Toate trec ca floarea spulberata.
Vestejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tanar niciodata.
N-ai sa mai zvacnesti ca pan-acum
Inima racita prea devreme...
S-o pornesc din nou la drum
stamba luncii n-o sa ma mai cheme.
Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacara pornirii
Si pierdutul prospetimii har
Cu vioiul clocot al simtirii!
In dorinti incep zgarcit sa fiu,
Te-am trait sau te-am visat, doar, viata?
Parca pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineata.
Toti suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fragii frunzele desarte…
Binecuvantat sa fie, deci,
Ca traiesc si ca ma duc spre moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu