Lider nationalist german, tinta teroristilor islamisti
Poliţia din Germania a anunţat săptămâna trecută că a dejucat planurile de asasinare a unui membru marcant al partidului Pro NRW, o formaţiune naţionalistă din landul german Rhenania de Nord-Westfalia. Membrii formaţiunii au mai fost ameninţaţi cu moartea în trecut de islamişti pentru că aceştia au folosit caricaturi ale profetului Mahomed la mai multe demonstraţii de stradă împotriva construirii de moschei, acţiuni care nu de puţine ori au degenerat în violenţe între poliţişti şi imigranţii musulmani.
Autorităţile susţin că au arestat 4 membri ai sectei islamiste salafite pentru că aceştia plănuiau uciderea lui Markus Beisicht, liderul partidului regional. Doi dintre musulmani au fost ridicaţi din Leverkusen, unde se aflau pentru a monitoriza mişcările poloticianului naţionalist.
“Arestările dovedesc că autorităţile sunt vigilente şi iau foarte în serios ameninţările din partea extremiştilor salafiţi”, a declarat ministrul de interne din Rhenania de Nord-Westfalia, Ralf Jager, pentru Der Spiegel.
Publicaţia Bild a mai informat că unul dintre suspecţi a mai fost implicat într-un atentat terorist eşuat din gara principală din Bonn, din decembrie anul trecut.
Germania este una din ţările Uniunii Europene care găzduieşte un număr impresionant de musulmani, peste 4,5 milioane (dintre care 2,5 milioane de etnici turci), adică 5,5 de procente din totalul populaţiei. Sursa:FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu