De ce se cuvine sa-i multumim Lui Dumnezeu?
Pentru ca El este Imparatul veacurilor, El este Cel Preasfant si Nestricacios, Cel care tine in dreapta Sa toate cararile vietii omenesti, Cel de la care primim permanent binefaceri aratate si ascunse, Cel Caruia I se cuvine sa-I cantam slava in veci, Cel care a fost alaturi de noi inca de cand ne-am nascut, Cel ce ne-a chemat la viata, Cel ce ne-a aratat frumusetea lumii, Cel ce a deschis inaintea noastra cerul si pamantul ca pe o carte a vesnicei intelepciuni, Cel ce ne arata vesnicia in lucrurile pamantesti, Cel care ne este alaturi la fiecare pas al vietii, aducandu-ne bucurii nespuse. Noi suntem oaspetii Lui pe acest pamant, traind printre lucrurile Lui minunate: vantul bine inmiresmat, muntii care tind spre cer, apele ca niste oglinzi nemarginite in care se rasfrang aurul razelor si curgerea lina a norilor, intreaga fire plina de mangaiere, pasarile si dobitoacele care poarta pecetea iubirii Lui, Pamantul cu frumusetea cea degrab trecatoare care desteapta dorul de vesnicul Locas, cerul ca un potir albastru si adanc, in azurul caruia canta pasarile, unde putem asculta fosnetul linistitor al padurii si susurul dulce - glasuitor al apelor, roadele bine inmiresmate si dulci. Noi suntem oaspeti la praznicul vietii, bucurandu-ne de buna mireasma a lacramioarelor si a trandafirilor, de felurimea cea desfatata a roadelor si a semintelor, de stralucirea de giuvaer din roua diminetii, de surasul desteptarii scaldate in lumina, de frumusetea zidirii mainilor Lui. Dumnezeu este Cel care da mireasma florilor - tainica adiere de parfum, gingasa alcatuire de culori, Cel Care a incununeaza tarina cu aurul spicelor si cu azurul abastrelelor, iar sufletul cu bucuria vederii celor tainice, Cel Care trezeste la viata toata faptura, fiind Izvorul vietii si Biruitorul mortii. Se cuvine sa-I multumin pentru vaile si codrii in vesminte de nunta, mangaiate de lumina lunii si de cantecele, pentru ca a scos dintru intunecimile pamantului felurite culori, gusturi si miresme, pentru ca ne-a inconjurat cu mii si mii de fapturi, pentru ca ne indestuleaza cu dulceata pe noi cei ce ne gandim la El, pentru rugaciunile care prind viata, pentru frumusetea inserarii cand se asterne linistea aducand vremea odihnei si a somnului obstesc, palatele stralucitoare inchipuite de norii poleiti cu aurul amurgului care ne par a fi camara Lui. Trebuie sa-I multumim pentru stralucirea facliei focului Lui in sufletul nostru, pentru pacea si lumina care ne-o aduce, pentru ca desi suntem atat de mici si neinsemnati El ne ocroteste cu dreapta Sa cea iubitoare, avand necontenita purtare de grija, aducandu-ne in cale oameni iubitori si animale blande, bucurii ale inimii si fericirea de a trai El isi arata maretia prin suflarea furtunii, prin serpuirea fulgerelor orbitoare: vorbind prin fosnetul codrilor, purcederea tunetelor si ploii, prin susurul apelor, prin vuietul muntilor care scuipa foc. El scutura pamantul ca pe un vesmant si inalta pana la cer valurile marii. El este fulgerul ce lumineaza in sufletul nostru, aducandu-ne cele mai inalte visuri omenesti, setea noastra nepotolita dupa impartasirea cu Dumenezeu cel ce aprinde in noi un dor mai mare de cele ceresti decat de cele pamantesti, Cel ce face din noi fii ai luminii invesmantandu-ne cu cele mai gingase raze ale Lui, Cel ce zdrobeste puterea duhurilor intunericului si sorteste tot raul nimicirii. El este Cel ce face sa rodeasca arta pictorilor, inspiratia poetilor, gandirea savantilor. Cu puterea cunoasterii de sus patrund ei legile Lui, cat te mare este in operele lor, cat este de mare in omul pe care El l-a facut! El este Cel Ce lumineaza sufletul cu pace in vremea grelelor patimiri si scarbe, el trimite ajutor neasteptat El mangaie, El cerceteaza cu dragoste si mantuieste.El este Cel ce adumbreste sufletul cu pacea harului Sau atunci cand ne rugam Lui. El singur este Bun, pentru ca plineste cererea noastra pentru cele bune, pentru ca vegheaza necontenit asupra noastra, pentru ca tamaduieste neputintele si scarbele cu trecerea vindecatoare a timpului, pentru ca preschimba viata noastra cu faptele bunatatii, pentru ca pecetluieste cu negraita dulceata fiecare din poruncile Lui, pentru ca invie constiinta care s-a stins si intoarce la frumusetea cea dintai sufletele ce o pierd fara nadejdea de-a o mai dobandi. El este DRAGOSTE, iar « dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Mica este lauda mea pentru Tine Doamne caci stiu cum te slaveste firea. Am privit iarna cum, sub tacerea lunii, intreg pamantul Iti aduce tihnita rugaciune, invesmantat in haina alba, stralucind de nestematele zapezii. Am vazut cum se bucura de Tine soarele care rasare si-am auzit corurile pasarilor slavoslovind. Am auzit cum fosnesc codrii, canta vanturile si apele susura cu taina despre Tine, am a uzit cum Te propovaduiesc cetele luminatorilor prin miscarea pe care le-ai randuit-o, cu intelepciune pe nesfarsitele intinderi. Ce e lauda mea ! Firea este ascultatoare, iar eu nu sunt. Atata cat traiesc si vad dragostea Ta, ravnesc sa-Ti multumesc, sa ma rog Tie si sa strig: Slava Tie, Celui ce ne-ai aratat lumina! O, Preabuna si De-Viata-Facatoare Treime, primeste multumire pentru toate milele Tale si ne arata vrednici de binefacerile Tale ca, inmultind talantii care ne-au fost incredintati, sa intram in vesnica bucurie a Domnului nostru cantand cantare de biruinta: Aliluia !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Superb! Bravo!
RăspundețiȘtergerems frumos!
RăspundețiȘtergeref frumos. Imi place ca articolul este inchegat...ca este plin...:)
RăspundețiȘtergereSimion,
RăspundețiȘtergereE foarte frumos si foarte poetic. Si eu cred in El, dar nu stiu sa potrivesc asa frumos cuvintele pentru ca, recunosc, eu nu stiu sa-L descriu pe Dumnezeu.
Nu stiu cine, ce e si cum arata. De fapt cred ca aici avem cu totii aceeasi limita.
Moise L-a vazut sub forma de tufis in flacari. Doar Petrache Lupu de la Maglavit zicea ca L-a vazut si ca au avut si o conversatie, ceea ce ma-ndeamna sa cred, daca e adevarat, ca Petrache Lupu a fost mai vrednic sa-I cunoasca infatisarea decat Moise. Tu ce crezi?
Sfintii parinti ne spun ca pe Dumnezeu trebuie sa-l cautam in sufletul nostru. Nu stiu prea multe despre Petrache Lupu, stiu insa ca pentru a ajunge la cunostinta Lui Dumnezeu trebuie sa-i cunosti poruncile si sa le urmezi, iar poruncile toate se invart in jurul iubirii, deoarece Dumnezeu este iubire sau dragoste.
RăspundețiȘtergere<< Si într-adevãr totul culmineazã în dragoste, care constituie sinteza tuturor "virtutilor", a cãror esentã este Hristos. Eliberarea, prin rãbdare si sperantã, de "patimile" nerãbdãtoare si deznãdãjduite, permite agonisirea a ceea ce se cheamã apatheia, care nu este nepãsarea stoicã, ci libertatea, disponibilitatea interioarã de a participa la "dragostea nebunã" a lui Dumnezeu pentru fãpturile Sale. Simeon Noul Teolog spunea despre omul care se sfinteste cã devine "un sãrac plin de iubire frãteascã" (cf. Basile Krivocheine, În lumina lui Hristos, Sf. Simeon Noul Teolog, cap.1: "Un sãrac plin de iubire frãteascã", Editura Chevetogne, 1980, p.13-25.). Sãrac, pentru cã se leapãdã de functiile lui, de importanta lui socialã (sau ecleziasticã), de nevrozele si obsesiile sale, pentru cã se deschide în acelasi timp lui Dumnezeu si aproapelui, fãrã sã despartã rugãciunea de slujirea fratelui. El va putea atunci sã deosebeascã chipul celuilalt în spatele atâtor mãsti ale urâteniei si ale pãcatelor, asa cum face si Iisus în evanghelii. Si-i poate împãca pe cei ce se urãsc si ar vrea sã distrugã lumea.>>
Adica renunta la Eu. Foarte frumos explicat. Truda ta va da roade. Succes in misiunea pe care ti-ai asumat-o!
RăspundețiȘtergere