Romanii din “secuime” cer demiterea a doi directori de la Ministerul Eudcatiei, acuzati de tradare nationala
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, o organizaţie care activează în “secuime”, solicită conducerii Ministerului Educaţiei din Bucureşti destituirea directorilor Direcţiei Minorităţi Szocs Domokos şi Szepsi Alexandru, în urma unui răspuns transmis de aceştia la o petiţie vizând folosireamanualului de Istoria secuilor în Harghita. Ambii sunt acuzaţi că servesc interesolor Budapestei.
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) protestează, într-un comunicat de presă transmis luni, faţă de un document emis de Direcţia Minorităţi a Ministerului Educaţiei Naţionale, mai exact faţă de răspunsul la petiţia unui cetăţean român din judeţul Harghita prin care se solicita “un punct de vedere privitor la folosirea manualului de Istoria secuilor în şcolile din judeţul Harghita”.
Potrivit sursei citate, în documentul semnat de directorul general Szocs Domokos şi directorul Szepsi Alexandru este menţionat faptul că, deşi “nu este considerat manual (…), Cartea de Istorie a Secuilor, care conţine pe copertă înscrisul îndrumător metodic şi manual recomandat elevilor din clasele a VI-a şi a VII-a, corespunde din punct de vedere ştiinţific şi realităţii istorice, unităţile şcolare care au introdus acest opţional au respectat procedura elaborată de Inspectoratele Şcolare Covasna şi Harghita pentru introducerea unei discipline opţionale şi că (…) prin conţinuturile dezvoltate în cadrul acestui opţional se urmăreşte atingerea idealului educaţional al şcolii româneşti, aşa cum prevede Legea Educaţiei Naţionale”.
“Conducerea FCRCHM protestează faţă de acest răspuns, care nu ţine cont de jignirile nepermise aduse românilor, de lezarea demnităţii româneşti şi a memoriei înaintaşilor noştri prin această însăilare pseudoştiinţifică numită Istoria Secuimii, aşa cum au fost aceste grave aspecte relevate de observaţiile pertinente ale istoricilor români şi de reprezentanţii societăţii civile româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi din întreaga ţară, arătându-se consecinţele grave, pe termen mediu şi lung, asupra convieţuirii interetnice din România dacă această ‘producţie’, izvorâtă din şovinism şi ură, are girul instruirii în şcolile din România”, se arată în comunicat.
De asemenea, FCRCHM consideră că “aşa-zisul” manual opţional de Istoria Secuimii “distorsionează şi eludează adevărul istoric”, cultivă lipsa de responsabilitate faţă de trecut, cu grave consecinţe pentru formarea viitoare a tinerilor maghiari şi buna convieţuire interetnică, reprezintând o provocare şi o jignire la adresa românilor.
Potrivit sursei citate, autorii manifestă o “crasă iresponsabilitate”, promovând în sistemul de învăţământ “maghiaro-secuiesc” educaţia în spirit “naţionalist-extremist” şi, în acelaşi timp, în spirit profund anti-românesc, bazat pe “denaturări, exagerări şi omisiuni”, care, în opinia FCRCHM, nu pot fi permise într-o ţară europeană, într-o lume a toleranţei şi respectului alterităţii, într-o Europă a onestităţii intelectuale.
“Având în vedere gravitatea şi consecinţele unei asemenea atitudini din partea unor înalţi funcţionari publici ai statului român, FCRCHM solicită conducerii Ministerului Educaţiei Naţionale destituirea imediată a domnilor Szocs Domokos şi Szepsi Alexandru şi comunicarea poziţiei oficiale a conducerii Ministerului Educaţiei Naţionale faţă de folosirea acestui «opţional» în şcolile din România şi dacă prin astfel de ‘manuale’ înţelege ministerul român să contribuie la ‘atingerea idealului educaţional al şcolii româneşti’, cum cu atâta cinism s-au exprimat cei doi oficiali ministeriabili”, se arată în comunicat.
Manualul despre istoria secuilor a fost lansat, în 18 septembrie 2012, la Miercurea Ciuc, în judeţul Harghita, iar ulterior şi la Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, informează Mediafax. Manualul a fost editat la iniţiativa consiliilor judeţene Covasna şi Harghita. Potrivit iniţiatorilor, acest manual alternativ este destinat în primul rând elevilor din clasele a VI-a şi a VII-a.
Corpul de Control al Ministerului Educaţiei anunţase că analizează, în urma unei sesizări, modul în care a fost realizată cartea de istorie a secuilor după care se predă în şcoli din Harghita.
Conducerea Centrului European de Studii Covasna-Harghita propunea eliminarea din şcoli a manualului alternativ “Istoria secuilor” şi pedepsirea celor care au susţinut, din banii publici, o astfel de “provocare jignitoare antiromânescă”.
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures (FCRCHM) s-a constituit în 27 mai 2005 având ca membri fondatori reprezentantii a 12 asociaţii româneşti. Potrivit Statului, organizaţia are ca scop asigurarea coordonării şi unităţii de acţiune a societăţii civile româneşti din judeţele unde maghiarii alcătuiesc majoritatea populaţiei, în vederea păstrării şi dezvoltării identităţii naţionale a românilor şi asigurării unei convieţuiri interetnice normale cu ceilalţi locuitori ai acestei zone, în interesul bunăstării generale şi a binelui public, în contextul integrării României în structurile europene. Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu