Expoziţia Noduri Italiene de la Muzeul Naţional de Artă aduce vizual în prim-plan acel obiect de vestimentaţie care nu are rol de sine stătător în ansamblul unei ţinute. E acel ceva necesar, nu obligatoriu, care dă farmec aspectului personal. Accesoriul.
Cravată, eşarfă, papion. Aparent banal, accesoriul are rolul său: întregeşte şi, evident, oferă personalitate purtătorului. Leagă cumva componentele ţinutei, e liant între cămaşă şi acea parte fragilă estetic din anatomia modelului (despre gît e vorba).
Vârsta e cea care dă tonul purtării unuia sau altuia dintre accesorii. Vîrsta are preferinţele ei estetice. Nu ştiu dacă papionul se potriveşte tinerilor. Parcă-ar fi croit din resturile unor tăieri defectuoase de material ale unui croitor şi prost, şi zgîrcit, dar inspirat.
Cravata, ieşită oarecum din tipare, nu obligă prin geometria şi funcţionalitatea ei ca modelul să fie tînăr sau mai vârstnic. Exclusiv masculină are, prin excepţie, chiar purtători de gen feminin, cei drept, femele rebele.
Spre deosebire de cravată, eşarfa e unisex, în plus ea acoperă acele pliuri inestetice ale gîtului datorate vârstei. Au un farmec aparte, oricare ar fi vîrsta sau genul personajului şi motivul pentru care acesta poartă eşarfă. Ibrahim Rugova aprecia în mod deosebit eşarfa. Încolăcită în jurul gîtului, aceasta acoperea gulerul cămăşii, era deasupra vestei, dar sub haină, exact ca o bijuterie.
Mergeţi la Muzeul Naţional de Artă al României (aripa dinspre strada Ştirbei Vodă) şi veţi admira, de la modele vestimentare din vechime - Ludovic al XIV-lea (foto) - pînă la recente creaţii Gucci sau Yves Saint Lorent.
Pentru cei interesaţi sunt prezentate afişe, deasupra exponatelor, cu informaţii de documentare (scurt istoric, ani, nume, adrese de site-uri, etc).
Altfel, fotografii cu personaje publice din diverse perioade sunt expuse tocmai pentru a întării importanţa banalului accesoriu. Dintre aceştia: Marlene Dietrich, Fred Astaire, Malcolm X...
Observaţie: o doamnă din personalul muzeului vă urmează discret, şi nu ca un ghid care oferă informaţii vizitatorului, ci ca un simplu spectator. Probabil din motive de securitate a exponatelor. Unele obiecte sunt prezentate liber în afara vitrinelor de protecţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu