Secretul fericirii vesnice!

"Cel ce vrea sa afle adevarata odihna a sufletului sa lucreze smerita cugetare si va vedea ca in ea este toata bucuria si toata slava si toata odihna, precum in mandrie sunt toate cele impotriva."
De ce sunt de acord cu aceasta afirmatie? ei bine pentru ca am analizat-o cu atentie. Aceasta fraza a fost scrisa de un sfant filocalic (Dorotei). Acest sfant nu este singurul care afirma acest lucru. Intai de toate avem nevoie de smerita cugetare sau pe scurt trebuie sa fim smeriti. Inainte de ce? Inainte de infranare, inainte de frica lui Dumnezeu, care este inceputul intelepciunii, inainte de milostenie si credinta, prin care se curatesc pacatele. De ce? -pentru ca nici una dintre cele amintite nu se poate dobandi fara smerenie.
Cuvantul 'magic" prin care aratam ca suntem smeriti este 'iarta-ma'.
Suntem oameni cu slabiciuni, nu putem sa ne infranam, nu ne temem de Dumnezeu, nu suntem milostivi si nu credem suficient, dar smerit poate fi oricine.Smerenia nu cere un efort prea mare din partea ta, trebuie doar sa recunosti ca esti un nimic fara de Dumnezeu si toate vor curge de la sine. 'smerenia nu se manie si nu manie pe nimeni', orice necaz i s-ar intampla unui smerit, acesta nu se va putea mania pentru ca se va cerceta rapid pe sine si va descoperi ca merita sa i se intample acel necaz si va trece peste el fara suparari , ramanand in pace.
Interesant este cum imparte acest sfant mandria si smerenia. Aflam de la el ca exista doua tipuri de smerenie dupa cum exista doua tipuri de mandrie.
mandria de categoria I este atunci cand il clasificam pe cel de langa noi ca fiind nimic, iar noi ne credem superiori fata de el si sa recunoastem, suntem maestri la a face clasificari d'astea,la a fi carcotasi... A doua categorie se ajunge plecand de la aceasta si consta in insusirea tuturor ispravilor, si uita ca fara de ajutorul Lui Dumnezeu nu se misca un fir de par... La fel, dupa cum am spus mai inainte , smerenia este de doua tipuri: Prima categorie - cand ne consideram pe noi insine mai mici decat tot restul, Dar cam rar intalnesti in ziua de azi astfel de persoane... iar a doua categorie este aceea cand punem pe seama Lui Dumnezeu toate realizarile noastre... aici nu pot sa uit de bunica mea care la fiecare vorba spune "cu agiutoru' Lu' Dumnezeu am facut...". sau "Daca o sa-mi agiute Dumnezeu o sa...", aceasta este smerenia sfintilor.
Imi aduc aminte de o vorba a parintelui Arsenie de la Buda care spunea ca atunci cand spunem "iarta-ma" crapa dracul, toti dracii fug de la tine daca te smeresti. Toate le suporta dracul numai smerenia il sperie. Lui nu-i este frica de credinta pentru ca si el crede in Dumnezeu si cunoaste foarte bine slava Sa, nu-i este frica de post pentru ca el nu mananca niciodata, ceea ce il inspaimanta este Smerenia.
« Invatati de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima, si veti afla odihna sufletelor voastre » ne spune Mantuitorul.
'Nimic nu foloseste pe oameni mai mult ca taierea voii lor.'
Cine zice ca este mai mare decat celalalt nu se cunoaste pe sine. Este de trebuinta sa ne cercetam cu atentie pentru a lucra smerita cugetare.

Simion Dumitru

Ma intitulez Dumitru..., cu toate ca mi se mai spune si Mitica, Miticutz, Miticutza, Simion, Dumi sau Mi...

    o sa incerc ca in randurile urmatoare sa ma prezint cat mai succint...
    Ziua de 30 noiembrie 1987, a fost una de bucurie pentru parintii mei..., Dc? poi cum nu e sarbatorit Sf Andrei - zi deosebita si pentru mine pentru ca in aceasta zi am vazut pentru prima oara lumina, atat imi lipsea pentru ca Dragostea o aveam..., Imi pare rau ca nu ma cheama si Andrei...
    Inspre bucuria mea m-am nascut la tara - da sunt taran autentic si nu taran de la oras cum mai sunt unii in zilele noastre - intr-o familie destul de numeroasa - suntem cinci frati (eu penultimul si poate cel mai avantajat). Daca Berzunti de Bacau va spune ceva inseamna ca stiti cate ceva despre localitatea mea natala. Pentru mine aceasta reprezinta coltul de Rai de care ma pot bucura pe Pamant.
     Prima educatie am primit-o de la parintii mei si in special de la mama (tata era mai mult plecat). Ei mi-au format baza si ar trebui sa le fiu recunoscator pentru asta. Am fost invatat de mic sa merg la biserica, sa ma rog, sa scriu, sa citesc.

De la 1. eu in tinerete;))

    Am fost inzestrat cu o minte agera si in clasele 1-8 am fost primul din clasa. Colegii imi spuneau "domnul presedinte" sau "Eminescu" (Eminescu ma numesc si acum unii.  Nu stiu cum fac ei legatura dar...), asta probabil si din cauza ca am fost ales seful clasei in acesti ani si ii cam "capaceam" - da am fost un mic bataus in copilarie. Imi aduc aminte cu drag de anii petrecuti in scolile de la Berzunti, de invatatoare de profesori, de jocurile copilaresti, de colegii pe care rar ii mai intalnesc pentru ca majoritatea au plecat in tarile calde...

De la 1. eu in tinerete;))

    Am urmat apoi liceul la "Dimitrie Cantemir" sau Energetic din Onesti. Aici insa cu greu am reusit sa ma mentin in prima jumatate a clasei, poate datorita calitatii proaste a invatamantului de la Berzunti, insa cei patru ani au trecut repede si am fost surprins cand am luat BAC-ul cu o nota bunicica, fara prea mult efort. Cei patru ani au fost destul de dificili pentru mine, mai ales primii doi ani. Tot acest timp am facut naveta Berzunti-Onesti (pe o distanta de 35Km- si nu am avut statia la poarta), De ce zic ca primii doi ani au fost mai grei, poi m-am obisnuit mai greu cu elevii de acolo, erau cu totul diferiti fata de fostii colegi- si existau ca si la noi bisericute, ..., peste asta am trecut mai repede dar era foarte greu cu transportul pentru ca mergeam cu niste darapanaturi de autobuze in care vara mureai de cald si iarna de frig iar pe langa asta trebuia sa suporti si fumul si praful si desele defectiuni care apareau. Era destul de greu pentru ca in acesti ani nu mai erau navetisti elevi ci doar muncitori si nu prea aveai cu cine sa te iei cum se spune. În fiecare dimineata trebuia sa ma trezesc de la ora 4, o jumatate de ora ma pregateam (ma imbracam si mancam) iar pana la ora 5 trebuia sa ajung la autobuz - cam 20 min de mers pe jos - O ora dura pana sa ajungem la Onesti (o ora de chin pentru ca de multe ori stateam in picioare ingramadit printre oameni). Imi vine sa zambesc acum cand ma gandesc ce imbulzeala era la urcarea in autobuz - se facea moarte de om nu gluma. Ajungeam la scoala cu doua ore mai devreme de a incepe orele de curs, in acest timp imi faceam temele sau mai invatam cate ceva in clasa. Toate astea m-au calit pe langa munca de la tara de care acum am parte mai putin ( din pacate). Ceilalti doi ani au fost mai usori -as putea spune- pentru ca s-au bagat autobuze din ce in ce mai moderne de la ora 6-30, nu mai inghetam de frig, nu mai muream de cald si nu ma mai trezeam de la ora 4. Majoritatea colegilor sunt acum la facultate, si multi dintre ei au plecat cu burse in strainatate- bv lor.
     Eu am zis ca termin liceul si ma duc in armata ca voluntar - si am fost - am dat toate testele, eram admis. toate acestea se intamplau odata cu inscrierile la facultate. Eram bucuros ca fusesem admis si asteptam sa fiu chemat, insa am asteptat mult si bine un an de zile si nu m-au mai chemat - probabil asteptau ceva bani dar eu nu cunosteam mita asa ca am asteptat ca anul urmator sa ma inscriu la o facultate. Dar anul ala nu am stat degeaba am muncit din greu pt niste bani la sapat de fantani. Nu stiu daca ati vazut vreodata cum se sapa o fantana cu foreza manuala. ( daca n-ati vazut va explic eu - tre sa impingi, sa impingi si iar sa impingi de niste fiare, sa se umple sapa, apoi sa scoti sapa la suprafata trebuie sa dai la manivela pana iti ies ochii, apoi sapa trebuia descarcata cu lopata. Un an de zile am facut sala nu gluma. Dar a fost frumos, pentru ca am cunoscut o multime de familii -am stat la masa cu peste 100 de familii din judetul Bacau- un an de munca distractie si bautura la greu. Cea mai adanca fantana la care am sapat a avut 36  de metri. Nu cred ca multi ar fi intrat intr-o asemenea fantana ! Nu regret nici o secunda din acel an - a fost prea plin prea formativ pentru mine - m-a pregatit pentru viata.

   In 2007 am ajuns si eu printre daramaturi la Universitate "universitate tânără, dinamică şi racordată la exigenţele instituţiilor europene de învăţământ". Initial am vrut sa ma inscriu la facultatea de stiinte dar altii ma voiau inginer, si nu puteam sa ripostez prea mult pt ca nu stiam prea multe despre facultate...-daca stiam eu cata matematica se mananca aici ma duceam la litere- 

    Si iata-ma in 2010 la IPMI-sti, cand toate imi sunt aduse pe tava, fara efort din partea mea, numai sa devin ingineru' lu' peste.(da cine stie ce-mi rezerva viitorul). Oricum sunt multumit peste masura de situatia in care ma aflu- ceva mai bine de atat nu cred ca se putea...

     In concluzie -cine's io?-Un putregai, o mana de lut cu ochi care are mari sperante de la viata - un putregai care vrea desavarsire - 

  

Ce face "stresiunea" asta din noi

Am inceput sesiunea in forta, Joia trecuta am avut doua colocvii unul dupa altul, azi tocmai am terminat cu unul, iar maine urmeaza al patrulea. M-am stresat prea mult pentru examenul de azi, si am aflat ca nu a fost atat de dificil pe cat ma asteptam sa fie. Este vorba de Audit de mediu. Profa a incercat sa ne stoarca de orice neconformitate, insa la mine nu prea a gasit neconformitati asa ca a trebuit sa-mi dea nota buna. Am auzit ca ieri a fost ziua cea mai posomorata a anului, iar eu le-as adauga si pe zilele de azi si maine. Ieri n-am avut chef de nik , azi la fel si maine tot asacred ca o sa decurga ziua, da trecem noi si peste astea, cu mult optimism. Maine la Ingineria calitatii cred ca o sa se astepte profu la calitate maxima, dar de indata ce de acum incolo o sa ma apuc de invatat nu pot sti cat de bine ma voi prezenta la examen.
Urati-mi bafta!

Ce sa mai credem?

Dacă eşti în necunoştinţă de cauză mai bine taci, şi nu învăţa pe altul ceea ce nu este corect/adevărat. Sunt surprins să aud, în zilele noastre, de la unii „învăţaţi” lucruri false despre existenţa Lui Dumnezeu. Trebuie să ne fie clar că lumea aceasta trecătoare este materială, tangibilă, însă viaţa de apoi va fi veşnică şi se va desfăşura într-o lume imaterială.

Este extrem de adevărată expresia că există printre noi tineri bătrâni şi bătrâni tineri. Adică există acele persoane care încă din copilărie deţin Harul înţelepciunii, cunosc foarte bine tainele credinţei dar există şi bătrâni care în acest domeniu au rămas copii, cărora le lipseşte cu desăvârşire cunoştinţa de Dumnezeu. Iar dintre aceştia se găsesc câte unii care, deşi nu cunosc învăţătura creştină, spun cu glas tare că nu există Dumnezeu, asta pentru că nu vor să se supună Stăpânului adevărat. Ei se cred dumnezei, sunt mândri exact ca şi diavolul şi se vor duce în locul pregătit acestuia. Dar noi suntem nişte dumnezei mai mici, noi suntem dumnezei creaţi de Dumnezeu, Care este necreat şi am fost puşi stăpânitori peste întreaga lume văzută. Noi suntem legătura dintre Dumnezeu şi creaţie. Printre creştini mai sunt mulţi alţii care cred cu adevărat în Dumnezeu, însă aceştia sunt mai limitaţi în cunoaştere şi rămân cu învăţătura primită la grădiniţă şi spun aceştia că există viaţă după moarte, că există Rai şi Iad, că Raiul ar fi plin de râuri cu lapte şi miere, cu tot felul de flori şi altele asemenea şi este pregătit celor care cred în Dumnezeu şi ascultă de poruncile Lui, iar Iadul, spun ei, este acel loc întunecat cu foc şi cazane de smoală pregătit diavolilor şi celor ce iau urmat sfaturile pe lumea aceasta.

Aceasta nu este o credinţă neapărat rătăcită, ci o credinţă naivă. Ei bine treaba nu stă tocmai aşa. Trebuie să uităm de cazane de smoală de foc de râuri cu lapte şi miere. Dacă lumea viitoare este una nematerială, ce să caute toate acestea acolo? Iată cum se poate explica totuşi în cuvinte Raiul şi Iadul. Raiul este acea bucurie de vieţuire în preajma Lui Dumnezeu, a sfinţilor şi îngerilor Săi, ceea ce e de nedescris, locul unde vom face lucrurile pentru care am fost creaţi, îi vom aduce slavă Lui Dumnezeu, iar Iadul este acea tristeţe de a fi departe de Creator, durere de nedescris iarăşi. Sufletul nostru sau conştiinţa cum îi spun unii se va bucura de unul dintre aceste locuri. Credinţa noastră nu ne opreşte să studiem ci din contră ne îndeamnă la aceasta pentru a ajunge la cunoştinţa adevărată, Dumnezeu nu se opune progresului tehnic,nu, ci se opune utilizării neraţionale a lucrurilor descoperite. Toate virtuţile nu le-a lăsat Dumnezeu la întâmplare, toate se leagă între ele şi nu poate exista una fără de cealaltă.

Curiozitati

Poate unii dintre voi stiu deja CA:
    Oamenii nu-si pot linge  coatele.
    Un crocodil  nu poate scoate limba.
    Inima unei crevete este " gazduita " in cap
    Un studiu asupra 200 000 struti, timp  de mai bine de 80 ani, nu arata nici un caz unde s-ar fi vazut vreun strut ascuns cu capul in nisip.
   Porcii nu sunt capabili fizic sa priveasca cerul.
   Daca stranutati prea tare, va puteti rupe o coasta.
   Daca incercati sa va retineti un stranut, puteti cauza spargerea unei vene in creier sau in ceafa si sa muriti.
   Daca, din forta, tineti ochii deschisi in timp ce stranutati, ar putea sa iasa din orbite.
   Sobolanii se inmultesc atat de repede  incat in 18 luni, un cuplu de sobolani poate avea  mai mult de un milion de descendenti.
   Bricheta a fost inventata inaintea chibriturilor.
35% din cei care se folosesc de anunturile matrimoniale sunt deja casatoriti.
   In lumea intreaga, 23% din problemele  aparatelor xerox sunt cauzate de catre cei care se aseaza pe aparat pentru a-si fotografia posteriorul.
   Pe durata medie de viata, o persoana care doarme poate inghiti 70 insecte si 10 paianjeni.
   Ca si amprentele digitale, amprenta limbii este diferita la fiecare persoana.
 ...  si ca 75% dintre cei care citesc acest mesaj au incercat sa isi linga coatele.
Atentie la stranut, mai ales ca acum suntem invadati de fel de fel de virusuri si fi-ti sinceri: a-ti incercat sa va linge-ti coatele?

Nu-L iubim pe Dumnezeu!

       Nu este necesar să-i spunem asta în faţă, deşi unii mai fac şi excepţii… De ce zic că nu-L iubim ? Păi câte nu facem noi pentru o persoanâ iubită?...,facem orice numai să-i fie bine, nu contează prin ce sacrificii. In primul rând încercăm să nu o supărăm şi apoi să-i facem bine, să o facem fericită. Şi unii dintre noi chiar reuşesc să aducă fericirea în viaţa persoanei iubite.

      Pretindem că suntem copii ai Lui Dumnezeu şi că suntem dintre aceia care-i cunosc învăţătura. Faptul că el ne iubeşte, este ştiut, pentru că vedem că ne ţine încă pe Pământ lăsându-ne să ne bucurăm de toate bunătăţile, create special pentru noi. El ne iubeşte ca un tată adevărat, însă noi ce facem în schimbul nemărginitei Lui iubiri?... Ne purtăm ca nişte copii neascultători, ne cerem partea de moştenire şi fugim departe de El cheltuind-o în desfătări, iar pe El îl uităm complet , sau din contră aducem mereu vorba de El , însă cum? -în tot felul de înjurături ( mai ales poporul nostru ) de parcă, înjuratul ar fi un job indispensabil. Şi într-adevar este un job, dar care ne duce spre Iad, pentru ca astfel îl jignim pe Dumnezeu. Cu toate acestea iubirea Lui pentru noi nu scade, insă din dreptate ne trimite departe de El, pentru că noi înşine alegem acest lucru – să trăim departe de El aici pe Pămănt… şi cum să fim acolo alături de El dacă aici toată viaţa noastră L-am hulit.
     Dumnezeu ne iubeşte însă nu obligă pe nimeni , (tot din iubire), să-L iubească. De aceea unii dintre noi Îl neagă toată viaţa şi doresc ca în viaţa viitoare să fie alături de el însă asta e imposibil. Şi ce anume ar trebui să facem pentru a ne arăta dragostea faţă de Dumnezeu ? Nu putem să afirmăm că îl Iubim pe Dumnezeu atâta timp cât ne urâm semenii.Este necesar să ne iubim mai întâi aproapele şi abia mai apoi o sa ajungem la dragostea de Dumnezeu, pentru că El nu este ceva palpabil. După ce eşti împăcat cu toată lumea, trebuie să te rogi, iar rugaciunea trebuie să fie personalizată, şi din inimă, pentru că rugăciunea este vorbirea cu Dumnezeu, iar El vrea să vorbească cu noi. În rugăciune este bine ca mai întâi să mulţumim, şi apoi să cerem. Cel mai bine vorbeşti cu Dumnezeu în casa Sa, în Biserică, pentru că rugăciunea Bisericii este mult mai puternică decât cea personală, căci aşa ne spune Domnul: Unde sunt două persoane adunate în numele Lui este şi el între ei.. E nevoie de mai multă dragoste de Dumnezeu.

Falsa credinta si deznadejdea

       Bun gasit si "La multi ani" tuturor! Imi pare bine sa fiu iar printre voi dupa o scurta, dar foarte frumoasa vacanta. Mai jos o sa vorbesc despre falsa credinta si deznadejde. 

      

      Imi pare nespus de rau sa-i aud pe unii „credinciosi” spunand unele ca acestea :  „La ce bun să mai trăiesc? Nimic din ce am dorit nu s-a împlinit. Și nu am dorit bani sau chestii superficiale. La ce bun să mai trăiesc dacă după atâta amar de ani necredința încă e puternică și îmi pare că orice aș face nu o pot alunga. La ce bun să mai trăiesc dacă viața mea duce spre iad și nu pre rai. La ce bun să mai trăiesc dacă totul se năruie, dacă sufăr atât de mult. Am obosit de viață! Am obosit de chinul ăsta! Au fost și vremuri bune recunosc, dar anul ăsta a fost teribil de greu pentru mine, m-a zdrobit pur și simplu; ca sub o stâncă mare și grea. Și nu pot face nimic acolo sub stâncă, decât să mă revolt și să simt că toate eforturile mele de o viață, rugăciunile, faptele bune, mersul la biserică duminica, spovedit și restul nu a contat deloc. Unii din jurul meu au deja șaizeci de ani de necredință, alții treizeci și eu, care cândva am fost numită de o PERSOANĂ CREDINCIOASĂ, apostolul familiei, nu pot face nimic pentru ei, dimpotrivă, cu fiecare pas pe care îl fac spre Dumnezeu ei se depărtează mai mult de El. De exemplu, dacă vreau să fac ceva bun ei înjură biserica și pe Dumnezeu și-mi spun că ar prefera să moară într-un șanț nespovediți. Viața mea duce spre iad, și nu mă oprește nimeni. Cui îi pasă de suferința mea? Și pe măsură ce sufăr mă umplu de amărăciune, de durere, de ranchiună și mă doare totul în sufletul meu.Deci? La ce bun să mai trăiesc chinul ăsta? Nu, nu am intenția să mă sinucid, nu vreau să mă condamn singură la iad, dar nu știu câtă suferință va mai răbda inima mea deja slăbită de la atâta DURERE!NU POT SĂ FIU OPTIMISTĂ! CUM AȘ PUTEA? MĂ UIT LA FAMILIA MEA CARE E ÎN NECREDINȚĂ DE ATÂTA AMAR DE ANI ȘI URLU. ȘI DACĂ VOR MURI AȘA NESPOVEDIȚI ȘI NEÎMPĂRTĂȘIȚI ȘI EU VOI MURI ODATĂ CU EI ȘI ÎMI PARE CĂ LACRIMILE MELE, CĂ RUGACIUNILE MELE NU-L POT CONVINGE PE DUMNEZEU SĂ-I ÎNTOARCĂ LA CREDINȚĂ, LA EL. ȘI MĂ DOARE CĂ NU CUNOSC ȘI EU CE MINUNAT E SĂ FII CU DOMNUL. CĂ VIAȚA LOR E SĂRĂCITĂ DE O LUMINĂ ATÂT DE BUNĂ.”

      Auzind astfel de vorbe nu crezi ca sunt spuse de o persoana credincioasa, si intr-adevar asa este, chiar daca aceasta se autonumeste credincioasa sau chiar crede ca este „apostolul familiei”. Dragii mei daca inca mai aveti atatea griji inseamna ca nu-L lasati pe Dumnezeu sa lucreze ci luati voi o sarcina atat de grea. Nu este bine asa. Trebuie sa-L lasam pe Dumnezeu sa-si faca treaba. Intr-adevar poti avea astfel de preocupari daca nu-L cunosti inca pe Dumnezeu.

      Când Il întâlnesti  și crezi că este Dumnezeu și că Dumnezeu este Iubire te lepezi de toate revoltele si impotrivirile si Ii lasi Lui sarcina care i se cuvine pentru ca nimic din ce avem nu este al nostru ,ci ne este dat imprumut in aceasta viata. Odata ce-L vom cunoaste vom face doar voia sa fara sa deznadajduim. Ii vom incredinta lui orice gand din mintea noastra si astfel ne vom face viata mult mai usoara. Noi trebuie sa avem grija de mantuirea noastra si sa nu ne mai incarcam si cu alte misiuni pentru ca nici noi nu ne vom mantui nici altii prin noi. Odata ce tu nu ai aflat linistea nu ai cum sa-l faci pe altul sa ajunga la linistire. Mai inai de toate trebuie sa fim smeriti, si sa ne fie clar ca Dumnezeu lucreaza pentru mantuirea noastra si nu este o slujnica a a viselor si dorintelor noastre, chiar de ar avea valoare spirituala acestea. Cand vom ajunge sa nu ne mai impotrivim celui rau vom avea iubirea adevarata si increderea in lucrarea lui Dumnezeu.

      Iata cum ne invata un parinte cu viata sfanta (Teofil Paraian) sa traim in viata aceasta pentru a fi placuti Lui Dumnezeu si pentru a ajunge la cunostinta adevarata si la pace sufleteasca: Mai intai ne spune ca trebuie sa mergem in duminici si sarbatori in „raiul cel de pe pamant,  in Tinda Raiului, In Casa Lui Dumnezeu” , la BISERICA, apoi sa vorbim cu Dumnezeu in fiecare zi la rugaciunile de dimineata, din timpul mesei si de seara, iar in timpul zilei sa avem in minte rugaciunea „Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu , milueste-ma pe mine pacatosul.”- o rugaciune scurta si de mare folos duhovnicesc si sa tinem posturile de peste an sa citim cate doua capitole din noul testament in fiecare zi si ne vom  mantui. Amin.

Sarbatorile vin!

Iata si mult asteptata vacanta!
Timp de doua saptamani
o sa-mi scot din minte facultate , blogareala , mess
‘Progress’…
Imi pregatesc frumusel bagajelul si evadez din lumea aceasta care parca soarbe din seva vietii mele…, ma indrept spre raiul meu pamantesc spre locul care-mi trezeste atatea amintiri placute, nu ca nu as fi fost de mult pe acassa , dar gandul ca voi sta mai mult acolo ma bucura  si stiu ca ma voi incarca cu energie pentru o noua sesiune.

Sa respiri un aer curat timp de doua saptamani e ceva de dorit, la fel si sa simti caldura familiei , sa vezi satul in sarbatoare.
Oo da sarbatoare… pentru mine sarbatorile de iarna sunt un prilej de bucurie intensa, asta poate datorita obiceiurilor frumoase de la noi de la Berzunti, …de abia astept sa primesc colindatorii, capra ursul, jianul, sa ma intalnesc cu toate neamurile…., sa vad ca toata lumea e fericita…
Ninsoarea imi da prilejul de ami satisface pofta de ski.
Vreau sa ma bucur in aceasta vacanta de fiecare secunda , sa traiesc din plin, sa simt adevarata iubire a Lui Dumnezeu.
Pana la urmatoarea intalnire va doresc numai bine!

Demisionez din postura de adult!

Am observat ca se poarta poeziile pe acest blog asa ca m-am gandit sa vin si eu cu o poezie in care ma regasesc si cred ca o sa placa multora. poezia e scrisa de Radu Iftinoiu
 si se intituleaza Demisie. Eu unul vreau sa fiu din nou copil insa doar copil cu sufletul. Stiu ca aceasta se poate realiza insa nu cu putin efort. Daca va place poezia puteti vizita situl domnului Iftinoiu la adresa www.popasduhovnicesc.ro pentru a citi mai multe.

Subsemnatul Dan Stresatu, vă aduc la cunoştinţă
O intenţie mai veche, o teribilă dorinţă,
De a-mi da, irevocabil, azi, demisia deplin
Din menirea şi din rangul de adult, ce îl deţin

Funcţia pe care astăzi subsemnatul o ocupă,
Mi se pare prea stresantă, vrednică de prima grupă;
De când sunt adult, spun sincer, nu mai am în suflet tihnă,
Nu mai am nici timp, nici pace, nici astâmpăr, nici odihnă.

După ce analizat-am cum mă aflu de o vreme,
Situaţia stresantă, nesfârşitele probleme,
Ce mi le oferă zilnic împovărătorul rang,
Hotărât sunt ca dintr-însul eu acum să mă retrag

Şi voiesc, cu insistenţă, să preiau, dar mintenaş,
Atribuţiile simple ale unui copilaş,
Ce le-ndeplineam odată cu atâta iscusinţă
Şi la care renunţat-am cu prea multă uşurinţă.

Vreau să desenez cu creta colorată, iar, pe stradă,
Sau să fac pe ulicioară un om mare de zăpadă;
Să nu-mi pese de adulţii care trec în mare grabă
Spre serviciu, sau spre piaţă, sau spre altă nouă treabă.

Vreau să merg cu trotineta "tituind" pe trotuare
Şi să nu mai stau în trafic enervat la semafoare;
Să nu mă intereseze, pentru anul următor,
Cât mai e asigurarea pentru vechiul meu motor;

Vreau să cred că,-n toată lumea, bombonelele Tic-tac
Sunt mai bune decât banii, care n-au pe dânşii mac;
Vreau să cred, precum odată, că e totul gratuit
Sau că nu-i mai scump eclerul decât băţul de chibrit.

Vreau să stau întins la umbra unui arbore stufos
Cu-n pahar de suc în mână, stând pe spate tacticos;
Să privesc la norii care nu voiesc să se oprească
Şi să-ntreb: De ce adulţii nu au timp să îi privească?

Vreau să mă întorc la vremea, când mă bucuram de viaţă
Şi-i sorbeam cu lăcomie minunata ei dulceaţă,
Când a mamei voce caldă mă chema de pe maidane
Să vin repede la masă, fără să mă plâng de foame.

M-am maturizat cam iute, m-a trezit de-odată mare;
Cred că e, cu siguranţă, un abuz şi-mi cer iertare!
Am ajuns să aflu, iată, de războaie şi de drame,
De justiţie coruptă, de copii murind de foame;

Am aflat de vrajbă, ură, prostituţie, avorturi,
Şi de mame criminale, de partaje şi divorţuri,
De ciudata şi parşiva educaţie atee,
De căsătorii de probă şi de droguri în licee;

Am aflat că sunt biserici, ce au clerici cam ciudaţi,
Unde se oficiază cununii între bărbaţi.
Am aflat că sunt în lume oameni fără Dumnezeu,
Ce-şi pun coarne, şi pecete, şi se-nchină celui rău.

Vreau să mă întorc la vremea, când făceam cu grijă tema
Şi la orice disciplină singur rezolvam problema;
Când citeam cu sârguinţă, zilnic, lecţiile toate
Şi nu aşteptam ca net-ul să îmi facă referate;

Vreau s-aud un cor de strană, să privesc trecând fanfare,
Şi nu televiziunea cu emisiuni bizare.
Nu mai vreau nici ştiri cu bombe, terorişti, scumpiri, reclame,
Violenţă, desfrânare şi căderi de avioane.

Vreau să mă întorc la vremea, când, copiii, din tot satul,
Nu ştiau ce este moda, nu ştiau ce e păcatul;
Când mămicile, în taină, le citeau din Sfânta Carte
Şi nu-şi adormeau copiii cu desene animate.

Vreau să cred din nou că omul e creat de Dumnezeu,
Cum m-a învăţat mămica, nu profesorul ateu;
Vreau să cred din nou că Moşul îmi aduce jucării,
Şi nu tata, cum aflat-am, mai târziu, de la copii.

Vă asigur că în cazul când voi fi, de-un oarecare,
Întrebat: Ce te vei face, când vei fi, copile, mare?
N-am să mă mai bâlbâi iară, încurcat, timid, umil,
Ci voi spune cu tărie: Vreau să fiu mereu copil!

Aşadar, vă spun din suflet, că vreau să retrogradez!
Şi-aţi aflat ce argumente am să demisionez
Din copleşitoarea treaptă de adult, ce o ocup
De atâţia ani în care, zilnic, am strigat heirup.

Ştiu că nu e cu putinţă să retrogradez total,
Să devin copil la suflet şi trupeşte, integral,
Însă fără doar şi poate, vreau în orice chip şi stil,
Ca de-acuma înainte să am suflet de copil.

www.popasduhovnicesc.ro

Cine este Dumnezeul tau!

Sunt curios sa aflu cum Il vedeti voi pe Dumnezeu, cat timp Ii acordati zilnic,si prin ce metode comunicati cu El. Astept raspunsurile In comentarii sau pe adresa mea de mail : simion.dumitru@yahoo.com, apoi o sa postez si eu despre "relatia" mea cu Dumnezeu. Ma astept sa fiti cat mai sinceri. ...A ... si nu conteaza carei religii apartineti. Daca sunteti de alta religie (EU SUNT ORTODOX) v-as ruga sa caracterizati un pic si religia voastra. Multumesc anticipat! Nu cred ca o sa va fie rusine cu Dumnezeul vostru..., nu-i asa?simion-desavarsire.blogspot.com

Vreau ce vrea Dumnezeu cu mine!

 

Am mai mult decât este nevoie ca să fiu fericit. Cum sunt, sunt împlinit, nu mai trebuie să am altceva în plus ca să mă împlinesc, sunt mulţumit cu cât este. Ştiu că alţii au mai mult, ştiu că alţii pot mai mult, mă bucur că pot ei şi ce nu pot eu. Nu vreau să am ceva ce nu pot avea. Vreau ce vrea Dumnezeu cu mine! Dacă Dumnezeu vrea să-mi dea ceva în plus, primesc cu recunoştinţă şi cu smerenie pentru că ştiu că nu merit mai mult ci tot ce-mi oferă Dumnezeu e din milă, iar nu pentru meritele mele. De asemenea, dacă Dumnezeu, vrea să-mi ia ceva,  o să accept fără să cârtesc, pentru că ştiu că tot ceea ce deţin reprezintă daruri ale Lui Dumnezeu, sau un împrumut făcut din milă pentru mine. De aceea voi putea spune şi eu : Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat , fie numele Domnului binecuvântat.   

Toată viaţa mea am încercat să întreprind, să cuceresc, să modelez realitatea dupa dorinţa proprie. Am reuşit să schimb câteva lucruri neînsemnate, dar multe altele au opus rezistenţă. Am învăţat din asta că trebuie să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine, că trebuie să-mi utilizez forţele pentru ceea ce stă în puterea mea.

Apoi m-am ridicat împotriva a tot ce nu-mi plăcea la cei din jur, încercând să le îndepărtez defectele, dar am învăţat că nu ceilalţi sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine prind rădăcină toate aceste lucruri. Prin ceea ce ceilalti trezesc în mine, ei mă descoperă în faţa mea. Deci, trebuie să le fiu recunoscător celor care fac să vibreze în mine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se nască în mine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţa îmi arată ce mai am încă de învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmez.

Daca eu sunt cauza problemelor mele, mi-am spus apoi, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de facut şi am început lupta cu mine însumi. Am căutat să pătrund în interiorul meu, să-mi combat imperfecţiunile, să-mi înlatur defectele, să schimb tot ce nu-mi plăcea în mine, tot ce nu corespundea idealului meu. Am învăţat din asta că există în mine lucruri pe care le pot ameliora, dar şi altele care îmi opun rezistenţă  şi pe care nu le pot învinge. 

La un moment dat m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi si chiar împotiva mea. Mi-a venit în gând să renunţ, să mă dau bătut şi să mă resemnez.

Am învăţat însă, că trebuie să mă accept pe mine însumi, că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Trebuie să mă accept în totalitate, neconditionat. Fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproşat celorlaţi şi nici nu mă mai tem de ei. Trebuie să-i accept şi să-i iubesc aşa cum sunt. Lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necajea, ci starea mea de spirit şi grijile pe care mi le făceam. Trebuie să o accept fără să o judec, fără nici o condiţie. Acum trebuie să trec de la liniştea împlinirii, la împlinirea liniştii.

Iată pe scurt paşii pe care i-am urmat până acum: La început am vrut să schimb lumea, apoi să-i schimb pe oameni, să mă schimb pe mine, nereuşind acestea am învăţat că trebuie să mă accept pe mine însumi, să-i accept pe ceilalţi aşa cum sunt, să accept lumea care este oglinda sufletului meu. Nu-mi mai rămâne de făcut de acum înainte, decât să împlinesc liniştea.

De ce se cuvine sa-i multumim Lui Dumnezeu?

  Pentru ca El este Imparatul veacurilor, El este Cel Preasfant si Nestricacios, Cel care tine in dreapta Sa toate cararile vietii omenesti, Cel de la care primim permanent binefaceri aratate si ascunse, Cel Caruia I se cuvine sa-I cantam slava in veci, Cel care a fost alaturi de noi inca de cand ne-am nascut, Cel  ce  ne-a  chemat  la  viata, Cel  ce  ne-a  aratat   frumusetea  lumii, Cel   ce   a deschis  inaintea noastra  cerul  si  pamantul  ca  pe  o  carte a  vesnicei  intelepciuni, Cel ce ne arata vesnicia in lucrurile pamantesti, Cel care ne este alaturi la  fiecare  pas  al  vietii,  aducandu-ne bucurii nespuse. Noi suntem oaspetii Lui pe acest pamant, traind printre lucrurile Lui minunate: vantul  bine  inmiresmat,  muntii  care  tind  spre  cer,  apele  ca  niste  oglinzi  nemarginite  in  care  se rasfrang  aurul  razelor  si  curgerea  lina  a norilor, intreaga  fire plina  de  mangaiere,  pasarile  si  dobitoacele care poarta  pecetea iubirii  Lui, Pamantul  cu  frumusetea  cea  degrab  trecatoare  care  desteapta  dorul  de  vesnicul  Locas, cerul  ca un  potir  albastru  si  adanc,  in  azurul  caruia  canta  pasarile, unde putem asculta  fosnetul  linistitor  al  padurii  si  susurul  dulce - glasuitor  al  apelor, roadele  bine  inmiresmate  si  dulci. Noi suntem oaspeti la praznicul vietii, bucurandu-ne de  buna  mireasma  a  lacramioarelor  si  a  trandafirilor, de felurimea  cea desfatata  a  roadelor  si  a  semintelor, de stralucirea  de giuvaer  din  roua  diminetii, de surasul  desteptarii  scaldate  in  lumina, de frumusetea  zidirii  mainilor  Lui. Dumnezeu este Cel care da  mireasma  florilor - tainica  adiere  de  parfum,  gingasa  alcatuire  de  culori,  Cel  Care  a  incununeaza  tarina  cu  aurul spicelor  si  cu  azurul  abastrelelor,  iar  sufletul  cu  bucuria  vederii  celor  tainice, Cel Care trezeste  la viata  toata  faptura, fiind Izvorul vietii si Biruitorul mortii. Se cuvine sa-I multumin pentru vaile si codrii in vesminte de nunta, mangaiate de lumina lunii si de cantecele, pentru ca  a  scos  dintru  intunecimile  pamantului  felurite  culori, gusturi  si  miresme, pentru  ca  ne-a  inconjurat  cu  mii  si  mii  de  fapturi, pentru ca ne indestuleaza cu dulceata pe noi cei ce ne gandim la El, pentru rugaciunile care prind viata, pentru frumusetea inserarii cand se asterne  linistea  aducand  vremea  odihnei  si  a somnului  obstesc,  palatele  stralucitoare inchipuite  de  norii  poleiti  cu  aurul  amurgului  care ne  par  a  fi  camara  Lui. Trebuie sa-I multumim pentru stralucirea facliei focului Lui in sufletul nostru, pentru pacea si lumina care ne-o aduce, pentru ca desi suntem atat de mici si neinsemnati El ne ocroteste cu dreapta Sa cea iubitoare, avand  necontenita purtare  de  grija, aducandu-ne in cale oameni iubitori si animale blande, bucurii ale inimii si fericirea de a trai El isi arata maretia prin suflarea  furtunii, prin serpuirea  fulgerelor  orbitoare:  vorbind prin  fosnetul  codrilor, purcederea  tunetelor  si  ploii, prin susurul apelor, prin vuietul  muntilor   care  scuipa  foc. El scutura  pamantul  ca  pe  un  vesmant si  inalta pana  la  cer  valurile  marii. El este fulgerul ce lumineaza in sufletul nostru, aducandu-ne cele mai  inalte  visuri  omenesti, setea  noastra  nepotolita  dupa  impartasirea  cu  Dumenezeu cel ce aprinde  in  noi  un  dor  mai  mare  de  cele  ceresti  decat  de  cele  pamantesti, Cel ce  face  din  noi  fii  ai  luminii  invesmantandu-ne  cu  cele  mai  gingase  raze  ale  Lui, Cel ce zdrobeste puterea  duhurilor  intunericului  si sorteste  tot  raul  nimicirii. El este Cel ce face  sa  rodeasca arta  pictorilor,  inspiratia  poetilor,  gandirea  savantilor. Cu  puterea  cunoasterii   de  sus  patrund  ei  legile  Lui, cat  te  mare  este  in  operele  lor,  cat  este  de  mare  in  omul  pe care  El  l-a  facut! El este Cel Ce lumineaza  sufletul  cu  pace  in vremea  grelelor  patimiri  si  scarbe, el trimite  ajutor  neasteptat El mangaie, El  cerceteaza  cu dragoste  si  mantuieste.El este Cel ce adumbreste  sufletul  cu  pacea  harului  Sau atunci cand ne rugam Lui. El singur este Bun, pentru ca plineste cererea  noastra  pentru  cele  bune, pentru ca vegheaza  necontenit  asupra  noastra, pentru ca tamaduieste  neputintele  si   scarbele  cu  trecerea  vindecatoare  a  timpului, pentru ca preschimba viata  noastra  cu  faptele   bunatatii, pentru ca pecetluieste  cu  negraita  dulceata  fiecare  din  poruncile  Lui, pentru ca invie constiinta care  s-a   stins  si  intoarce  la  frumusetea  cea  dintai  sufletele  ce  o  pierd  fara  nadejdea  de-a  o  mai  dobandi. El este DRAGOSTE, iar « dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Mica este lauda mea pentru Tine Doamne caci stiu  cum  te  slaveste  firea.  Am  privit  iarna  cum,  sub tacerea  lunii,  intreg  pamantul  Iti   aduce  tihnita  rugaciune,  invesmantat  in haina  alba,  stralucind  de  nestematele  zapezii.  Am  vazut  cum  se  bucura  de Tine  soarele  care  rasare  si-am  auzit  corurile  pasarilor  slavoslovind.  Am  auzit  cum  fosnesc  codrii,  canta  vanturile  si  apele  susura  cu  taina  despre  Tine,  am a uzit  cum  Te  propovaduiesc  cetele  luminatorilor  prin  miscarea  pe  care  le-ai  randuit-o,   cu  intelepciune  pe   nesfarsitele  intinderi. Ce  e  lauda  mea  !  Firea  este  ascultatoare,  iar  eu  nu  sunt.  Atata  cat  traiesc  si  vad dragostea  Ta,   ravnesc   sa-Ti  multumesc,  sa  ma  rog  Tie  si  sa   strig: Slava  Tie,  Celui ce ne-ai aratat lumina!  O,  Preabuna  si  De-Viata-Facatoare  Treime,  primeste  multumire  pentru  toate  milele  Tale  si  ne  arata  vrednici  de  binefacerile  Tale  ca,  inmultind  talantii  care  ne-au  fost  incredintati,   sa intram  in  vesnica  bucurie  a  Domnului  nostru  cantand  cantare  de  biruinta:  Aliluia !