Consilierul local Bogdan Herzog despre scandalul legat de sediul PSD Timisoara
Recent in Consiliul Local a fost supusa la vot vanzarea unei cladiri, fost sediu ADP catre Partidul Social Democrat. Consiliului Local i-a fost prezentat un raport de evaluare semnat de catre un expert prin care cladirea respectiva era evaluata la cca 100.000 euro.
Proiectul a picat la vot la un singur vot, si probabil, urmeaza sa fie readus in discutie. Cei care se revendica a fi opozitia la USL, dar de fapt au votat pro-Robu (Nota: primarul Timisoarei) in toate momentele cheie in care un vot negativ ar fi contat, nu au participat strategic la sedinta, fiind sau plecati in strainatate sau chiar parasind sala de consiliu inainte de sedinta pentru a nu supara colegii din alte partide dar in acelasi timp, pentru a nu putea fi acuzati ca au votat pentru. Politica strutului!
As fi putut iesi din sala dar prefer sa imi asum actiunile mele. Am votat pentru si poate am gresit, veti aprecia Dvs. Rationamentul meu a fost urmatorul:
In acceptiunea mea cel putin, partidele politice in Romania au fost considerate ca fiind de interes public, avand posibilitatea sa ceara sedii si ulterior sa le cumpere. In trecut partide ca si PNTCD, PNL, UDMR, PRM si-au cumparat propriile sedii la valori de inventar, nereevaluate – practic la pretul unui pachet de tigari. De legea prin care aceste partide s-au pricopist cu sediile lor ar fi putut beneficia si PSD insa, acesta a fost mai ghinionist, in sensul ca cladirea care-i fusese repartizata initial a fost revendicata.
La ora actuala, in Timisoara majoritatea partidelor semnificative au primit cvasi-gratuit sediile lor (tot din patrimoniul orasului) iar PSD a incearca sa isi achizitioneze si el propriul sediu. Niciuna din tranzactiile realizate sau propuse nu au fost realizate la valori de piata si toata lumea – pesedisti, liberali, taranisti, maghiari, presa, - stie foarte bine acest lucru. PSD-ului, pe care nu tin neaparat sa-l apar, i se reproseaza ca a vrut sa faca ceea ce au facut sau au vrut sa faca toti ceilalti actori – sa devina proprietar pe propriul sediu la un pret cat mai mic.
Problema in jurul careia merita sa discutam este de fapt urmatoarea: merita partidele politice din Romania un regim privilegiat, reprezinta ele un interes legitim si trebuie tratate aparte? Daca raspunsul este NU, asa cum cred eu, partidele reprezentand si teoretic si practic un interes privat de grup, atunci o solutie dreapta ar fi ca toate vanzarile de sedii de partide sa fie anulate, partidele despagubite, primind inapoi pretul paltit plus dobanda actualizata (PNL, PNT, UDMR, PRM si restul ar primi in locul pachetului de tigari platit, cam un pachet si 3 tigari) iar imobilele dobandite inapoi de orase ar putea fi scoase la licitatie si cumparate la pret de piata de orice doritor, inclusiv actualii ocupanti.
Daca raspunsul este DA – partidele politice, merita un regim privilegiat in atribuirea si cumpararea de imobile atunci, PSD-ul fie ca il iubesti sau nu, este cel mai important partid al Romaniei si merita la randul lui un sediu. Chiar si in acest caz, valoarea evaluata este totusi mult prea mica, mai ales tinand cont ca orasul Timisoara a investit in imobilul respectiv o suma de bani superioara pretului propus spre vanzare, lucru pe care nu l-am cunoscut la momentul votului si care ma face sa imi reconsider pozita pana la revizuirea evaluarii.
Ca sa fim onesti si sa nu criticam numai paiul din ochiul politicianului ar trebui sa punctam ca dupa Revolutie, milioane de romani au beneficiat de prevederi legale similare, cumparand pe preturi ridicol de mici fostele apartamente proprietate de stat in care locuiau.
Concluzie: Propun pe aceasta cale ca Parlamentul sa ia o initiativa legislativa in sensul fie:
a. al anularii tuturor vanzarilor de sedii de partid realizate din 1989 pana acum si al revanzarii acestora prin licitatii publice pornind de la preturi actuale de piata fie
b. in sensul acordarii cu titlu gratuit al sediilor intr-o anumita limita (ex. 100 mp).
Imi cer scuze daca prin votul meu din Consiliul Local am dezamagit pe cineva si am explicat mai sus cateva din rationamentele care au stat la baza deciziei mele.
PS: In rest, de la intrarea “marginala” in politica, imi dau tot mai mult seama ca exista doua optiuni posibile:
1. Nu faci niciun compromis. E o idee care imi surade, radicalismul ei fiind mai aproape de temperamentul meu. Problema este ca cu o astfel de atitudine risti sa devi marginal si sa nu poti influenta cu nimic ceea ce se intampla. Este calea aleasa de multi politicieni si de grupuri pe care le respect foarte mult. Din pacate insa vocea lor atat in Romania cat si in Europa este foarte marginala si eficienta lor in combaterea adevaratelor probleme cu care se confrunta lumea este aproape nula.
2. Faci compromisuri intr-o anumita limita si niciodata in chestiunile pe care le consideri esentiale, un fel de Realpolitik. Aici apar doua probleme una intrinseca, anume care este limita compromisului, este asta un pact mefistofelic? – si a doua – una de imagine – intrucat vor fi suficienti oameni, unii chiar bine intentionati bucurosi sa-ti puncteze minusurile si sa uite plusurile. Este totusi calea pe care merg politicieni care au avut un impact mare in lumea de azi, iar primul exemplu care imi vine in minte este Vladimir Putin probabil singurul politican cu adevarat mare din Europa de astazi.
A treia optiune ar fi: – faci orice si iti gasesti justificarea spunand ca toata lumea face asa – calea urmata de 90% din politicienii romani si nu numai, de acum si din totdeauna. De Bogdan Radu Herzog –FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu