărie. :)
Cei care o căutăm încă zâmbim temători și timid, ca și cum nu putem rosti un adevăr de toți știut, dar de puțini aflat. :)
Singuri sau într-o relație, așteptând sau încercând să păstrăm pasiunea iubirii aprinsă, cu toții simțim nevoia să dăruim și să primim dragoste. Doar ea ne poate împlini, doar ea ne poate face fericiți. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm faptul că iubirea nu înseamnă doar un iubit cu care să ne petrecem tot timpul, uitând că în jurul nostru există oameni la fel de importanți: familie, prieteni etc. Atunci când recunoști iubirea ca fiind principalul motor al vieții, al bunei dispoziții, al fericirii, trebuie să o cunoști în toate manifestările ei și să înveți să o împărtășești...înainte de a aștepta să o primești!
Nimic nu se compară cu bucuria pe care o simți atunci când ești îndrăgostit și iubești. Poți să ai bani, poți să deții titluri importante, dar dacă ești privat de dreptul de a fi iubit, de a avea familie și de a te bucura de fericirea casnică nu vei fi decât un suflet pustiit și probabil cu foarte multe regrete.
Și când mă gândesc că cei care ne privează de toate aceste comori suntem doar noi înșine...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cred ca totul tine de valorile individuale ale fiecaruia...
RăspundețiȘtergereSi mai cred ca dorintele vin una dupa implinirea alteia. Ai atins o "fericire", cauti alta si tot asa, astfel incat e posibil ca autoperfectionistii sa nu se considere fericiti niciodata.
Nu pot sa ma abtin si sa nu imi rapesc putin timp din foarte putinul timp pe care il am (mai ales in ultimele zile).Iubirea este cel mai puternic,si cel mai constructiv sentiment din univers.Eu simt acest lucru de o saptamana,cand m-am hotarat ca imi voi schimba total gandirea.Daca simti iubire,nu doar pentru o anumita persoana,dar pentru intreg universul,si daca arati recunoastere pentru fiecare lucru care exista,viata ta se va schimba,ca PRIN MIRACOL,si te vor urmari doar lucruri bune.Si nu spun asta din "citite".Va spun din propria experienta.Iubiti totul ce este in jurul vostru,si gasiti numai binele in tot raul.De fapt,raul nu va exista,de indata ce l-ati eliminat din gandurile voastre,si va veti bucura de o viata implinita.
RăspundețiȘtergereSI NU IN ULTIMUL RAND,daca esti implinit,si esti multumit,vei putea sa visezi la bunastare materiala,si ti se vor indeplini visele.Fara exceptie.Lauda-te ca ai,nu te plange ca nu ai.Viseaza si crezi din suflet ca ai,si ti se va indeplini.Eu azi(nu vreau sa ma laud,dar simt ca trebuie sa va spun),de dimineata am spus tuturor ca trebuie sa primesc 11 milioane(1100 RON) mai tarziu,dar de fapt trebuia sa primesc doar 5 milioane.Dar eu am crezut din suflet ca trebuie sa primesc.Si asa s-au aranjat lucrurile,incat de vreo 30 de minute,am primit in mana 11 milioane....pe moment nu mi-am dat seama ca dorinta mi s-a indeplinit,dar de 5 minute am scos banii din buzunar,si ma uit la ei....SI M-AU TRECUT FIORII,AM REALIZAT CA EU DESPRE ACESTI BANI AM VORBIT TOATA ZIUA.:) Visati(fara sa aveti indoieli,nici macar o secunda) la fericire,si veti avea fericire.Visati la bani,si veti avea bani.E simplu:) Mie asa mi se intampla de o saptamana.:)
LEGEA ATRACTIEI draga Feri...ASA ESTE,DE ACORD CU TINE!
RăspundețiȘtergereBuna seara boieri dumneavoastra,
RăspundețiȘtergereMarin Preda fie-i numele vesnic laudat, ne-a lasat asta:
"daca iubire nu e, nimic nu e!"
Feri,
Mi-ar placea sa fiu presedintele SUA. Sa-ndraznesc? Crezi ca am sanse? :)
Din pacate si timpul meu este tot mai putin. Dar nu abandonez.