Profeţiile lui Gupta Swami despre România
În primăvara lui 2004, România a fost vizitată de Gupta Swami, profesor indian, doctor în istoria religiilor, maestru spiritual al multor discipoli, atât din ţara sa natală, cât şi din întreaga lume.
Necunoscut publicului român, profesorul indian e celebru în afara Indiei, mai ales ca prezicător şi clarvăzător, el profeţind, cu o acurateţe extraordinară, evenimentele cruciale ale sfârşitului de secol şi începutul noului mileniu: căderea lui Gorbaciov, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, dar şi căderea şi execuţia cuplului Ceauşescu. Din această cauză, de-a lungul timpului, indianul a fost contactat de mulţi preşedinţi de state şi guverne. Chiar şi Elena Ceauşescu a apelat la Gupta Swami în 1983, însă, deranjată de prezicerile acestuia, soţia dictatorului l-a obligat pe guru să părăsească urgent ţara . Aflat în vizită în Bucovina “trimis de viitor”, gurul indian a făcut o serie de profeţii cutremurătoare care, dacă se vor adeveri, vor schimba faţa României şi a planetei.
Ceauşeasca m-a făcut şarlatan
“Românii care m-au abordat nu s-au interesat decât de propriul lor viitor. Ultima a fost Elena Ceauşescu, dar nu i-a plăcut viitorul pe care i l-am prezis. M-a făcut şarlatan şi peste două zile eram invitat să părăsesc România. Acest lucru se întâmpla în anul 1983. Un înalt personaj din Guvernul României, care a participat în calitate de revoluţionar în procesul soţilor Ceauşescu (a refuzat să precizeze numele acestuia) mi-a mărturisit cu oarecare teamă, că printre şuşotelile Elenei cu Nicolae ( la proces ) a distins de două ori, foarte clar, numele meu. Probabil acţionau târziile regrete.”
Moartea actualului preşedinte va declanşa o explozie socială
“Concomitent, va începe un scurt şi înfiorător război mondial – al treilea şi ultimul – programat, declanşat şi întreţinut de forţele oculte care conduc omenirea. România va participa la război încă înainte de extinderea şi mondializarea acestuia, din cauza unei politici aiurite a conducătorilor ei. (Nota mea: vezi aici ştirile din România care anticipează aceasta: “România se pregăteşte de război”, “Băsescu, ‘loial’ Israelului!”, “Este târâtă România în războiul altora, fără ştirea poporului?”)
Tinerii români vor muri pe capete în ţări străine, în locul unor străini, pentru o cauză străină de interesele românilor. Preşedintele României va fi ucis într-un atentat pus la cale de opozanţii din propriul partid de guvernământ. Moartea sa şi fariseismul ucigaşilor aflaţi la conducerea României vor declanşa explozia socială care se va rostogoli ca un bulgăre de zăpadă pe covorul nenorocirilor româneşti.”
Românii vor trăi mai crunt decât pe vremea lui Ceauşescu
“Să vorbim despre ceea ce va fi, despre România şi poporul său. După ce actuala guvernare va căştiga din nou alegerile, la jumătatea mandatului (perioada 2010-2011 este jumătatea actualului mandat – nota mea) se va declanşa altă revoluţie română, una cu totul diferită de cea din 1989. Guvernarea va fi brutală şi va arăta aproape ca o dictatură, deşi se va numi, în continuare, democraţie. Românii o vor duce extrem de rău. Viaţa lor va fi mai cruntă ca pe vremea lui Ceauşescu. Legile vor fi deosebit de aspre, conducerea va fi violentă şi necruţătoare. Criza se va adânci, iar cei care i-au ales pe reprezentanţii lor vor înţelege, într-un târziu, că prin înlăturarea lui Ceauşescu au adus la conducere sute de dictatori, mai cruzi şi mai lacomi decât răposatul şi că, de fapt, în România, prin revoluţie s-a “evoluat”de la rău la foarte rău.
Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi
Mii de români vor muri sub pretextul înfăptuirii dreptăţii pe care o aşteptau de atâţia ani. Va începe o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva comuniştilor şi a ceea ce dvs. numiţi securişti. România se va scălda într-o baie de sânge, demnă de personajul Dracula pe care l-a impus un scriitor englez. Vor muri oameni vinovaţi, dar şi mulţi oameni nevinovaţi. Temporar, autoritatea de stat va dispărea. Opinia publică internaţională, şocată, dar preocupată de propriile griji ale războiului, va sta în expectativă şi nu va interveni. Populaţia României se va reduce aproape la jumătate. Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi în mâinile rebelilor scăpaţi de sub autoritatea statală.
Din acest haos însângerat, România va ieşi purificată.”
Militarii români îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii glorioase
“Ceea ce mi-a purtat paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei e faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici, va porni la întâlnirea cu destinul său, cea mai puternică personalitate politică pe care o va cunoaşte poate mileniul care a început. Am venit să mă familiarizez cu aceste sfinte locuri, de unde va porni Mântuitorul omenirii viitoare... şi trebuie să recunosc că acesta are circumstanţe favorabile. Spun asta după ce am vizitat stâlpii spiritualităţii româneşti, concretizaţi în incomparabile opere de artă, cum sunt mănăstirile Moldovei. Din Bucovina se va ridica un om bun şi credincios, tare ca o stâncă. O mână de fier, un om înţelept şi drept, de nimeni cunoscut aşa până la acea dată. El va opri prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa în fruntea statelor de pe glob. România va ajunge în scurt timp la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi la cea mai mare înflorire economică. Militarii români, aduşi în ţară de pe fronturile unde luptau fără nici un ţel, îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii şi mai glorioase decât ale înaintaşilor lor. Va fi posibil, deoarece vor avea un ţel, o cauză şi un conducător care să-i călăuzească. Secolele următoare, România va juca un rol preponderent în viaţa politică, socială şi economică a lumii.”
România - pilonul noii orânduiri internaţionale
“Raportul de forţe se va schimba total în lume la încheierea ultimului război mondial. Ţările puternic spiritualizate vor dobândi supremaţia mondială. Ţările noastre, India şi România, vor deveni pilonii principali pe care se va sprijini noua orânduire internaţională. Grecia, Japonia, Franţa sau Rusia (spălată de ateism şi comunism printr-o mişcare socială mai brutală decât cea românească) vor deveni polii noii dezvoltări mondiale, bazată mai mult pe spiritualitate, cultură, religie şi artă decât pe regulile reci ale unor economii lipsite de suflet.
Structurile statale lipsite de suflet şi istorie, precum SUA, UE, NATO se vor prăbuşi. SUA au picioare de lut, fiindcă au fost consolidate pe false premise. Slăbiciunea lor va fi demonstrată în al III- lea război mondial, în urma căruia vor dispărea.”
http://2blackjack1.wordpress.com/
la cati posedati circula cu arme e greu .... zombi cu arme ... drogati cu arme ... disperati cu arme ... de aceea conteaza directia ... si o preziziune din asta trebuie luata intre 1% si 70 % ....
RăspundețiȘtergereBună Ziua !
RăspundețiȘtergereDoamnei Odorica Ion !
~
Am venit ... am "comentat", am plecat !
~
Cornelius,
PS: ... puteţi PUBLICA ! Eu nu mă feresc ! ...
~,
Bună ZIUA !
RăspundețiȘtergereDoamnei Odorica ION !
~
De citit, chiar l-am citit !
Dar ... atât !
GÂNDURILE noastre TOATE ... formează "Istoria" !
Dacă "acceptăm" ... balivernele unora, indiferent de CULOAREA cu care "Se înveşmântează" !
Domnul Gupta Swami este probabil "BĂSIST", adoptînd ORANGE la "ţinută" !
Cu toate că "citatele" din NEURONII SĂI ACTIVI ... deja ni l-au UCIS ! (pă prăşădinte !)
Şi eu am "profeţit" că mă voi naşte pe 23 Februarie 1956, între 17:00 şi 17:30, şi ... după cum BINE se "vede" ... NU M-AM ÎNŞELAT !
~
Vă Iubesc !
Dumnezeu să vă Binecuvânteze !
Vă doresc multă Sănătate, Iubire şi ARMONIE !
Doamne ajută ! Amin.
~
Cornelius,
Intarata-i drace ca si mie-mi place.
RăspundețiȘtergereDe unde zici ca ai copiat articolu?
Indianul tau are nazariri. La doctor o fi fost?
Ciudat pseudonim ti-ai luat, de Azorel,stii doar cui i se zice Azorel in Romania, poate in Turcia ii zice Azazel, dar eu nu te deconspir. Te pup,
RăspundețiȘtergereOdorica
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereCopila mea,
RăspundețiȘtergereOamenii fara Dumnezeu cum este yoghistul tau si parerile lor smintite nu au nicio trecere in fata Mea. Sunt oamenii lui Azazel. Caiti-va si mergeti la biserica! Sau la moschee! Sau la sinagoga! Sau in padure! Ma gasiti peste tot! Sunt Omniprezent.
Odorica, sa stii ca Azazel nu este un caine. Pe vremea cand inca nu facusem Cerul si Pamantul el fost un inger drept si adevarat.
Azazel face parte din ceata ingerilor Mei cazuti.