Maria Tanase

Centenar Maria Tanase: 100 de ani de la nasterea “reginei cantecului popular”

autor: FrontPress 25.09.2013

mariaAstăzi, 25 septembrie 2013, se împlinesct 100 de ani de la naşterea Mariei Tănase, supranumită “regina cântecului popular” sau “Edith Piaf a României”. Repertoriul artistei a însumat aproape 400 de cântece din toate regiunile istorice ale ţării.
S-a născut în 1913 în mahalaua Cărămidarilor din București, fiind al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu și al florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei.
La 17 ani apare pentru prima oară pe o scenă. Cântă în cămine culturale şi în sălile de spectacole ale unor licee. Întrerupe sutiile pentru a munci alături de părinţi.
În 1934 se angajează la Teatrul “Cărăbuş” şi în același an imprimă romanţa Mansarda la casa de discuri “Lifa Record”, aceasta fiind prima imprimare a artistei. Peste doi ani imprimă “Cine iubeşte şi lasă”, un cântec popular cu care va fi asociată peste ani. Mai colaboreză cu mai multe restaurante renumite în acea vreme în Bucureşti.
În 1938 are loc şi debutul radiofonic, acesta fiind începutul ascensiunii Mariei Tănase, cântecele sale ajungând în casele românilor pe calea undelor, istoricul Nicolae Iorga supranumind-o “Pasăre măiastră”.

În 1939 reprezintă România la Expoziţia Universală din New York, alături de George Enescu, prof. Dimitrie Gusti și Constantin Brâncuși.
În timpul Statului Naţional Legionar i se răresc apariţiile publice, din ordinul Ministerului Propagandei. Deasemenea sunt distruse mai multe discuri. Această aversiune a legionarilor faţă de Maria Tănase a fost dată de colaborarea artistei cu regimul dictatorial al regelui Carol al II-lea, vinovat de asasinarea a sute de tineri naţionalişti şi intelectuali.
În 1941 întreprinde şi un turneu în Turcia, fiind arestată la scurt timp de regimul autoritar al mareşalului Ion Antonescu, fiind suspectată de colaborare cu englezii.
După cel de al Doilea Război Mondial cariera Mariei Tănase continuă şi în România comunistă, deşi aceastaa colaborat cu serviciile secrete carliste. Totuşi a fost filată permanent de Securitate.
Maria-Tanase-5Se căsătoreşte în 1950 cu juristul Clearch Raul Victor Pappadopulo-Sachelarie iar în 1952 devine profesoară la Şcoala de muzică din Bucureşti. Continuă să imprime discuri la Electrecord.
În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Moare la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963. Este condusă pe ultimul drum de sute de mii de oameni. Sursa:FrontPress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu