CU CAPUL DE PERETI


 motto: ajunge o maciuca la un car de oale!

 Ca peretii si capetele sunt doua entitati dure, nu-i o noutate. Capetele sunt  vii, destepte, au vibratii inalte si genereaza idei cu miez... de bunaseama din moment ce apartin unor fiinte complexe. Peretii...!? Mdeh..., ca peretii... sunt  mari, orgoliosi, amorfi, cu vibratii joase si plini de viitorul moloz in care se  vor destructura... Ce pretentie poti sa ai de la niste bieti pereti? 
Iata insa ca uneori,  destinul  face ca un cap sa-ntalneasca un perete dar nu oricum, ci brusc si in viteza. Musai! Si-atunci stimati cititori apar o serie de vibratii noi. Dau la o parte varianta cu cucuiul si ma indrept direct catre ce se poate intampla mai rau. Ia sa vedem! 

Cand capul se izbeste de perete, acesta, care are o vibratie aproape  imperceptibila, va absorbi imediat in structura sa maruntele vibratii cauzate de impact, pe cand capul...eeei..., cu capul domnilor, e alta poveste, el vibreaza inalt, cu toata fiinta pe care o contine, minte si suflet laolalta si nu oricum, ci la  modul extrem.  Pentru o fractiune de secunda va parea ca sta lipit de perete, desi el minunatul, n-o sa-l atinga niciodata. Socul impactului se va rasfrange brutal asupra lui,  facandu-l sa vibreze din ce in ce mai intens, ca instantaneu, urmandu-si destinul  fractalic, implacabil, sa se dezagrege. Invariabil, se va sparge cu un pocnet sec, fie de perete, fie la impactul cu solul, dupa ce in prealabil  va mai zvacni o data, cu o vibratie scurta... 
Pai te pui cu peretii!? Pierderi  colaterale? Hmmm....! Ceva  praf de tencuiala si... niste urme de creier. 
Creierul e foarte bun pentru perete, macar un timp, cat ramane lipit de el.

Daca insa potriveala capului in perete, nu-i musai sa se-ntample imediat, iar capul si peretele au ragazul sa se apropie incet, sa-si armonizeze vibratiile - mai da rumane, mai lasa vecine! - si sa ajunga astfel la aceeasi lungime de unda, atunci ne vom putea bucura de un perete de turta dulce, ca in povestea cu Hansel si Gretel a fratilor Grimm.

3 comentarii:

  1. Poate exista pe undeva o complementaritate, oricat ar parea de contradictoriu.
    Ei, dar daca n-ar fi peretele in inertia lui, de unde ar sti capul cat de tare ii e carcasa?
    Cred ca peretele a inventat vorba: "e tare de cap" :) Ce-a zis peretele: "asta-i tare de cap, nu l-am dat gata din prima, si tocmai d-aia, tot la mine ajunge..." :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Chestia asta cu tare de cap.... uite ca nu m-am gandit. E foarte desteapta!
    Se lasa cu cucuie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Isteata treaba cu peretele,ajunge in final sa rezoneze cu creierul...

    RăspundețiȘtergere