Lavrenti Beria (1899-1953)

Lavrenti Beria: apogeul terorii

autor: FrontPress 21.04.2012

Orice gen de introducere către un personaj precum Lavrenti Beria păleşte pur şi simplu în faţa amplorii răului prezent în acţiunile sale. Individul a fost atât de malefic, încât faptele sale frizează incredibilul. La urma urmei este vorba despre Lavrenti Beria, încarnarea terorii comuniste, artizanul gulagurilor şi mâna dreaptă a lui Iosif Stalin, cel mai mare călău din istorie.

Mingrelianul

Cel mai rău dintre cei răi, cum este numit de istoricii ruşi, Lavrenti Beria s-a ridicat pe deplin la înălţimea acestei expresii. Dacă Stalin a fost călăul popoarelor URSS-ului şi al altor naţiuni învecinate colosului comunist, Beria a fost cu siguranţă securea din mâna sa. Până şi un personaj istoric cumva asemănător precum Ivan cel Groaznic păleşte dacă îl aşezăm lângă Beria.

Cel care avea să devină una dintre cele mai odioase figuri ale secolului XX a văzut lumina zilei pe data de 29 martie 1899, în satul Merkheuli, de lângă oraşul Suhumi, provincia Abhazia, care pe atunci aparţinea Georgiei. Astăzi, Merkheuli aparţine de districtul Gulprish din Republica Abhazia, care s-a rupt de Georgia în urma unui conflict sângeros derulat între anii 1992-1994.

Pe numele său iniţial Lavrenti Pavles dze Beria, sinistrul personaj şi-a rusificat numele în tinereţe, recomandându-se Lavrenti Pavlovici Beria.

Din punct de vedere al etniei, Beria era un georgian aparţinând grupului mingrelienilor. Născut, la fel ca Iosif Stalin, într-o familie creştin-ortodoxă, mama sa fiind o femeie foarte evlavioasă, cerberul de mai târziu nu a avut nici cea mai mică rezonanţă cu valorile creştine sau măcar cu cele elementar umane.

După ce absolvă o şcoală cu profil tehnic din Suhumi, Beria ajunge student al Universităţii Politehnice din Baku, Azerbaijan, unde se remarcă atât prin pasiunea sa pentru matematică şi ştiinţele exacte, cât şi inteligenţa nativă, dublată însă de caracterul său duplicitar. Înrolat în Armata Imperială Rusă cu ocazia primului Război Mondial, dezertează pe când era detaşat pe frontul din România şi fuge înapoi în Rusia, unde ia parte la Revoluţia Bolşevică. Se înscrie în rândurile Partidului Comunist şi, pe baza originii sale caucaziene, participă la revoltele comuniştilor locali din Georgia natală şi Azerbaijan.

Se remarcă în rândul comuniştilor prin inteligenţă, dar şi prin ferocitatea sa unică, astfel incât este primit cu braţele deschise în temuta CEKA, poliţia secretă a bolşevicilor, precursoarea NKVD-ului şi KGB-ului de mai târziu. Se evidenţiază prin reprimarea sângeroasă a mişcărilor naţionaliste georgiene, reprimare care s-a soldat cu peste 5.000 de morţi. Dar acest episod sumbru nu era decât începutul dezastrului.

În anul 1924, demonul de mai târziu era deja la conducerea CEKA din Georgia natală. Nu se mulţumeşte cu atât, vrea să devină şeful poliţiei secrete de pe întregul teritoriu al URSS. Şi a reuşit.

Malefic şi îndrăzneţ fără limite, Beria ajunge în anul 1930 lider suprem al poliţiei secrete. În acest scop, nu s-a dezis de nicio metodă. A excelat în şantajele la adresa propriilor şefi, totul pentru a câştiga susţinere politică şi a promova fără probleme.

A intrat în istorie şi pentru modalităţile în care înscena aventuri galante cu femei căsătorite şefilor săi din vârful piramidei comuniştilor din Kremlin, după care îşi şantaja superiorii. Dezgustaţi şi terorizaţi la gândul de a cădea în dizgraţia lui Stalin, aceştia demisionau, iar ambiţiosul mingrelian le lua locul fără să-şi facă vreo problemă de conştiinţă.

Nu era doar un vicios fără margini, ci şi un aducător de moarte şi durere. Oriunde era detaşat pe întinsul teritoriu al Uniunii Sovietice, mulţi oameni erau executaţi sumar sau dispăreau fără urmă…

“Nu există copac pe care să nu-l pot doborî” – Lavrenti Beria

În anul 1926, Beria îl întâlneşte în sfârşit, faţă în faţă, pe cel pe care l-a slujit zelos până la sfârşitul zilelor sale: Stalin, în momentul în care acesta se relaxa într-o vacanţă în Georgia. Circulă o variantă conform căreia Beria l-a salvat pe Stalin de la o “încercare de asasinat”, regizată chiar de Beria, care dorea astfel să se facă remarcat de compatriotul său care deţinea puterea supremă.

Unii istorici pun pe seama naţionatităţii comune a celor doi prietenia şi suţinerea de care s-a bucurat Beria. Oricare ar fi fost adevărul, cei doi caucazieni au reprezentat fără doar şi poate cel mai sângeros şi periculos cuplu din întreaga istorie a omenirii.

În anul 1938, Beria este propulsat la Moscova în rolul de deputat, cu ajutorul lui Nikolai Ejov, nimeni altul decât şeful Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne (NKVD). În acelaşi an, Ejov este arestat şi executat la ordinele lui Stalin, iar Beria este astfel răsplătit pentru loialitatea sa. Conform unei versiuni a istoricilor ruşi, se pare că Beria în persoană l-a strangulat pe Ejov…

Stalin a observat din prima clipă caracterul şi cruzimea compatriotului său, aşa că l-a folosit drept instrumentul său favorit de epurare a partidului de elementele care-i păreau suspecte. Beria era în culmea fericirii, văzând în acest rol o oportunitate perfectă de a elimina bolşevicii din vechea gardă care-i fuseseră odinioară rivali pe linie politică.

Dar rolul său malefic nu s-a limitat la doar la eliminarea comuniştilor incomozi. Beria a fost cel care a întocmit şi supervizat construirea cumplitelor lagăre de exterminare din perioada comunistă, cunoscute sub denumirea de gulaguri. El şi şeful său Stalin au fost aceia care au pus la punct diabolicul sistem care doar în Rusia şi republicile învecinate a dus la moartea a zeci de milioane de oameni nevinovaţi. Nici măcar genocidul coordonat de Mao împotriva propriului popor nu a numărat atâtea victime câte au ucis cei doi călăi care deţineau puterea în Kremlin.

Beria nu a arătat îngăduinţă nici faţă de cei din subordinea sa, trimiţând astfel la moarte peste 500 de agenţi NKVD şi 30.000 de soldaţi şi ofiţeri ai Armatei Roşii.

Perioada de teroare a regimului celor doi este caracterizată cum nu se poate mai bine de o mostră de umor negru rusesc din acea perioadă (umor negru care te putea trimite în gulag instantaneu, dacă erai auzit şi denunţat):

“Odată, în timpul unei vizite a lui Stalin la o uzină din Urali, dictatorul a observat că-i lipsea pipa după baia de mulţime printre muncitori. L-a sunat din birou pe Beria şi i-a transmis scurt:
-Lavrenti, pipa mea a dispărut după ce m-am întâlnit cu muncitorii.
-Am înţeles, tovarăşe Iosif Visarionovici. Voi lua imediat măsurile cuvenite.
Zece minute mai târziu, Stalin caută un dosar într-un sertar şi descoperă acolo pipa, pe care tot el o uitase. Distrat şi amuzat, dictatorul îl sună pe Beria:
-Lavrenti, mi-am găsit pipa, o uitasem în sertar…
-Ce păcat, tovarăşe Stalin, tocmai acum când absolut toţi au recunoscut că au furat-o, încheia Beria, în stilul său cunoscut”.

În afară de campaniile sale interne, soldate cu milioane de crime, Beria a pus bazele unui sistem de spionaj internaţional extrem de eficient, axat pe culegerea de informaţii din ţările occidentale. În acest scop nu s-a ferit de la nicio metodă disponibilă, de la asasinate până la corupere cu orice preţ. Tot el este cel care a ordonat masacrul celor peste 15.000 de ofiţeri polonezi de la Katyn, după care a pus bazele partidului comunist din Cehoslovacia. Când l-a întâlnit pe preşedintele american Franklin Delano Roosevelt, Stalin i l-a prezentat pe Beria astfel: “Ăsta-i Himmler-ul meu! Mult mai dur decât cel al naziştilor”.

În februarie 1941, a devenit vicepreşedinte al Consiliului Comisarilor Poporului. Izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial nu-l sperie deloc; din contră, Beria devine un membru marcant al Comitetului de Apărare a Ţării, de unde controla securitatea internă a Uniunii Sovietice. La sfârşitul conflagraţiei mondiale, primeşte gradul de mareşal, cu toate că nu călcase în viaţa lui pe Frontul de Est şi nu participase la vreo acţiune militară. Când elita Partidului Comunist s-a reorganizat sub forma Comitetului Central, în anul 1952, Beria şi-a păstrat toate prerogativele şi funcţiile. Era faimos şi temut, în egală măsură, pentru modul în care îşi îndeplinea obiectivele fără să ţină seama de costuri (a se citi “număr de victime”…). Stalin a continuat să-i încredinţeze funcţii şi obiective importante, incluzând proiectul primelor bombe atomice construite în URSS.

După bombardarea Hiroshimei, Stalin, speriat de avansul militar al americanilor, i-a dat un ultimatum lui Beria, cerându-i ca în cel mult 5 ani Uniunea Sovietică să aibă propriile bombe nucleare. Beria s-a simţit pentru prima dată în pericol, dar a făcut astfel încât, cu ajutorul oamenilor capabili din serviciile secrete pe care îi cunoştea, să îndeplinească ordinul tartorului suprem. După eforturi considerabile, spionii sovietici au furat planurile bombei atomice de la americani, astfel încât după 4 ani, nu 5 cât ceruse Stalin, Uniunea Sovietică avea deja arme nucleare.

Demonul sexual

Ca şi cum nu ar fi îngrozit milioane de oameni care-l ştiau ca pe un monstru însetat de sânge, diabolicul personaj mai avea o latură abominabilă. Aceea de obsedat sexual cu accente de sadism. Şi ce poate fi mai periculos decât ca şeful poliţiei secrete din cel mai cumplit regim politic din lume (o superputere, de altfel), să fie un prădător sexual capabil să atace aproape orice femeie, fără să se teamă de vreo pedeapsă?

De-abia în anul 2002 au ieşit la iveală toate detaliile asupra naturii sale de obsedat sexual periculos. Din ordinul său, coloneii NKVD R.S. Sarkisov şi V. Naradaia răpeau tinere fete în Moscova, după care i le aduceau. Odată ajunse în vila sa somptuoasă, Beria le viola, după care le arunca în stradă. Nu înainte de a le da câte un buchet de flori…

La începutul carierei, biroul său era izolat fonic, pentru ca nimeni să nu audă ţipetele femeilor siluite.

Multor femei le promitea că, dacă-i cedează, le va elibera rudele arestate în gulaguri..Este notoriu cazul în care Beria a luat cu el o cunoscută actriţă a vremii, sub pretextul unei reprezentaţii artistice la CC. În loc de aceasta, monstrul a dus-o la vila sa, unde i-a promis că-i va elibera tatăl şi bunica din gulag, dacă-i va ceda. Beria ştia deja că rudele femeii fuseseră executate cu luni în urmă. Familia şi apropiaţii lui Beria au negat mereu acuzaţiile aduse acestuia, susţinând că Beria, prin natura activităţilor sale, lucra zi şi noapte, prin urmare nu ar fi avut timp de femei…

Nici tovarăşii nu l-au mai suportat…

Steaua sa însângerată avea să apună tocmai când se aştepta mai puţin. După moartea lui Stalin, în martie 1953, Beria a devenit prim vicepremier al URSS, ulşul dintre cei care conduceau ţara, alături de Gheorghi Malenkov (prim-ministru), Viaceslav Molotov şi Nikita Hruşciov (secretar al Partidului Comunist al URSS). În afară de această funcţie, mai era şi Ministrul Afacerilor Interne. Pe baza ultimei sale poziţii, Beria vroia să-i urmeze lui Stalin ca dictator absolut. Nu i-a reuşit deloc.

Conştienţi de periculozitatea unui astfel de individ în conducerea URSS, ceilalţi memebri ai conducerii au complotat împotriva lui. Alianţa a avut succesul scontat. Mulţi dintre subordonaţii lui Beria nu-l mai suportau. În luna iulie a anului 1953, cel mai temut om din URSS – şi nu numai -, este arestat precum un om rând, în urma unei lovituri de stat desăvărşită de Hruşciov şi mareşalul Jukov, nimeni altul decât artizanul victoriei sovieticilor din războiul mondial de curând încheiat.

Beria este arestat sub acuzaţii false conform cărora ar fi fost un agent al imperialiştilor britanici, vinovat de activităţi contra partidului şi statului. Este condamnat la moarte alături de 6 dintre subordonaţii săi loiali. În aceeaşi lună iulie, Beria este împuşcat personal de către generalul Pavel Batiţki.

Sufletele a milioane de victime s-au simţit cumva mai uşurate, iar pentru cei rămaşi în viaţă, lumea înconjurătoare a început parcă să prindă culoare şi speranţă… De Nicu Pârlog – Descopera.ro