De cand nu am mai scris poeme,
Dar nu am vrut sa imi exprim gandurile
Mai-nainte de vreme...
Si iata ca timpul geme...
Si totusi curge alene...
Si iar merge-n pas cu mine spre o noua vreme...
Parca prea devreme...
Sau doar spre vreme...
Spre care vreme ?
Pe care viata ne-o asterne...
Din drumul dus-intors din perne...
Atatea vise si dorinte stinse
Sau poate aprinse...
Si alimentate cu pasiuni nestinse...
Si in linistea noptii,
Acum, cand luna este-n centrul boltii,
Atat de minunata si deplina
Precum o melodie lina,
Vine un gand ce ma nelinisteste
La fel de mult cum copilul traieste...
Si se gandeste...
Dar el zambeste...
Pentru ca linistea graieste
Si gand in suflet-ntipareste...
Si totul este imprimat in suflet
Ca-n zilele mai triste sa domneasca un zambet...
Si cum linistea s-a asternut de mult
El stie sigur ce are de facut...
Si a facut...si este tot gravat
Pentru c-asa amintiri si persoane nu-s de uitat...
Si a sperat si spera in continuare
Ca ploaia gandului sa se transforme-n soare...
E o scrisoare...si acum tacerea urla in continuare
Spre linistea imbietoare...
Fara sau cu o unica culoare...
Spre visul numit COMUNICARE...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu