Nu vrem sau nu ştim să acceptăm criticile

Am avut parte de curând de un nou episod care mi-a lăsat un gust amar şi mi-a mai întărit încă o dată concepţia că omul prin natura sa tinde să fie mereu defensiv. Chiar nu reuşesc să îmi dau seama de unde atâta scepticism şi de ce există mereu impresia că orice observaţie sau sfat, orice mică încercare de a corecta ceva anume la un om este de fapt o jignire, sau un atac la persoana respectivă. Nu orice critică este o răutate.

Nu mai înţeleg nici de ce ne ferim atât de mult de părerile celor care nu fac parte din cercul nostru de cunoscuţi. Un străin este cel care îţi oferă un feedback valoros pentru că este complet obiectiv. Cunoscuţii încearcă cel mai adesea să fie diplomaţi, să menajeze, la ei apare subiectivismul şi probabil de la ei auzi cam numai ceea ce vrei să auzi şi nimic mai mult. Rezultatul- chiar dacă greşeşti nu ai să îţi dai niciodată seama de adevărata dimensiune a erorii tale.

Să luăm exemplul unui blog. Postezi un articol oarecare şi le ceri mai mult sau mai puţin explicit şi altora altora opinia. Tinzi apoi să le răspunzi doar celor pe care îi cunoşti şi au avut curajul să vină cu un comentariu pe marginea celor spuse de tine. Pe restul celor care au criticat,dacă nu prea îţi convine ce au spus, îi etichetezi ca oameni care ar avea ceva cu o persoană, o firmă sau un proiect. Important de observat e că toată situaţia asta e caracteristică numai pentru blogosfera românească, pe scurt pentru .ro. E suficient să arunci o privire pe domenii din afară ca să vezi că oamenii aceia chiar ştiu că discutiile trebuie purtate obiectiv, cu patimă şi implicare dar fără a denigra persoanele care critică.

Pare tipic pentru bloggerul român şi pentru român în general ca atunci când cere în public feedback să se aştepte să sa fie pupat in fund sau ridicat în slăvi şi orice critică ce i se aduce devine deodată remarcă negativă. Iar acest lucru se întâmplă mai ales atunci când micile reproşuri sau păreri contrare vin de la persoane care nu fac parte din cercul de cunoscuţi. Astfel toate argumentele aduse devin păreri subiective, tot ceea ce spune “intrusul” pare negativ şi tendenţios, menit expres să jignească. În aşa situaţii răspunsul la critica tocmai primită devine motiv de manifestare a orgoliului, de invidie, de evaluare josnică a celui care critică, iar cei mai extremişti nu se sfiesc să ajungă la duşmănie.

Situaţia nu este caracteristică doar mediului online, căci şi în real life te întâlneşti des cu astfel de persoane hipersensibile atunci când vine vorba să fie criticate sau contrazise.

Nu neg că şi eu sunt dezamăgită, ba chiar demoralizată în momentul în care mi se spune că am greşit undeva sau atunci când sunt contrazisă. E normal să mă simt astfel dacă ştiu că într-adevăr am făcut tot ce a stat în puterea mea pentru a duce la capăt sarcina respectiva, când într-adevăr am crezut în cele ce le-am făcut sau le-am spus. Dacă însă am conştiinţa că am pornit de la baze şubrede îmi pierd orice drept de a mă supăra pe cel care îmi arată unde a intervenit eroarea. În primul caz continuarea constă în analizarea amănunţită a situaţiei pentru a vedea ce anume nu a mers conform planului, în timp ce în cazul al doilea, după ce îi mulţumesc celui care mi-a tras semnalul de alarmă, urmează corectarea erorii de care mă fac vinovată. Nu e pură teorie, eu chiar mă ghidez după principiul că orice critică este constructivă şi trebuie acceptată. Bineînţeles mă refer la acele critici fundamentate, nu la copilăriile aruncate de mulţi din răutate.

Să accepţi un reproş, să conştientizezi şi să recunoşti că eşti „certat” sau că ţi se face o observaţie pe bună dreptate nu este o umilire. Nu înseamnă că ţi-ai ştirbit orgoliul. Nu te face să cazi mai prejos decât cel care ţi-a arătat unde ai procedat nu tocmai bine. Omul nu se naşte atotştiutor, învaţă pe parcurs şi învaţă mai ales din greşeli. Dacă înţelegi asta atunci dai dovadă de maturitate şi de înţelepciune.

Nu ştim să acceptăm o critică dar nu ne dăm în lături de a-i critica pe alţii.

Cu această postare îmi închei şi scurta şi insignifianta activitate pe 100ro. Se vede că am încercat să intru într-un proiect care nu are nimic în comun cu opiniile, principiile şi planurile mele. Baftă multă tuturor şi să reuşiţi tot ceea ce vă propuneţi.
Şi ca ultimă precizare: Îmi cer scuze dacă am jignit sau supărat pe cineva.

8 comentarii:

  1. Nu e vorba de accepta un repros. Depinde cum este facuta. In cazul meu, o consider atac la persoana. Am gresit? sa imi spuna unde, cum... si corectez. Dar nu ma jigni... ca apoi sa ai pretentia sa iti vorbesc frumos.
    Imi stiu foarte bine nivelul. Am avut de-a face si cu academicieni si m-am descurcat si ma corecteaza - de fapt doar spune ca am scris nu stiu cum - cine? Un Anonim pe care il deranjeaza ca ma semnez DoarEu. Ok.
    Fiecare om are respect de sine. Eu nu-i pup picioarele acestui domn, care m-a urmarit si mi-a vorbit urat si pe blogul personal. Sa-l ierte Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aici ai dreptate. E foarte important si modul in care ti se aduce respectiva critica. Nu cred ca am spus pe undeva ca eu pup picioarele cuiva.
    Si nicioadat nu am sa fac asta. Imi pare rau daca din nou o postare de a mea este interpretata cu totul altfel decat a fost intentia mea.

    RăspundețiȘtergere
  3. DoarTU, adisparut articolul tau "jurnal de profa" cu tot cu comentariile mele.
    Ele puteau fi proba jignirii mele sau nu.
    Unde este articolul, unde sunt ocmetnariile.
    Comentariul meu nu reprezenta un repros ci o atentionare, nu poti sa te erijezi in profa' si sa scrii sub nivelul clasei a IV-a.
    Problema ta cum te semnezi, vei fi luata in serios in egala masura cu nickul asumat.
    Asta incerc eu sa tot evidentiez: voi scrieti sub anonimat (un nick aiuristic) insa aveti pretentia ca cel ce va arata greselile sa-si scrie decline identitatea.
    Eu te-am urmarit pe blogul tau?
    :)
    Penru tine toti cei ce scriu sub anonimat sunt una si aceiasi persoana?
    Da.
    :)
    Mai ai pretentii ca cineva sa te ia in serios?

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari pt articol, Petronela....
    Dar totusi trebuia sa mai ramai putin.....ca poate se schimbau lucrurile in bine....daca am pleca toti care accepta criticile si inteleg comentariile mai putin pozitive....nu stiu ce ar fi cu 100Ro??????

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari pentru obiectivitate Petronela.
    Punct ochit, punct lovit!
    Succes!

    RăspundețiȘtergere
  6. Am scos articolul tocmai pentru a te scapa de rusine. Daca ma corectezi, fa-o asa cum se cuvine.Ca la scoala: tai si scrii tu corect.
    Nu pot sa-mi dau numele adevarat si nici nu vreau.
    Nu are sens sa mai discutam pe acest subiect rautacios si degenerat intr-un mare circ. Mie daca nu-mi place ceva, nu citesc... nu stau sa analizez greselile si virgulele omului respectiv care poate a scris pe fuga, intr-un moment de oboseala.
    Asta e viata. Nu putem sa fim agreati de toti... nici nu vreau.
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  7. imi pare rau ca te simti vinovata dar nu esti! totul a pornit de la comentariul despre curaj al acestui anonim! Tu nu ai nicio legatura ba mai mult ti-am apreciat articolul de aceea te-am invitat in concurs!

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu nu cred ca situatia pe blog e chiar asa. Nu cred ca toti se supara la fiecare comentariu negativ, la fiecare critica. Si eu am spus cuiva ceva negativ, dar eram sincera si nu rea. Pe de alta parte, azi am primit un mail de la un coleg de pe blog, care a simtit nevoia sa ma corecteze, dar s-a gandit sa n-o faca de "fata" cu toata lumea. Nu s-a suparat nimeni, chiar mi-a placut faptul ca i-a pasat.
    Hai sa nu ne purtam ca niste copii, pierdem mai mult astfel.

    RăspundețiȘtergere