Minciuna relativismului moral
Nietzsche, profetul nihilismului modern, a spus odată că va veni o vreme când conceptul de bine şi rău, de moralitate, va fi înlocuit cu un nou concept, al puterii şi al supraomului. O vreme în care vechea lume va fi înlocuită de cea nouă în care în care nu orice război va fi vrednic pentru un ideal înalt, ci orice ideal va fi vrednic pentru un război. Astăzi, cuvintele lui Nietzsche se adeveresc pe jumătate, exceptând supraomul, prin felul în care lumea modernă priveşte totul dintr-o penibilă perspectivă a relativismului moral. Binele şi răul devin concepte abstracte, totul este posedat de o nuanţă a griului şi totul este relativ.
Această teorie a relativismului moral a devenit o lege absolută pentru societatea liberală şi marxistă în care trăim. Nu-i de mirare că tineretul este lipsit de orice ideal, că societatea se află sub idolatria banului şi a consumului, iar orice individ ”descurcăreţ” în viaţă poate să devină preşedinte peste noapte. O societate a sclavilor fericiţi în care orice normă devine inutilă şi totul este relativ, plecând din nimic şi îndreptându-se spre nimic. Eu nu înţeleg de ce mai există legi într-o societate posedată de acest spirit al relativismului, care o mai fi rostul lor având în vedere că omul modern nu mai crede în adevăr şi minciună, ci că totul depinde de gândurile fiecărui individ.
Starea actuală a societăţii este mai mult decât evidentă, dar de ce relativismul moral este luat drept un adevăr ? Această minciună creată de un popor al minciunii este luată drept adevăr deşi se contrazice singură. A spune că totul este relativ nu este decât o absurditate paradoxală fiindcă cei care afirmă un astfel de lucru spun, implicit, că relativismul este un adevăr absolut şi neagă tocmai relativismul lucrurilor şi al moralităţii. Dacă totul este relativ atunci automat relativismul ar fi un adevăr, deci nu totul ar fi relativ. Sweet irony, cum spun americanii.
Teoria relativismului moral este o minciună şi o absurditate absolută. Transpusă practic putem afirma că dacă un individ crede că 2×2 = 4.000 atunci acesta este într-adevăr rezultatul fiindcă totul este relativ, nu există adevăr, există doar opinii şi puncte de vedere ( exceptând, desigur, relativismul în sine care trebuie să fie adevăr absolut, universal valabil, pentru a spune că totul este relativ ). Acelaşi lucru îl putem spune despre crime şi războaie, lucruri pe care societatea modernă nu mai are dreptul a le condamna din moment ce pleacă de la această premiză a culorii gri, că totul este relativ. Până la urmă astăzi orice obiectiv sau ideal este suficient de bun pentru a începe un război atunci când America sau Noua Uniunea Sovietică , aka Uniunea ”Europeană”, are nevoie de resurse noi sau trebuie să-şi arate muşchii în faţa popoarelor care încă mai au un minim gram de libertate într-o lume dominată de tehnologie.
Relativismul moral nu este altceva decât un paradox făcut pentru a slăbi lumea, îndeosebi popoarele europene, lipsind-o de orice ideal şi transformând neamurile în turme de oi, incapabile de luptă. O teorie propagată prin minţi bolnavecare s-au închis singure în lanţul propriei filozofii şi prin activiştii penibili ai corectitudinii politice, ai toleranţei absolute. Pe scurt, o mostră venerabilă a absurdităţii societăţii în care trăim. Existenţa adevărului este evidentă în toată creaţia divină şi umană. Cât timp putem spune că un eveniment istoric s-a petrecut în cu tare fel, la data cu tare, cât timp putem spune cu toţii că crima este un păcat, cât timp putem spune că rezultatul unei ecuaţii este cu tare şi nu depinde de opinia personală a unui individ oarecare, atunci putem spune că există adevăr absolut. Urmând relativismul moral putem spune că fiecare cultură a fost bună, nu există rău, deci probabil canibalismul, pedofilia, zoofilia, punerea unei bombe pe piept pentru a ucide milioane de oameni, toate aceste lucruri sunt perfect normale. Foarte interesant. De Alexandru Sudiţoiu – Schimbarea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu