Stiati ca....


Ştiaţi că… clitorisul femeii a fost descoperit abia în 1559 de către Columb?

Într-o carte intitulată “A face sex” scrisă de Thomas Laqueur apare scris că clitorisul femeilor a fost descoperit de Renaldus Columb în anul 1559. Dar până la Columbus nimeni nu şi-a dat seama de acest organ sexual feminin? Şi, dacă e să vorbim astfel, cine a descoperit atunci penisul? Şi cine a fost Renaldus Columb? Are vreo legătură cu Cristofor Columb, descoperitorul Americii?

Se pare că Renaldus Columb a fost profesor de chirurgie la Universitatea din Padova (Italia). În 1559 (anul în care a şi murit), el a scris o carte de medicină, intitulată “De re anatomica”, în care a descris organele sexuale feminine, printre care şi clitorisul, despre care el spune: “Din moment ce nu l-a distins nimeni până în prezent, trebuie să-l denumim dragostea sau dulceaţa lui Venus”. Avea 43 de ani când acest profesor a proclamat lumii descoperirea…clitorisului!


Succesorul lui Columbus la Padova, Gabriel Fallopius, a pretins că el a descoperit clitorisul. Kasper Bartholin, un anatomist danez din secolul al XVII-lea, pune capăt discuţiei dintre cei doi bărbaţi, spunând că clitorisul a fost cunoscut încă din secolul al II-lea.
lovendal.net/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu