De sa cred?!

Candva...in nebunia cuminte a vietii mele si a timpului liber am jucat teatru!
Imi placea!
Ma enuziasma!
Ma regaseam!
Traiam!
Eram eu!

Unele din momentele extraodrdinare care s-au intamplat au fost:

....

Intr-un moment am scris asa ceva spus sub forma de monolog!

Imbracata in camasa alba. Cu parul pe spate. Desculta si pantaloni negri...am spus:

De ce sa cred?
In ce sa cred?
Sa cred!
Aud asta mereu.
Mereu, mereu.

Toti imi spuneti asta:
Crede.
In ce sa cred?
Intr-un Dumnezeu omniprezent
in viata mea?
Un Dumnezeu pe care nu-l simt,
nu-l vad,
nu-l aud???
De sa cred?
Pentru ca voi credeti?
Pentru ca voi,
va mintiti frumos ca puteti crede.
Ca aceasta imensa credinta
Va face buni si va da sens vietii?

Nu! Nu am nevoie de o astfel de credinta.
De o astfel de credinta care nu poarta nume.
Poarta un nume credinta voastra - Dumnezeu!
Dumnezeul asta despre care mereu vorbiti si
va chinuiti sa va autoconvingeti ca voi credeti in El,
pentru voi nici macar nu exista.

Va e frica de voi insiva.
Va e frica sa spuneti cine sunteti
sau
Sa cautati cine sunteti?

Dar..
Dar cine sunt eu...
Cine sunt eu?

Uitati-va la mine.
Cine sunt eu...
Eu..
Eu..
Eu..
Cine sunt?

Un om nebun, cu plete negre...
cu pistrui si
ochi profunzi caprui!!!

Nuuuuuuu!!!!

Daca v-as spune
aceste cuvinte
descripitive din minte
si despre mine,
nu as naste istoria vietii
nu ar sti
Dumnezeul in care trebuie sa cred
ca am fost.

Apoi...
de ce sa ma mint ca si voi?
de ce sa cred in ceva, in cineva
pe care nu-l simt...
Fara profunzime si sinceritate...
nu cred ca pot naste ceva durabil
intre mine si inima mea!!!

Cine sunt?
Ce vreau?
Vreau sa fiu vointa mea!
Da!
Am descoperit!
Vreau sa fiu vointa mea.
Vointa mea puternica...
Vointa mea colorata...
poate naste credinta,
poate naste sinceritatea,
poate naste putere,
poate naste alegere,
doar vointa mea...il poate
naste pe Dumnezeu...
in inima mea...
fara sa cred in EL si sa ma mint
ca asa exist si sunt!

Daca nu poti mai mult, si daca nu stii cine esti,
esti nepuntincios...
atunci nu-l baga pe Dumnezeu...
acest imens personaj...
in viata ta...si fa-l responsabil...
de ce gandesti si apoi crezi ca faci
pentru El...
Nu cred ca are nevoie
de ceva din partea ta...
Doar....te-a facut...
sau tu esti din maimuta...

Esti pe faza...
in fata eului tau...
fii sincer acum cu tine...
Esti maimuta evoluata sau
o creatie divina
in care te minti ca
poti crede...dar totusi sufletul e mut...
si imi ceri mie sa cred...


Ma gandesc...asa am debutat. Cu monologul asta compus de mine. Ce m-a facut sa scriu asta atunci nu stiu!
Dar stiu ca am transmis mesajul, odata ce am continuat sa mai joc...