Lupta pentru eliberarea Spaniei de sub ocupatia spaniola
Da,
aţi citit bine titlul. Pentru cine a uitat, Spania si Portugalia de azi
au fost sub ocupaţie arabă (cu denumirea de Califatul Al Andalus) timp
peste 700 de ani, până în 1492. În perioada de glorie, musulmanii
stăpâniseră peste trei sferturi din peninsula Iberică, restul rămânând
independent. Avem aici deja o mica diversiune, bună poate pentru
viitorul “luptei”: Andaluzia definită geografic este o regiune restrânsă
din sudul Spaniei, în timp ce “Al Andalus” înseamnă în accepțiunea
lumii musulmane, Peninsula Iberică.
Amintesc şi faptul că în
ideologia militantă islamistă, un teritoriu care a fost cândva sub
autoritate musulmană trebuie să se întoarcă o dată şi o dată înapoi sub
această autoritate (în “Daar al Islam”, adică în “Tărâmul Păcii”, a
naibii pace precum vedem, dar asta-i altceva…). Ca şi cum cele 12 milioane de kilometri pătraţi ai lumii musulmane de azi, cât un continent, nu sunt suficienţi.
Şi acum, să revenim la subiectul luptei.
La începutul lui ianuarie 2013 a avut loc la Cairo o demonstraţie, ce-i
drept destul de modestă, dar cu mari semnificaţii. Se pare că pentru
unii acest subiect e mai important decât necazurile curente prin care
trece Egiptul. Manifestanţii purtau pancarte cu inscripţii, ca:
“Nu am uitat Andalusia. Ne vom întoarce definitiv.”
“Amintirea ţărilor cucerite nu
se va şterge.” (E vorba de ţările care se aflasera cândva sub stapanire
musulmană, se ştiu ele care…)”
Iată unele din răspunsurile demonstranţilor intervievaţi:
“Precum spuneam, în Andalusia
islamică, în Spania, se celebrează căderea statului islamic. In timp ce
ei serbeaza, noi suntem trişti, pentru că musulmanii erau stăpâni în
aceste ţări europene.”
“Ei sărbătoresc faptul că au ucis musulmani şi i-au alungat pe stăpânitorii musulmani care i-au guvernat cu dreptate.”
“Vrem să-i amintim poporului istoria Andalusiei”.
“(Stăpânirea musulmană a
Spaniei, n.t.) A fost învinsă acum mai mult de 500 de ani de către
spanioli, care ţin ţara ocupată până in ziua de azi. Vrem să amintim
poporului că nu contează de cât timp continuă ocupaţia spaniolă a
Andalusiei, căci va veni ziua, cu ajutorul lui Allah şi Islamul se va
reîntoarce acolo.”
Să nu uitam și noi, repet: Andalusia
înseamnă în concepţia lor întreaga peninsulă Iberică. Deci, să ne
înţelegem: e vorba de lupta pentru eliberarea Spaniei de sub ocupaţia
spaniolă!
Sună cunoscut parcă şi dintr-un alt caz, nu? Dacă nu ar fi serios, ar fi ridicol.
Iată şi un clip cu demonstraţia în
cauză, intitulat “Egiptenii protestează contra căderii Andalusiei
islamice şi promit s-o elibereze”, publicat de MEMRI:
De Corneliu – In linie dreapta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu