Nationalistii germani, noua tinta a hackerilor Anonymus
Gruparea de hackeri stângişti Anonymous a făcut publice prin intermediul unui site mai multe informaţii confidenţiale, inclusiv date personale, aparţinând unor membri şi simpatizanţi ai mai multor organizaţii naţionaliste radicale din Germania.
Hackerii au lansat aşa numita Operaţiune Blitzkrieg şi au creat un nou portal de Internet unde au publicat liste cu persoane care au donat bani în contul Partidului Naţional-Democrat German (NPD), cea mai mare formaţiune naţionalistă din ţară, care funcţionează încă din 1964 şi are reprezentanţi în două parlamente regionale. Deasemenea au fost postate e-mailurile personale ale unor membri ai partidului, liste de contacte ale ziarului săptămânal “Junge Freiheit” dar şi date confidenţiale ale clienţilor unor magazine online cu produse identitare.
Unele dintre informaţiile publicate pe siteul amintit au fost deja făcute publice, cum ar fi adresele de e-mail ale membrilor NPD, acestea fiind publicate abuziv de ziarele germane în februarie 2011.
Site-ul, care a fost semnalat pentru prima dată în mass-media germană luni, a fost indisponibil de mai multe ori în cursul ultimelor zile, aparent din cauza numărului mare de vizitatori, informează ediţia electronică a revistei Der Spiegel.
Oficialii NPD a spus că vor examina informaţiile apărute pe internet şi că cel mai probabil vor da în judecată deţinătorii site-ului sau pe cei care au publicat astfel de date confidenţiale. Felix Krautkramer, unul dintre editorialiştii de la “Junge Freiheit”, a anunţat că publicaţia s-a adresat deja justiţiei pentru că fapta celor de la Anonyumus “constituie un act criminal”.
Gruparea stângistă Anonymous a intrat în atenţia publică la sfârşitul anului 2010 când a lansat o serie de atacuri informatice asupra unor companii cu rezonanţă în întreaga lume, precum MasterCard, Visa şi PayPal. Deasemenea au fost vizate şi adrese de internet guvernamentale din Siria.
Atacarea site-urilor naţionaliste de către hackeri anarhişti nu este un fapt ieşit din comun în Germania. În mai 2011, un grup autointitulat “No-Name Crew” a atacat 25 de adrese de internet care aparţineau NPD-ului, de unde au fost sustrase mai multe date cu caracter confidenţial. Conferinţa anuală a hackerilor stângişti din Germania, “Chaos Computer Club”, a încurajat atacarea site-urilor considerate ca aparţinând “extremei drepte”. Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu