Iranul a inaugurat un avion de vanatoare “invizibil”
Industria militară iraniană continuă să se dezvolte și să producă modele de ultimă generație pentru înzestrarea forțelor armate. Cel mai recent exemplu în acest sens este prezentarea unui nou avion de vânătoare de producție autohtonă. Conform Press TV, acesta ar beneficia de tehnologie “stealth”, care îi permite să fie “invizibil” pentru majoritatea sistemelor radar.
Qaher-313 (Cuceritorul) a fost expus publicului pentru prima oară în cadrul unei ceremonii care a avut loc sâmbătă și la care au participat mai mulți oficiali de rang înalt de la Teheran.
Printre cei prezenți s-a numărat și președintele Republicii Islamice, Mahmoud Ahmadinejad, care a declarat că puterea militară a Iranului nu are un țel “expansionist sau agresiv la adresa altor țări”. Acesta a mai precizat pentru presa națională și străină că avionul este produsul designerilor și inginerilor iranieni.
Conform autorităților, Qaher-313 este similar cu modelul american F/A-18, deși pare mai apropiat de F-5E / F Tiger II.
Industria aeronautică s-a dezvolat constant în ultima perioadă, Iranul producând în urmă cu câțiva ani primul avion de vânătoare de producție autohtonă, Azarakhsh (Fulgerul). Acesta a efectuat cu succes toate testele de zbor în anul 2007. A urmat apoi un model îmbunătățit, numit Saeqeh (Tunetul). Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu