Papusa LULICA

Papusa “Lulica”, king Cioaba si Holocaustul

autor: FrontPress 08.04.2012
Sâmbătă a avut loc în Sibiu, cu ocazia “Zilei Internaţionale a Romilor”, un marş pe străzile oraşului, care a adunat un alai de circa 200 de ţigani, în frunte cu “regele” Cioabă. Cu această ocazie, a fost creată şi o păpuşă specială, cu tenul închis şi îmbrăcată în haine pestriţe, care va urma să fie distribuită grădiniţelor cu scopul “combaterii discriminării”. Păpuşa poartă numele bunicii lui Florin Cioabă, Lulica.
Ţiganii au mai aruncat în râul Cibin coroniţe de flori pentru “a aduce un omagiu romilor ucişi în timpul Holocaustului”.
“În cele mai mari capitale ale lumii, astăzi se vor arunca coroniţe de flori în memoria celor care au murit în timpul Holocaustului. Se împlinesc 41 de ani de la prima astfel de manifestare care a avut loc la Londra. Şi noi astăzi îi comemorăm pe cei care au fost ucişi în lagăre, peste un milion de romi. Dar astăzi este şi o zi de protest faţă de discriminarea romilor, lucru care se întâmplă în întreaga Europă. Suntem cetăţeni europeni şi vrem să avem drepturi egale peste tot. Nu vrem să fim cetăţeni second-hand”, a declarat Florin Cioabă, citat de Mediafax.
Momentul pe care Florin Cioabă l-a considerat cel mai important a fost însă lansarea oficială a păpuşii ţigăneşti, care va fi donată grădiniţelor, dar va putea fi şi cumpărată contra sumei de maximum 150 de lei.
“Am încercat să o facem să semene cu femeile rome, să aibă tenul colorat, părul bogat, împletit… Ştim că mamele le spun copiilor să fie cuminţi că vin ţiganii şi, când văd o femeie îmbrăcată tradiţional, le e frică. Dar ajungând păpuşa în casa lor, la grădiniţa lor, se sparge acest zid al discriminării. Noi vrem să donăm câteva păpuşi şi la grădiniţe”, a mai spus “regele” Cioabă.
Păpuşile fabricate în Arad au fost puse deja spre vânzare într-un magazin al ţiganilor din Sibiu.
În realitate cea mai numeroasă minoritate etnică din ţara noastră, ţiganii au ieşit la recensământ doar 619.000, adică 3,2 la sută din populaţia stabilă a României, faţă de 535.000 câți au fost numărați în 2002. Cifra este clar falsă, estimările neoficiale indicând cel puţin 2 sau chiar 3,5 milioane, la care se pot adăuga alte câteva milioane de persoane care provin din familii mixte. Deasemenea în ultimii 10 ani ţiganii au fost singura etnie care a înregistrat o creştere demografică, comparativ cu românii şi restul naţiunilor conlocuitoare. Sursa: FrontPress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu