Mars impotriva "ISLAMIZARII" Europei

Danemarca: Mars impotriva “ISLAMIZARII” Europei (FOTO+VIDEO)

autor: FrontPress 01.04.2012

Peste 300 de persoane din mai multe ţări europene au participat sâmbătă în Danemarca la un marş de protest împotriva “islamizării” bătrânului continent. Demonstraţia din Aarhus a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor seriei de asasinate comise în Franţa de un imigrant algerian, simpatizant autodeclarat al Al-Qaeda.
Organizatorii acţiunii au fost membrii organizaţiei Liga de Apărare Daneză, creată după modelul unei mişcări populare similare din Marea Britanie, care a anunţat recent că se va transforma într-un partid politic “anti-islamist”. Printre invitaţii străini s-au numărat militanţi din Germania, Marea Britanie, Polonia, Norvegia şi Suedia, unii dintre aceştia afişând pe lângă drapelele naţionale şi steagul Israelului.
Scopul principal al întâlnirii internaţionale a fost, conform spuselor organizatorilor, crearea unei alianţe continentale împotriva grupărilor islamiste.
În discursurile rostite în faţa manifestanţilor, vorbitorii danezi şi invitaţii străini, au accentuat faptul că mişcările pe care le reprezintă nu sunt “rasiste” şi nici “antisemite” ci doar orientate împotriva “pericolului islamist”.
A existat şi o contrademonstraţie la care au participat peste 2.000 de imigranţi şi “antifascişti”. Circa 80 de stângişti au fost reţinuţi de poliţie când au încercat să atace marşul anti-islamist, care fusese aprobat de autorităţi. Sursa: FrontPress.ro

http://odorica.blogspot.com/

2 comentarii:

  1. Ma tem ca nu se mai poate face nimic, în ciuda arabilor pe care-i cunosc si iubesc si sunt prietenii mei si nu sunt islamisti...
    Prin 2050 se pare ca Ioropa va fi islamizata... Nu mai apuc eu zilele astea fericite!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu ma pricep. In Europa islamizata, zilele vor fi fericite?
    O seara frumoasa, Odorica

    RăspundețiȘtergere