Armata Romana a participat la "Experimentul Philadelphia"

Timp de mai bine de şase decenii, sute de lucrări apărute în întreaga lume au abordat unul dintre cele mai controversate experimente efectuate de către armata americană în timpul celui de-al II-lea război mondial, mai precis în anul 1943, când se presupune că o navă a armatei americane a fost teleportată pe o distanţă de 600 de kilometri ca urmare a unui experiment ultrasecret numit Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut publicului sub numele de Experimentul Philadelphia. Odiseea experimentului este arhicunoscută, fiind prezentată în numeroase lucrări ulterioare evenimentului. Rezultatele acestui experiment sunt foarte controversate, ca şi experimentul în sine, care este negat în totalitate de către Pentagon, dar cercetările în mod sigur nu s-au oprit în acel stadiu, avându-se în vedere evoluţia ştiinţei şi tehnicii.
În continuare vom prezenta un incident petrecut în anul 1994, ce pare a avea o legătură cel puţin parţială cu evenimentele prezentate anterior. Unele date apărute în presă în luna octombrie 1994 anunţau pe spaţii largi desfăşurarea exerciţiilor navale din Marea Neagră codificate cu numele “Sea Partener ’94″, cu participarea a 10 nave militare din Bulgaria, Grecia, Italia, România, Rusia, SUA, Turcia şi Ucraina. Aplicaţia în cauza va pune în evidenţă faptul că în prezent se află în experimentare, dacă nu chiar în exploatare la trupe, metode “de manipulare a spaţiului şi timpului”.
Manevrele încep la 23 octombrie, ora 10, partea româna participând cu distrugătorul “Mărăşeşti”, exerciţiul continuând şi pe 24 octombrie. Tema exerciţiului de luptă era “executarea de foc cu tunurile de 76 mm asupra unei ţinte maritime” lansate de la bordul fregatei americane “Doyle”, de unde de fapt era condusă întreaga aplicaţie. Observarea rezultatelor tragerilor s-a făcut dintr-un elicopter de luptă decolat de pe fregată “Doyle” şi direct de către participanţi. Fiecare navă trebuia să tragă asupra ţintei ce marca inamicul timp de 8 minute.
Elementul surpriză al întregului exerciţiu tactic a fost uluitor. Nici unul dintre trăgători nu a lovit ţinta. Mai mult chiar, corveta bulgăreasca “Restelnîi” se apropie, contrar regulilor stabilite, şi executa focul de la o distanţă de numai 3 mile faţă de ţintă, distanţă mult inferioară celei regulamentare. Surpriza ia proporţii pentru toţi participanţii – desigur mai puţin pentru americani – atunci când constată că dacă se puteau aştepta la bruiajul radiolocatorului de descoperire a ţintei şi de dirijare a focului, nu se poate explica faptul că ţinta nu este lovită nici măcar când este încadrată “la vedere” prin intermediul mijloacelor de ochire optice şi optoelectronice.
Este absolut evident că dacă americanii au venit cu fregata “Doyle” pregătiţi să-şi testeze mijloacele şi capacităţile de apărare pasivă a ţintei asupra focului, nu mai puţin pregătiţi au venit şi ruşii pentru a-şi testa mijloacele de contracarare a bruiajului radiolocatoarelor de dirijare a focului. Oricum, din perspectiva analizată interesează nu atât faptul că bruiajul radar al dirijării focului a funcţionat sau nu, ci faptul că dirijarea “la vedere”, şi prin mijloace optice a focului asupra ţintei nu a avut niciun fel de efect pentru niciunul dintre trăgători.
Explicaţia rezidă în faptul că ţinta se găsea de fapt într-o altă plasare spaţială decât cea care apărea vizibilă în mod virtual. Desigur că duelul principalilor protagonişti ai exerciţiului s-a derulat între fregata americană “Doyle” şi fregata rusa “Bezucoruznenîi”. Date fiind miza, cât şi importanţa exerciţiului, este sigur că ruşii au venit dotaţi cu tot echipamentul electronic de ultimă oră de care dispuneau. Şi totuşi, aşa se face ca după scurgerea celor 8 minute regulamentare nici ruşii (ca şi ceilalţi 6 participanţi) n-au obţinut nici un rezultat. Dar, contrar regulilor impuse, văzând că nu au lovit ţinta după cele 8 minute regulamentare, ruşii nu se retrag de pe linia de foc şi, încercând probabil să colecteze cât mai multe informaţii posibile, continuă tragerea timp de încă 30 de minute cu tot armamentul de bord, cele peste 150 de salve trase neatingând în final nici măcar o dată ţinta. Este evident desigur că, pe parcursul celor 30 de minute scurse în afara timpului regulamentar legal ordonat, ruşii au căutat să-şi dirijeze focul atât prin vizare telemetrică şi radar a ţintei, prin vizare la vedere, cât şi prin modalităţi combinate. Fără însă niciun rezultat.
După cum se ştie, în materie de invizibilitate a ţintelor navale şi aeriene au fost obţinute o serie întreagă de realizări în ceea ce priveşte invizibilitatea în spectrul electromagnetic (tehnologia Stealth – pentru ţinte terestre, nave maritime şi aeriene). De asemenea, sunt cunoscute realizările în ceea ce priveşte materialele absorbante şi vopselele antiradar. Tehnologiile bruiajului activ sunt deja arhicunoscute chiar şi în ceea ce priveşte bruiajul activ de baraj sau prin impulsuri electromagnetice de foarte mare putere ţintite asupra radarului inamic. Or, cu toate aceste tehnici cunoscute, care la rândul lor pot fi contracarate cu alte mijloace, cum ar fi telemetrele laser şi cele cu raze infraroşii, niciunul dintre participanţii la exerciţiul pomenit nu a putut atinge ţinta, toate proiectilele trimise fiind rateuri.
Cauza în sine a fenomenului descris a rămas un mister şi la peste 10 ani de la eveniment. Specialiştii participanţi la exerciţiu au încercat câteva explicaţii posibile, astfel: proiectilele nu au reuşit să străpungă zona unui spaţiu, “zid” de protecţie din jurul ţintei; ţinta nu se afla în locul unde era vizată când s-a tras asupra ei (altă amplasare spaţială); ţinta nu se afla în locaţia spaţială de foc la momentul respectiv (având altă amplasare temporală). Învăţătura care se desprinde din cazul de mai sus este aceea că ţinta avea o altă amplasare spaţio-temporală, focul executându-se asupra unei ţinte virtuale. Evident că este foarte posibil că efectul în cauză să fie o perfecţionare sau o variantă a Experimentului Philadelphia aplicată în prezent în tehnologia militară americană.
Mai multe cărţi referitoare la Experimentul Rainbow au apărut în ultimul timp în Statele Unite, încercându-se să se facă o legătură între acest experiment şi un altul dezvoltat în anii ’60-’70 de către armata americană, cunoscut sub numele de Proiectul Montauk. Concluziile unui mare număr de savanţi şi specialişti militari, atât occidentali, cât şi est-europeni, converg spre ideea că experimentul descris, deşi negat de către Pentagon, a avut loc şi este perfecţionat în continuare în zilele noastre.
http://odorica.blogspot.com/



5 comentarii:

  1. Armata si Aparentele
    Inainte de alte chestii MARUNTE cum ar fi barbieritul zilnic sclipirea bocancilor , vedeti cine conduce si cum , activitati cu Armament si Munitie nu numai la trageri , precum si starea acestora din toate punctele de vedere ! http://www.realitatea.net/explozie-la-poligonul-de-la-cincu-trei-persoane-au-murit_775284.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am urmarit situatia de acum, dar am posibilitatea ca am pe unul din bloguri linkul sindicatului ofiterilor pensionari condus de col.Dogaru si am mai comentat cu dinsii mai ales cu col.Bitca (ma uit sa vad daca nu i-am pocit cumva numele). Dar e o asa mare dezordine in tara in toate domeniile incit trebuiesc 100 de ani, sa se schimbe ceva. Ma uit acum la numele sindicatului si al colonelului. Sint lucruri interesante si la zi din armata dar eu nu am retinut nimic deosebit, de ce este la ora actuala in toata tara.

    RăspundețiȘtergere
  3. Blogul este http://ziarulscmd.blogspot.com/ condus de Col.r. Dogaru Mircea, colonelul de care spuneam ca verific cum il cheama se numeste Batca Ilie si ultimul articol din Actualitatea Politica si Militara este scris de Col.r. Costinel Petrache si am scos numai un paragraf. Acum am vazut si eu titlurile si articolele interesante care arata situatia militara actuala.Dinsii m-au invitat mereu sa citesc si sint onorati de prezenta mea (comentariile lor sint pe blogurile mele), dar eu am considerat ca se descurca dinsii si "fara mine".
    "Negura mocirloasă a relaţiilor întronate în instituţie, consecinţele absolutismului alienant, prelungit spasmodic în împlinirea antiumană a conducătorului unic, bubele, viciile şi puroiul acestor patru ani şi mai bine, care au caracatiţat organismul militar românesc, metastaziindu-i interdependenţele şi curajul libertăţii instituţionale, dar şi individuale, se vor vedea cu adevărat după risipirea întunericului, când acesta va da brusc ochii cu lumina, când atitudinile vor putea să respire liber, când în Statul Major General, implicit în întreaga Armată, bucuria statornică a profesiei şi a conştiinţei de corp va fi „înghiţită” de normalitate. Ştim bine unde se află, unde a ajuns Armata României, după patru ani de ocârmuire străină oricărei morale a binelui, potenţată şi întreţinută de circumstanţe dintre cele mai murdare, pe care istoria prezentă, cea de mâine cu atât mai mult, le condamnă şi le va condamna cu maximă severitate. Îmi repugnă orice aluzie la „greaua moştenire”, orice atribuire a unei neîmpliniri sau alta „grelei moşteniri”. Acestea îmi par, în ultimă instanţa, măşti străvezii ale neputinţei, incompetenţei, imoralităţii. Chiar aşa stând treburile, domnule general, nimeni nu poate să facă abstracţie de faptul că veniţi la conducerea unei Armate demoralizată până la alienare, batjocorită până la disperare, umilită până dincolo de marginile firii, dezarticulată relaţional, persecutată moral, deposedată cu brutalitate de drepturile, chiar şi de obligaţiile, constituţionale, pulverizată şi distrusă psihic."

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am sters al doilea comentariu ca am repetat caci, nu aparea primul si am crezut ca nu a iesit:)

    RăspundețiȘtergere