sustine ca “ANARHISTII” incearca sa deturneze protestele privind Rosia Montana
George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), a declarat luni la finalul audierii în Comisia parlamentară de control, că Serviciul a trimis peste 500 de informări privind acest proiect factorilor de decizie şi că Roşia Montană constituie o problemă de securitate naţională. Totodată, Maior a mai spus că informările au cuprins şi “încercări ale structurilor extremiste şi eco-anarhiste de a exploata sau de a deturna mişcările protestatare, de altfel legitime” pe acest subiect.
“SRI a acordat atenţie acţiunilor interesate menite să influenţeze actul decizional, precum şi tentativelor unor structuri extremiste eco-anarhiste de a exploata sau de a deturna mişcările protestatare, de altfel legitime”, a declarat Maior.
Implicit, directorul SRI a admis faptul că serviciul pe care îl conduce a supravegheat îndeaproape mişcările de protest împotriva proiectului de la Roşia Montană. Poate de aceea a şi plecat grăbit din sală, fără a mai băga de seamă mâna întinsă politicos de deputatul Georgian Pop, preşedintele Comisiei parlamentare de supreveghere a activităţii SRI.
George Maior a mai spus că instituţia pe care o conduce nu se poate pronunţa asupra oportunităţii implementării proiectului. “Responsabilitatea SRI este să sprijine cu informaţii actul decizional”, a declarat şeful SRI.
Maior a ţinut să sublinieze luni că, prin complexitatea şi implicaţiile majore, din punct de vedere economic şi social, de mediu şi patrimoniu, Roşia Montană constituie din perspectiva SRI o problemă de securitate naţională.
“SRI şi-a făcut datoria şi în acest caz, în conformitate cu atribuţiile legale, să protejeze interesele naţionale. Proiectul de la Roşia Montană s-a aflat permanent în atenţia Serviciului, primele informări fiind trimise incă din anul 1999. Prin complexitatea şi implicaţiile majore, din punct de vedere economic şi social, de mediu şi patrimoniu, proiectul Roşia Montană constituie din perspectiva SRI o problemă de securitate naţională”, a declarat Maior.
Potrivit lui Maior, SRI a transmis peste 500 de informări factorilor decizionali centrali şi locali din ianuarie 1999 până în septembrie 2013.
Comisia specială pe proiectul Roşia Montană îi audiază, luni, la Parlament pe ministrul delegat pentru Marile Proiecte, Dan Şova şi pe ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, pe tema proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană.
George Maior s-a prezentat în faţa membrilor comisiei speciale de control a activităţii SRI, după ce omologul său de la şefia Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, a fost deja audiat săptămâna trecută. Digi 24 scrie că toţi şefii serviciilor secrete au primit invitaţii scrise de la parlamentarii din comisiile speciale, care vor să afle dacă există politicieni care au primit bani pentru a sprijini sau, dimpotrivă, pentru a discredita proiectul. După audiere, Teodor Meleşcanu a declarat că a prezentat 50 de informări, printre care şi unele care făceau referire la informaţii despre cetăţeni străini care au avut interese în „activitatea de lobby” cu privire la proiect, fie pro, fie contra.
Ministerul Justiţiei a dat aviz de legalitate, făcându-și ”pe deplin datoria”
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, la audierea sa de către Comisia pentru Roşia Montană, că ministerul pe care îl conduce a emis un aviz de legalitate proiectului de lege, care este favorabil, întrucât actul normativ nu încalcă niciun text imperativ.
“Ceea ce a apărut în public a fost un document de lucru asumat de minister într-o procedură de consultare între instituţii. Ministerul Justiţiei a emis un punct de vedere destul de consistent. În urma acestui proces de consultare a fost elaborat un proiect care a fost trimis în circuitul de avizare, iar în acest circuit Ministerul Justiţiei e ultimul avizator”, a spus Cazanciuc.
El a arătat că Ministerul Justiţiei a emis un aviz favorabil, cu observaţii.
El a arătat că Ministerul Justiţiei a emis un aviz favorabil, cu observaţii.
“Am emis un aviz favorabil pentru că, din punctul nostru de vedere, proiectul nu încalcă niciun text imperativ. Au fost formulate mai multe observaţii, care reprezintă punctul de vedere a ministerului, obligaţia noastră fiind de a supune deciziei Guvernului toate valenţele juridice ale unui act supus aprobării”, a spus Cazanciuc. “Ministerul şi-a făcut pe deplin datoria aducând în dezbatere valenţele unui act normativ. Guvernul a decis în consecinţă mizând pe nevoia de investiţii în economie, pe nevoia unei dezbateri în Parlament care să clarifice toate asectele acestui proiect”, a mai spus Cazanciuc. De pe Cotidianul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu