scenarii in ciorna : lupta pierduta

►Bogdan Bărbieru ©
bogdanb.pingu@gmail.com
··Recunosc. Mă simt înfrânt. Am pierdut lupta. Lupta aia prin care îmi găseam un sens şi o speranţă de schimbare în ceea ce scriam, asemenea unui răzvrătit. Însă, ceea ce numesc unii răzvrătire, într-o ţară precum Canada, SUA sau Ger-mania este o atitudine, pur şi simplu, normală. Nu am dus vreodată – aşa cum mi s-a spus – o luptă împotriva unui sistem de non-valori în care şpaga, nepotismul, prostia şi alte acte de corupţie sunt ridicate la rang de regalitate. Nu. Nu, şi nu! Nu sunt răzvrătit. Văd altfel lu-crurile, gândesc altcum-va. Nu pot să accept multe mitocănii. Mă număr printre puţinii pe care răsfăţul milioa-nelor nu-i atrag, nu-i îmbată şi nici nu-i pot schimba. Mai cred, în schimb, în onoare şi patriotism, învăţând de la marele poet Grigore Vieru cum să-mi iubesc ţara – lucruri ce pentru mulţi înseamnă idioţe-nii. Dar ce naivitate m-a cuprins când am crezut că nu toată ţara a fost acaparată de întregul sistem de corupţie! Am scris despre acte de corupţie, abuzurile unor poliţişti, despre laşitatea şi comoditatea lor, sperând că celor care au căzut victime ale unui sistem ce presupune grosimea plicului – ci nu dreptatea, cum era normal – li se poate face o reparaţie morală. M-am trezit, fără să fiu vreo personalitate politică sau de orice alt fel, cu un dosar “servit” şi “fabricat” într-o secţie de poliţie braşoveană (Dacă credeaţi că doar în Argeş sunt “fabrici” în cadrul interniştilor, vă înşelaţi amarnic. Peste tot sunt, doar că nu-s la nivel macro.). Acuzatori – nişte persoane despre care am scris, comunişti înfocaţi şi care au dat note informative la Secu’; bine, o parte din ei. Un dosar “servit” la cerere probabil, pentru a fi folosit la intimidare, în care prezumţia la nevinovăţie s-a evaporat în înaltul unui cer noros. Şi, culmea!, acuzaţiile se referă la ameninţări (art.193 CP), nicidecum la negarea celor scrise. Şi ameninţări au existat, însă din partea lor. De genul “avem noi grijă de tine”, “te dăm pe mâna poliţiei“, plus altele din care rezultă că sunt puternic angrenaţi într-un “sistem de pile”. Am fost prins într-o anchetă în care cuvântul nevinovat (“not guilty”, pentru cunoscători) nu există. Ancheta nu s-a terminat. Din mai şi până acum. Ironic, mai ales la aflarea a ceea ce scriu, mi s-a acordat mai multă atenţie decât altor cazuri mult mai importante şi în timp ce în Braşov gloanţele aveau ţintă umană. Un caz mărunt în care probele lipsesc cu desăvârşire – din moment ce nu am făcut aşa ceva –, ba din contră – asta ca să vedeţi penibilitatea anchetatorilor –nici măcar nu pot dovedi (nici acuzatorii, nici anchetatorii) că am fost în localitate; pentru că n-am fost. Şi asta nu e tot. Deşi am putut demonstra ameninţările lor sau alte posibile infracţiuni d’ale petenţilor, ei n-au auzit de sesizarea din oficiu.

Recunosc: simt că am pierdut o luptă. Însă, nu numai eu am pierdut-o. Cu toţii, cei care mai credem în schimbarea în bine, ne putem declara înfrânţi. Sistemul nu poate fi înfrânt. Ca să pice, nicio revoluţie nu e de ajuns. E nevoie de trecerea timpului, de educarea progeniturilor în alt stil decât o fac cei ce conduc acum şi atunci se poate schimba ceva. Pentru mine faptul că am scris fără frică, fără să am vreun mogul în spate, că încă mai cred în onoare, în puterea adevărului, că am avut coaie să le-o scriu verde-n faţă s-a transformat într-o pierdere usturătoare. Între timp, mă retrag în palatul meu ca să-mi ling rănile. ■