Parlamentul german nu emite o poziţie oficială legată de datoria istorică către România, pe motiv că angajatul responsabil este … bolnav!
Sursa: Napocanews
Parlamentarul german Ulla Jelpke (foto), membru al partidului de stânga Die Linke, a făcut în luna octombrie o interpelare către Serviciul Ştiinţific al Parlamentului Germaniei prin care a solicitat un punct de vedere oficial referitor la posibila datorie a Germaniei faţă de România reprezentând soldul neachitat de Casa de Compensaţie din Germania către România care, în moneda europeană, ar echivala în prezent cu peste 18 miliarde de euro. Un prim răspuns al Ministerului de Finanţe al Germaniei, ca urmarea a unei interpelări a aceluiaşi parlamentar din luna august, precizează că România a renunţat la orice pretenţie financiară prin semnarea Tratatului de Pace de la Paris din 1947, după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. În cazul celei de-a doua interpelări pe această temp, Parlamentul german nu a făcut încă nicio precizare oficială, pe motiv că angajatul care trebuie să se ocupe de această problemă este … bolnav.
Frank Bendle, asistentul parlamentarului Jelpke, a transmis dlui. Radu Golban, cel care a descoperit în arhive datoria istorică a Germaniei către România, faptul că angajata de la seviciul stiintific al parlamentului, care trebuie sa intocmeasca expertiza s-a imbolnavit.
“Se pare ca solicitarea noastra a trecut prin toate sectiile serviciului stiintific ale parlamentului. Nici expertii in probleme financiare si nici expertii in probleme de drept inernational nu au vrut sa aiba de lucru cu aceasta solicitare si au predat problema unui istoric. Probabil se incearca dezamorsarea temei prin “istorizarea” ei. Sunt si eu uimit cat de mare este prudenta, sa se confirme stiintific ceva, ce ar putea sa nu-i convina guvernului”, scrie Frank Bendle.
http://blog.nouadreapta.org/
normal ca trebuie sa-i dea , altfel Germania va vedea si mai multi multi nori negri ... daca Germania statea in banca ei pe timpul lui Hitler , Romania nu avea asa multi morti si pagube materiale ... Dumnezeu sa-i lumineze !
RăspundețiȘtergereAsa este, eu am postat acest articol pentru a arata ce puternica era Romania, din punct de vedere economic, in anii 1930-1940). Leul era leu aur si era valabil pe tot globul. Este de notorietate faptul ca atunci cind a cerut datoria si Maresalul Ion Antonescu lui Hitler, de fata cu toata asistenta a spus ca, nu ii e rusine lui Mr.Antonescu sa ceara datoria cind moneda romanasca leul aur, e cea mai puternica din Europa? Germania stiti ca trecuse si ea printr-o perioada grea cu inflatie mare(1933), cind oamenii se duceau sa cumpere o piine cu un sac de hirtii. Atunci nu a dat banii Hitler si pe urma a ramas cum a zis el. Cit de departe am ajuns acum? Stiti dvs.toti. Am sa ma uit acum in Tratatul de Pace de la Paris din 1947, daca explicit, nemtii sint absolviti de datorie. Rusii ne-au spoliat dupa razboi(ca tara invinsa). Irakul nu ne-a mai dat cei apr.2 miliarde dolarii cu care ii imprumutasem. Si noua cine ne da acum, dupa ce ne-au furat si ne-au indatorat, pe 50 de ani alesii nostrii?
RăspundețiȘtergerePa,
Odorica
Ma tem ca vom primi raspunsul pe care l-a primit spionul Cicero, care a fost platit pentru serviciile lui in Turcia, cu marci false(nu credeau nemtii ca ce transmite el e adevarat, dar a fost adevarat). Raspunsul Germaniei a fost cind Cicero a cerut banii, ca Germania nu poate da banii ca, a pierdut razboiul. Parca vad acest raspuns catre Romania!
RăspundețiȘtergerePa,
Odorica
Băăăăi!! ''Germania ne v-a da inapoi datoria?''
RăspundețiȘtergereCorect era: ''Germania ne va da inapoi datoria?''
Odorica,am corectat titlul.
RăspundețiȘtergereMultumesc !:)
RăspundețiȘtergereMa interesa si parerea dvs. daca, de aceea ridea doamna Cancelar Merkel cind ia spus Basescu sa ne dea banii inapoi(sanchi).Ridea... si eu la asta ma gindeam, ca ride ca a intrebat-o de banii Romaniei, acela era raspunsul. Va pup,
Odorica
Odorica,
RăspundețiȘtergereCopila mea!
Cu ce prilej a ajuns Germania sa fie datoare romanilor. Iaca Eu care le stiu pe toate, pe-asta am scapat-o! Poti sa ma luminezi, te rog? Chiar ma intereseaza.
E o poveste veche. Se numeste imprumut acordat Germaniei de catre Romania in razboi. De aceea Germania raspunde ca datoria s-a anulat, prin tratatul de Pace de la Paris 1947. Asta dovedeste ce puternica din punct de vedere economic era Romania, ce moneda avea. Acum ???? Unde este Romania ???? Ultima din Europa.
RăspundețiȘtergerePa
Odorica